Țara în care numărul violurilor a crescut în timpul pandemiei. Ce pățesc violatorii

62139853
Pro TV

Nigeria a adoptat noi legi, foarte stricte, pentru a face față unei creșteri mari a cazurilor de viol.

Potrivit Metro.co.uk, o stare de urgență a fost declarată în Kaduna, în nord-vestul Nigeriei, după ce numărul violurilor reclamate a crescut în timpul carantinei care a fost impusă de pandemia de Covid-19.

Astfel, de acum înainte, în cazurile în care victima are peste 14 ani, orice bărbat condamnat pentru viol va avea penisul castrat chirurgical și va primi o condamnare pe viață. În schimb, dacă victima are sub 14 ani, violatorii vor fi executați.

Nu în ultimul rând, au fost instituite legi similare pentru ca femeilor să li se elimine trompele uterine dacă violează un copil și să execute o condamnare pe viață dacă violează pe cineva care are peste 14 ani.

Guvernatorii din regiune au anunțat aceste noi legi în urma unor proteste din partea grupurilor de femei, privind creșterea numărului de cazuri de viol. Totul a pornit după ce Uwaila Omozuwa, o tânără de 22 de ani, a fost violată și călcată în picioare în timp ce studia într-o biserică locală.

Ea a fost găsită goală, într-o baltă de sânge, în biserica în care era membră de mai mulți ani. Purtătorul de cuvânt al Comandamentului Poliției Edo, Chidi Nwabuzor, a declarat: ”Obiectul folosit în asalt, care era un stingător, a fost recuperat”.

Potrivit UNICEF, șase din 10 copii din Nigeria suferă o formă de violență - iar 25% dintre fete și 10% dintre băieți au fost victime ale violenței sexuale.

Dintre copiii care au raportat violență, mai puțin de 5 din 100 au primit orice formă de sprijin.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62148509
Accident cumplit în Argeș. Un motociclist și un pieton și-au pierdut viața
Accident cumplit în comuna Bascov din județul Argeș. Un tânăr de 31 de ani, din Pitești, care se afla pe o motocicletă, a izbit un bărbat de 63 de ani, care ar fi traversat printr-un loc nepermis și fără să se asigure.
62148505
Accident violent în Capitală, provocat de un șofer beat
Un șofer băut a provocat o ciocnire violentă, vineri noapte, pe o șosea din Sectorul 1 al Capitalei.
62148500
Încurcătură la morgă. Cadavrul unui preot mort de Covid-19, înmormântat de altă familie
Un preot din Satu Mare, care a murit de Covid-19, a fost înmormântat de altă familie după o încurcătură la morga Spitalului Carei, scrie presasm.ro.