Un anaconda de aproape 3 metri, prins de autorități după 6 zile. Unde a stat ascuns

61982658
iStock

Un expert în reptile, contactat de autorităţile din oraşul german Dusseldorf, a reuşit să captureze un anaconda galben, ce are o lungime de 2,4 metri şi care fusese văzut în urmă cu şase zile în apropierea unui lac, informează DPA.

Sebastian Schreiner, specialist în reptile în cadrul Serviciului de Pompieri din Dusseldorf, a reuşit să prindă din a doua tentativă acest şarpe uriaş, miercuri, în tufişurile de pe malul unui lac.

Şarpele a fost văzut prima dată de un fotograf prin lentilele aparatului său de filmat.

El a alertat mai întâi săptămâna trecută, joi, un pescar localnic, care a crezut iniţial că acea pată galbenă din tufiş erau deşeuri ce fuseseră aruncate în lac. După ce a văzut că era vorba despre un şarpe real, pescarul s-a retras imediat, iar accesul pe malurile lacului a fost interzis de autorităţi.

Anaconda galbenă este o specie nativă din sudul Americii de Sud şi se numără printre cei mai mari şerpi din lume. Această reptilă nu este veninoasă, însă îşi ucide prada prin constricţie.

Modul în care acel şarpe, ce poate să ajungă până la o lungime de patru metri, a ajuns în lacul german nu este deocamdată cunoscut.

Autorităţile nu se aşteaptă ca stăpânul reptilei să îşi revendice animalul de companie. "Riscă să fie nevoit să achite costuri considerabile", a declarat Michael Gorgs, purtător de cuvânt al unei municipalităţi din proximitate, Meerbusch.

Uriaşul şarpe galben va fi transferat la un centru pentru animale din Brueggen, o localitate aflată în apropiere de graniţa cu Olanda. Experţii sunt de părere că reptila nu ar fi putut să supravieţuiască iernilor din Germania dacă ar fi rămas în libertate.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61982638
Ce spun vecinii despre fetița de 10 ani bătută de îngrijitoare: ”Urla ore întregi”

Incident revoltător într-o locuință a Direcției pentru Protecția Copilului din Olt. O fetiță de 10 ani cu dizabilități a fost bătută crunt de femeia plătită de stat să o îngrijească.

61982609
O femeie din Sălaj și-a abuzat sexual nepoții și a postat imaginile pe internet

Doi fraţi din Simleul Silvaniei, judeţul Sălaj, unul de 8 ani, celălalt de 14, au fost torturaţi şi, spun procurorii: supuşi la pervesiuni sexuale mai bine de un an, chiar de către mătuşa lor, o femeie de 48 de ani.

61982610
Fetiță de 12 ani din Bacău, violată în drum spre casă de doi săteni. Unde se aflau rudele victimei

Printr-o experienţă teribilă a trecut o fetiţă de 12 ani din judeţul Bacău. În timp ce mergea spre casă, însoţită de un prieten în vârstă de 17 ani, a fost atacată şi violată de doi vecini din sat.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.