Verdict în cazul celor doi germani care au abuzat zeci de copii de peste 450 de ori

62074762
Getty

Doi germani care au recunoscut că au abuzat sexual zeci de copii de-a lungul a mai bine de 20 de ani au fost condamnaţi la 12, respectiv 13 ani de închisoare.

Ambii indivizi vor fi plasaţi în arest preventiv după ispăşirea pedepsei, ceea ce înseamnă că vor rămâne încarceraţi până când un tribunal va decide că nu mai reprezintă un pericol pentru societate.

Imagini de la citirea verdictului în galeria foto

Cei doi bărbaţi sunt acuzaţi că au abuzat cel puțin 34 de copii, cu vârste cuprinse între patru şi 13 ani, de peste 450 de ori, într-un interval de aproape 20 de ani, într-un camping din orașul Lügde.

Andreas V., în vârstă de 56 de ani, este acuzat că a abuzat de 298 de ori de 23 de fete, pe care le-a şi filmat, iar în cazul lui Mario S., în vârstă de 34 de ani, i-au fost imputate 162 de abuzuri asupra a 17 minori - 8 fete şi 9 băieţi.

În cele din urmă, Andreas V. a fost condamnat de tribunalul provincial din Detmold la 13 ani de închisoare pentru 223 de abuzuri sexuale grave, iar Mario S. la 12 ani de închisoare pentru 48 de abuzuri.

Judecătoarea care a instrumentat cazul, Anke Grudda, a subliniat la citirea sentinţei că ''monstruoase şi abominabile'' sunt cuvinte care nu descriu nici pe departe faptele judecate. Ea a criticat totodată faptul că, deşi au existat semnale şi în pofida faptului că minorii au vorbit despre ceea ce li se întâmpla, nimeni nu i-a luat în seamă.

Potrivit unui raport întocmit de experţi, cei doi condamnaţi nu răspund la niciun fel de terapie, sunt manipulatori şi narcisişti, iar faptele lor se încadrează în pedofilia patologică.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62072674
Fetiță violată în baia școlii de un băiat de 11 ani. Cum a reacționat poliția

O fetiță de 8 ani a fost violată de un băiat de 11 ani, în prezența fraților mai mici, în baia unei școli generale din India, în regiunea Ramala.

62055751
Un bărbat a fost găsit mort, joi, în lacul din parcul IOR

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov (ISU B-IF) a anunţat joi că un bărbat a fost găsit mort în lacul din parcul IOR, zona Insula Pescarilor.

62074669
Fetiță din Iași, spulberată de un șofer care a fugit: "Mi-a aruncat-o cu tot cu bicicletă"

O zi la locul de joacă s-a încheiat tragic, miercuri searaă, în județul Iași, unde o fetiță de opt ani a murit după ce a fost spulberată de o mașină.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.