Copiatul, boala veche la romani. De la Eminescu la Ponta, tot romanul e acuzat de plagiat

Mai tineti minte plagiatul premierului Ponta? Teoretic n-ar trebui, deoarece procurorii au spus ca nu exista. Pe site-ul Universitatii Bucuresti exista insa si acum un document al Comisiei de Etica care contine urmatoarele concluzii despre teza de doctorat a lui Victor Ponta: “cel putin o treime din teza este plagiata”, “teza reprezinta un plagiat masiv realizat prin colaje multiple de blocuri mari de texte” si, in fine, un raspuns clar la intrebarea “Este plagiatul VP intentionat?”. Raspunsul e “Da”. Cum insa justitia e de parere ca plagiatul nu exista, nu vom comenta acest subiect tabu. In schimb, o sa vedeti in cele ce urmeaza ca Victor Ponta nu are de ce sa se rusineze: si cei mai mari scriitori romani au fost acuzati de plagiat.

Eminescu a plagiat teii lui Heine
Azi suna ca o blasfemie, dar la sfarsitul veacului al XIX-lea acuzatiile de plagiat la adresa lui Mihai Eminescu nu erau ceva neobisnuit. La numai doi ani dupa moartea poetului, Alexandru Grama, preot si profesor din Blaj, a publicat o carte in care il facea pe Eminescu nici mai mult nici mai putin decat “sarlatan”. Grama sustinea ca de fapt Eminescu a fost doar un “om fara scrupule”, care a copiat de la diversi poeti romantici germani ca sa devina idolul societatii Junimea si astfel sa parvina in societate. Concluzia profesorului de teologie din Blaj: “Eminescu n-a fost nici geniu, nici cuprins de lumea ideala, ci un biet versificator, tare de rand, tampit pentru lumea aceasta”.

In aceleasi vremuri, istoricul literar Aron Densusianu, profesor la Universitatea din Iasi, lansa acuzatii si mai dure de plagiat la adresa lui Eminescu. In “Istoria limbii si literaturii romane” scrisa de Densusianu Eminescu primea doar 3 pagini (mai putin decat Andrei Muresanu sau Dimitrie Bolintineanu). Iar in aceste trei pagini era acuzat ca ar fi “cel dintai poet bolnav sau dezechilibrat din literatura romana”, ca ar avea “o limba foarte saraca” si, mai ales, ca a plagiat din marele poet german Heinrich Heine, dar si din filosoful Arthur Schopenhauer. “A lucrat cu ce a putut culege din cei doi scriitori”, era concluzia lui Densusianu. Iata si unul din exemplele de plagiat date de istoricul literar: versurile “Adormi-vom, troieni-va/ Teiul floarea peste noi” din “Povestea codrului” a lui Eminescu ar fi copiat “Nu mai mai defaima, dulce copila/Si nu-mi mai da binete pe sub tei”, versuri ale lui Heine. Potrivit lui Densusianu, “teii” lui Heine au devenit un singur tei la Eminescu fiindca la noi nu-s atatea alei plantate cu asemenea copaci ca in Germania.

Citește și

„Al treilea război mondial a început”. Valeri Zalujnîi, ambasadorul Ucrainei în Marea Britanie și fostul comandant al armatei, declarații

Plagiatul lui Caragiale, o mare farsa
Daca in cazul lui Eminescu acuzatiile de plagiat sunau ridicol – iar multi spuneau ca de fapt era vorba de razbunari politice - nu la fel au stat lucrurile cand a fost vorba de I. L. Caragiale. In 1901, tanarul scriitor Constantin A. Ionescu, cunoscut sub pseudonimul Caion, l-a acuzat pe Caragiale ca a plagiat in drama “Napasta” un autor maghiar, Kemeny Istvan, tradus si in limba romana. Acuzatiile au aparut in prestigioasa “Revista literara”, unde Caion prezenta pasaje intregi din “Napasta” care semanau perfect cu unele scrise de Kemeny. Mai mult, in sprijinul acuzatiilor a venit si poetul Alexandru Macedonski.

Scandalul a fost enorm. Ganditi-va cum ar fi ca azi sa apara in Dilema un articol in care Cartarescu sa fie acuzat – cu probe - ca a copiat “Levantul”. Caragiale i-a dat in judecata pe Caion si pe directorul “Revistei literare”, tratandu-i drept “neciopliti scribuleti”. Procesul s-a transformat insa rapid in farsa. La intrarea in sala de tribunal se dadeau bilete, atat de mare era imbulzeala. Doar Caion nu s-a prezentat, sustinand ca are “o gripa cu forme nervoase”. Avocatul lui Caragiale, scriitorul Barbu Stefanescu Delavrancea, a demonstrat ca nu exista niciun Kemeny Istvan, fiind doar o inventie. Caion a venit in cele din urma la proces si a spus ca totul a fost o gluma, Kemeny era doar un pretext ca sa se judece cu Caragiale iar acesta ar fi plagiat in realitate dupa Lev Tolstoi. Caion a fost condamnat la inchisoare pentru calomnie si plata unor despagubiri enorme, dar in final tribunalul l-a achitat, Caragiale insusi spunand ca totul a fost “o impertinenta de copil”.

Tolstoi le face numai necazuri romanilor
Din cauza farsei in care a degenerat procesul dupa ce s-a descoperit ca dramaturgul maghiar Kemeny nu exista, tribunalul nu a mai stabilit insa si daca I. L. Caragiale a plagiat sau nu piesa lui Tolstoi, “Puterea intunericului”. In 1972, procesul a fost repus in scena la Muzeul Literaturii, dar nici atunci nu s-a discutat despre asemanarile sau diferentele dintre “Napasta” si drama lui Tolstoi. Asa incat, practic, chestiunea plagiatului lui Caragiale a ramas nerezolvata, chiar daca in pledoaria sa Delavrancea a invocat o serie de argumente literare pentru a arata diferentele dintre drama lui Caragiale si cea a lui Tolstoi.

Si in zilele noastre Lev Tolstoi a fost subiectul unui proces de plagiat in Romania. Publicistul George Stanca a fost condamnat atat de Tribunalul Bucuresti, cat si de Curtea de Apel, la un an de inchisoare si plata unor daune de 100.000 de euro pentru “insusirea in mod ilicit a unei traduceri”. El ar fi semnat cu pseudonimul “Ghenadi Strungar” traducerea “Memoriilor” lui Tolstoi, care de fapt era doar o copie a unei traduceri mai vechi a Janinei Ianosi, aparuta sub titlul “Jurnal”. Plagiatul era evident din faptul ca traducerea romaneasca era o selectie din cele 13 volume de memorii ale scriitorului rus. Or atat Janina Ianosi, cat si “Ghenadi Strungar” selectasera, intamplator, exact aceleasi fragmente din miile de pagini de memorii scrise de Tolstoi. Ramane totusi ca judecatorii Curtii Supreme sa decida daca a fost plagiat sau o bizara coincidenta.

Cristian Cioaca ii acuza pe procurori de plagiat

Martirii romani ai plagiatului
Revenind in vremurile lui Caragiale, la 10 ani dupa procesul acestuia un alta caz de plagiat zguduia Romania. A. C. Cuza, un respectat profesor de economie politica la Universitatea din Iasi, in acelasi timp si cel mai faimos antisemit din tara, era acuzat de plagiat in cazul operei sale de capatai. “Despre poporatie”, o lucrare de statistica premiata chiar de Academia Romana si in baza careia A. C. Cuza obtinuse catedra univeristara, era acuzata ca “are la baza furtul”, fiind aproape integral un plagiat dupa o serie de carti de specialitate ale unor autori francezi si germani. Nu total: prefata cartii era strict creatia originala a profesorului iesean. Restul, “o nerusinare de ordin stiintific”, facuta din fragmente traduse de la diversi autori, fara citarea sursei.

Cazul era extrem de clar, dar exista o singura problema: autorii acuzatiei erau evrei, printre ei si jurnalistul Constantin Graur, bunicul comentatorului Dumitru Graur. Din punctul de vedere al opiniei publice de atunci, asta insemna ca acuzatia de fapt o razbunare, un complot impotriva liderului antisemitismului romanesc. Argumentele erau insa imbatabile si justitia l-a condamnat pe A. Cuza pentru acest plagiat. In presa epocii, insa, A. C. Cuza era prezentat ca o victima a unui “atentat” care incearca “a sugruma trezirea constiintei nationale in ora din urma impotriva primejdiei jidovesti in Moldova” (ziarul Tribuna din Arad, 2 februarie 1912). Sentinta nu l-a impiedicat, de altfel, pe A. C. Cuza sa devina un politician si autor extrem de respectat, membru al Academiei – si ideolog al antisemitismului in Romania.

Tot in martiri s-au erijat, in vremurile noastre, si o serie de ministri sau potentiali ministri ai educatiei, si ei profesori respectabili, prinsi cu plagiatul. Ioan Mang si-a dat demisia de la Educatie dupa ce s-a descoperit un articol stiintififc semnat de el, dar copiat dupa un studiu din Japonia. Mang s-a aparat spunand ca a fost semnat fara voia lui.

Ministrul german al educatiei demisioneaza in urma acuzatiilor de plagiat

Inlocuitoarea sa, Corina Dumitrescu, nici n-a mai ajuns in functie dupa ce s-a descoperit ca se judeca pentru plagiat cu un profesor doctor in drept. Ecaterina Andronescu a fost si ea acuzata ca si-a autoplagiat trei articole iar presedintele Basescu i-a cerut, inainte de depunerea juramantului de ministru, sa dea o declaratie ca nu si-a copiat teza de doctorat. SI chiar anul acesta Stefania Duminica, secretar de stat la Educatie, si-a pierdut scaunul dupa ce Comisia de Etica a Universitatii Bucuresti a declarat ca lucrarea ei de disertatie este un “plagiat integral”.

Ramolitul vs. faptura hidoasa
O carte infinit mai respectabila decat operele ministrilor de mai sus si care se mai citeste cu placere si azi, “Istoria Romanilor” a lui C. C. Giurescu, a fost si ea tinta acuzatiilor de plagiat in anii ‘30. Cel care il acuza era chiar Nicolae Iorga, pe atunci cel mai reputat istoric din Romania. De data aceasta nu s-a ajuns la tribunal, acuzatiile fiind de fapt o reglare de conturi in interiorul breslei istoricilor. Insa Giurescu si Iorga s-au porcait reciproc, in articole anonime sau semnate de interpusi. Printre alte amabilitati, Giurescu l-a acuzat pe Iorga de “inceput de ramolisment” iar in replica a fost facut “hidoasa faptura”.

Cum lupta facultatile din Romania cu plagiatul

Plagiatul lui Blaga. Si Lucian, si Vasile
De plagiat a fost invinuit, in aceeasi perioada, si Lucian Blaga. Scriitorul I.U. Soricu l-a acuzat ca ar fi copiat dintr-o antologie de poeti cehi. „Eu cred ca domnul nu e in regula cu injectiile”, a fost reactia lui Blaga, care se pare ca nici macar nu-i citise pe respectivii poeti – cat despre asemanari, acestea constau in faptul ca si Blaga, si cehii aveau inclinatie spre filosofie. Blaga nu a scapat insa atat de ieftin. Poetul si eseistul Dan Botta l-a acuzat ca i-a furat conceptul de spatiu mioritic. Doar ca, in loc sa il dea in judecata, l-a provocat la duel. Blaga a refuzat, da rnu foarte demn: a raspuns ca el nu se coboara la nivelul unor „semi-romani”, o aluzie la originea lui Botta care ar fi putut sa-i faca acestuia mari probleme, dat fiind ca anul era 1941, in plin triumf al nazismului. In treacat fie spus, Botta nu avea stramosi evrei, asa cum lasa de inteles Blaga, ci corsicani.

70 de ani mai tarziu, un alt Blaga a fost acuzat de plagiat – Vasile Blaga, seful PDL. La scurt timp dupa izbucnirea scandalului legat de plagiatul premierului Ponta, a aparut acuzatia ca referatele scrise de Blaga pentru lucrarea de doctorat sunt plagiate in proportie de 33%. Blaga s-a aparat: nu sunt referate publice, nu am publicat nimic.

Cosbuc, ajuns plagiator din cauza unui prieten
Nici George Cosbuc nu a scapat de un asemenea scandal. Atunci cand a aparut volumul sau „Balade si idile” un avocat din Piatra Neamt a semnalat ca volumul cuprinde poezii plagiate dupa literatura sanscrita. In cele din urma, Cosbuc a elucidat cazul: volumul fusese editat de un prieten in vreme ce el nu era in tara iar poeziile respective erau traduceri din literatura sanscrita.

Si drama istorica „Vlaicu-Voda”, odinioara groaza elevilor de liceu, a fost banuit ca ar fi un plagiat. Autorul, Alexandru Davila, era suspectat ca ar fi copiat un manuscris al lui Alexandru Odobescu, desi nimeni nu a putut prezenta vreodata o dovada. In cele din urma, presupusul plagiat a fost uitat dupa ce Davila a ajuns in centrul unui scandal mult mai mare, atunci cand servitorul sau, cu care avea o relatie homosexuala, a incercat sa il asasineze.

Daca tot vorbim de manuale de liceu, mai aproape de zilele noastre, un manual de Limba Romana pentru clasa a XII-a a devenit tinta acuzatiilor de plagiat. Fapt cu atat mai grav cu cat manualul era coordonat de Eugen Simion, pe atunci presedintele Academiei Romane.

Noua piesa a Antoniei, acuzata de fani ca ar fi un plagiat

 Lista poate continua la nesfarsit, cu nume ca Eugen Barbu, Nicolae Balcescu sau Nae Ionescu. Unii spun ca pana si faimosul spatar Nicolae Milescu si-ar fi luat jurnalul de calatorie in China de la un italian care chiar a fost acolo, moldoveanul nostru preferand sa stea confortabil acasa si sa copieze. Asa incat premierul Ponta nu ar trebui sa se rusineze: teza sa de doctorat l-a facut membru intr-un club select.

Iar daca va intereseaza subiectul, exista doua carti excelente: „Plagiatul la romani”, o antologie alcatuita de Pavel Balmussi prefatata de Dan C. Mihailescu, si „Corsarii mintii. Istoria ilustrata a plagiatului la romani”, de Alexandru Dobrescu. Va asigur ca am incercat sa nu plagiez din ele in acest articol.

Radu Pirca

Articol recomandat de sport.ro

Tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2026, simulată! Cu cine a picat România în grupa de 5