Galerie FOTO. O zi la Betleem. Drama celor care locuiesc in orasul sfant, transformat in inchisoare

Ultima actualizare: 27-12-2012 02:44
Betleem, turism

In timp ce Occidentul incearca sa desfiinteze granitele dintre state, undeva, intr-o tara din Orientul Mijlociu, oamenii au ridicat ziduri de beton, ca sa se apare unii de altii. Unul din cele mai sfinte orase ale lumii este acum o inchisoare.
 

Betleem: oras sfant pentru iudei, crestini si musulmani. Locul unde s-au nascut regele David, Mantuitorul Iisus (sau profetul Issa), locul unde Iacov si-a ingropat iubita sotie, Rachela.

Un oras binecuvantat si blestemat in egala masura de capriciile istoriei. Un oras care este un simbol al sperantei, iubirii si mantuirii, dar care este atat de disputat incat pana si numele ii este contestat. “Bayt Lahm” in limba araba inseamna “Casa Carnii”, iar in ebraica “Bet Lehem” inseamna “Casa Painii”. Ce conteaza aceste detalii? veti intreba. Ele sunt dovada ca, din cele mai vechi timpuri, acest loc a fost disputat de cele doua neamuri, inrudite si invrajbite parca pe vecie, inca din vremea batranului Avraam (Abraham/Ibrahim).

In anul 2004, orasul Betleem a fost izolat de Ierusalim printr-un zid de beton, inalt de 8 metri si acoperit cu sarma ghimpata, iar de atunci cei care vor sa treaca din Teritoriile Palestiniene spre orasul vecin, aflat la o aruncatura de bat distanta, trebuie sa treaca printr-un punct de control ca la vama. Zidul a fost construit de evrei, in incercarea disperata de a-i opri pe militantii islamisti sa comita atentate sinucigase in orasele invecinate.

Acum, locuitorii din Betleem, oras aflat sub controlul Autoritatii Palestiene (in Cisiordania) sunt practic izolati, ca intr-o inchisoare. Au nevoie de aprobare speciala ca sa poate pleca din oras, daca lucreaza in alta parte. Turistii pot sa circule insa fara probleme, in grup organizat.

De indata ce am intrat in oras, m-a frapat numarul mare de case parasite si magazine cu lacatul pe usa. Palestienii incep sa plece, in special cei tineri, mai ales crestinii, mi-a explicat ghida. Candva, crestinii formau aici o majoritate covarsitoare, acum abia daca mai alcatuiesc 40% din populatie.

Este multa saracie in orasul sfant, singura sursa de venit este turismul. Magazinele de suveniruri cu preturi piperate sunt printre putinele deschise.

In orasul vechi insa este multa animatie, tarabele sunt deschise la fiecare usa si esti asaltat de vanzatori prietenosi, chiar insistenti, care vor sa-ti vanda de la falafel la diferite nimicuri, precum genti sau saluri. Totul este foarte ieftin si mancarea delicioasa, pentru cei care nu sunt foarte pretentiosi. Cei care tin post pot incerca falafelul si salata de humus, meniuri vegetariene foarte gustoase, savurate atat de evrei, cat si de arabi.

In oras este o atmosfera orientala, specifica tarilor arabe, unde nu te poti plimba niciodata in liniste, pentru ca strazile au un zgomot al lor si un miros al lor, apetisant, de mancare si condimente. Aici, mai mult ca in alte tari din orient, m-a frapat calmul locuitorilor - desi cine a vizitat Israelul nu poate uita atmosfera tensionata – si veselia lor, in ciuda unei saracii evidente.

Locuitorii mai instariti au mici magazine unde vand bijuterii (majoritatea din metale simple, fara valoare, dar foarte frumos lucrate) sau diverse suveniruri. Cei mai saraci pazesc turmele de oi pe campurile din afara orasului, ca pastorii de odinioara.

Mi-as fi dorit sa regasesc linistea pastolara a satucului de acum 2.000 de ani, in care au venit Megii cu daruri pentru Prunc. De fapt, nici pe-atunci nu era mereu pace aici, e suficient sa ne amintim de masacrul pruncilor, una din cele mai cutremuratoare scene din Biblie, comemorata intr-o capela de sub Biserica Nasterii Domnului.

Biserica Nasterii Domnului si miracolele care au avut loc aici

Aceasta Biserica are o istorie framantata, la fel ca multe lacasuri de cult din Tara Sfanta. Pare o fortareata, cu ziduri masive si o intrare minuscula. Usa a fost candva foarte inalta, dar crestinii au zidit mare parte din ea, mai intai pentru ca invadatorii musulmani sa nu poata intra calare in biserica, apoi pentru ca pelerinii sa fie umili si sa se incline cand intra intr-un loc sfant.

Interiorul este impresionant, un sir de coloane sustine tavanul masiv, iar in podea au ramas cateva mozaicuri comandate de imparateasa Elena si imparatul Constantin, cei care au ridicat aici prima biserica. Din pacate, mult din frumusetea cladirii s-a pierdut in timp, in special decoratiunile interioare, care acopereau coloanele si peretii.

Totusi, spre deosebire de alte biserici construite in Israel in perioada bizantina, aceasta este singura care a scapat de distrugere, gratie unui miracol, sau poate a unui prim exemplu de toleranta. Luptatorii persani care au devastat tara au vazut la intrarea in biserica un mozaic infatisand cei trei magi care se inchinau pruncului Iisus, iar magii purtau haine persane.

Ghida care m-a insotit mi-a vorbit cu placere despre aceasta poveste, pe care multi localnici o cunosc. Ciudat ca, acum doua mii de ani, niste preotii persani, fara doar si poate astrologi si idolatri, au venit sa asiste la o profetie a unui popor cu religie monoteista, profetie care a dus la randul ei la aparitia unei alte mari religii. Pe atunci localitatea se numea Efrata.

Langa altarul bisericii, am coborat scarile abrupte care duc la grota unde este marcat locul nasterii. Aici, multi pelerini, aglomeratie mare, aer greu de respirat. Am vazut inchinandu-se laolalta crestini si cateva femei musulmane, cu valul pe cap.

Auzeam rugaciuni rostite in toate limbile pamantului si am vazut oameni care se inchinau in cele mai diferite moduri si acolo am simtit ca povestea cu magii si cu soldatii persani ar putea fi adevarata, ca oamenii pot gasi un numitor comun. Greu de inteles totusi placerea lor de a se inghesui si de-a se lupta sa ajunga la locul sfant cu un pas inaintea celui din spate. Exista iertare si mantuire pentru toti, nu e nevoie sa se stea la coada pentru asta.

Privind locul unde s-a nascut Iisus/Issa, unde a luat nastere o noua si fascinanta religie, n-am putut sa nu zabovesc un timp cu privirea supra acelei stele metalice batuta in piatra. Si mi-am dat seama cat de bine se potrivesc in acest oras, in aceasta tara, cuvintele Celui pe care multi il numesc Mantuitorul si care nu a venit sa aduca pacea, ci, sabia, asa cum chiar El a declarat: “Caci am venit sa despart pe fiu de tatal sau, pe fiica de mama sa, pe nora de soacra sa.” Aceste cuvinte sunt atat de adevarate aici, unde religia este, pentru unii, subiect de disputa si motiv de ura.

Dar tot aici, in acest loc sfant, s-a mai produs un adevarat miracol, in urma cu doar cativa ani, in 2002. Putini au auzit de asediul Bisericii Nasterii, cand mai multi militanti palestinieni s-au refugiat aici, sa scape de soldatii evrei care ii urmareau. Preotii si credinciosii crestini aflati la rugaciune s-au trezit prinsi la mijloc. Asa cum sunt crestinii in acest oras aproape dintotdeauna….Miracolul a fost ca, dupa 39 de zile de negocieri, luptatorii s-au predat, iar varsarea de sange a fost minima.

Greu de imaginat ce a fost in sufletul preotilor de aici, care au fost poate tentati sa-i predea pe musulmani, sa lase sa fie ucisi, ca sa salveze de la distrugere biserica. S-a gasit, iata, o solutie! Poate ca asa se va intampla pana la urma cu toti locuitorii acestui oras, poate ca in final va fi bine pentru toti….

Ghida mi-a amintit aceasta tulburatoare intamplare. Mi-a mai spus ca ea traieste doar din aceasta meserie, castiga putin si familia ei depinde de turistii care vin in Betleem. Cei mai multi sunt pelerinii crestini, evident. Si este este crestina! N-a mai fost de ani de zile la Ierusalim, la Biserica Sfantului Mormant. Nu are aprobare sa iasa din Betleem, dar autoritatile o lasa sa-si faca meseria de ghid si este multumita cu putinul pe care il poate obtine.

M-a insotit pana la iesirea din oras, pentru ca eu ma indreptam acum spre Ierusalim. S-a uitat la mine cu o urma de regret, ar fi dat orice sa-mi poata fii alaturi cand voi aprinde o lumanare la Sfantul Mormant. “Poate alta data! am incercat eu s-o consolez. Sper sa mai vin aici si poate data viitoare vor merge impreuna”. Mi-a zambit si a aprobat din cap. Stia insa ca asta nu se intampla, asa cum stiam si eu.

Am trecut de punctul de control, iar ea a ramas in urma. M-a intrebat, inainte sa ne despartim, daca nu cumva stiu si alti turisti care ar vrea sa afle de la ea povestea magilor persani si a soldatilor care si-au gasit salvarea in Biserica Nasterii Domnului.

(text si foto: Roxana Ruscior)

Citeste și...
Parteneri
VIDEO PROTVPLUS.RO