O bătrână a îngropat copilul nou-născut al fiicei sale, care a fost apoi devorat de animale

61934614
Pro TV

Caz tulburător petrecut în județul Covasna. O străbunică este suspectată că a luat copilul nou-născut al nepoatei sale și l-a îngropat.

O femeie de 81 de ani din satul Căpeni este suspectată că și-a ucis strănepotul. Atât mama bebelușului, cât și bunica acesteia sunt diagnosticate cu boli psihice, scrie Covasna Media.

Erdely Mikes Judit Renata, în vârstă de 26 de ani, a născut duminică după-amiaza în satul Căpeni, fiind asistată de bunica sa, Bandi Varvara. Se pare că la un moment dat, femeia, fără știrea mamei copilului, s-a dus și a făcut o groapă în curte unde l-a băgat pe micuț, punând un strat de pământ peste el.

Tânăra a aflat despre isprava bunicii de abia a doua zi și a fugit spre locul unde era îngropat micuțul, dar prea târziu. Trupul nou-născutului nu a fost găsit în groapă, iar anchetatorii cred că animalele sălbatice l-au devorat.

Cazul a ajuns în atenția autorităților care s-au autosesizat și au demarat o anchetă. În prezent, femeia de 81 de ani este internată într-o secție de psihiatrie și urmează să fie supusă unei expertize medicale.

Anchetatorii au stabilit că cele două femei nu luau tratament împotriva schizofreniei.

„începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată în comunicatul de presă transmis de procurori.

Dacă va fi găsită vinovată, bătrâna de 81 de ani riscă o pedeapsă între 13 și 26 de ani pentru omor

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
61936987
Bărbatul care și-a ucis fosta soție în fața unei grădinițe nu suporta ideea de fi părăsit
O nouă crimă șocantă arată că în România femeile terorizate de parteneri sunt pur și simplu ăsate în voia sorții de autorități.
61937043
Un om al străzii a murit îngheţat, în Galaţi. Este al treilea caz din 2018
Un bărbat de 49 de ani, fără adăpost, a fost doborât de temperaturile scăzute din ultimile zile. Omul, din Galaţi a fost găsit pe o stradă de la marginea oraşului de un trecător care a sunat imediat la 112.
61937042
Un bărbat fără mâini şi picioare din Moldova, condamnat pentru că "a bătut" un poliţist
Un bărbat fără mâini și fără picioare este acuzat că a bătut un polițist, ca drept urmare a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, însă a fost amnistiat.