Filmul crimei de la Buzău. Cum a murit tânăra de 21 ani, ucisă de fostul iubit

62023972
Pro TV

Medicii legiști au descoperit cum a murit tânăra de 21 de ani, găsită carbonizată, sâmbătă dimineață, în apartamentul ei din Buzău.

Potrivit rezultatelor necropsiei, Valentina Daniela a murit în urma intoxicaţiei cu monoxid de carbon.

incendiu buzau crima

Anchetatorii au descoperit că, vineri seară, bărbatul era într-un club din Bucureşti, de unde ar fi plecat la locuinţa fetei din Buzău, după ce aceasta i-ar fi trimis o fotografie cu o altă tânără şi i-ar fi transmis că ştie că se întâlneşte cu amândouă în acelaşi timp, scrie News.ro.

incendiu buzau crima

După ce a ajuns la locuinţa fetei, bărbatul ar fi bătut-o, după care ar fi stropit totul cu benzină şi ar fi dat foc.

Tânărul fost arestat preventiv

Tânărul de 21 de ani a fost arestat preventiv. Magistrații de la Tribunalul Buzău au decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a bărbatului, sub acuzaţia de omor calificat.

Anchetatorii continuă cercetările pentru a descoperi dacă bărbatul a avut şi complici.

Surse din rândul anchetatorilor susţin că la audieri tânărul şi-ar fi recunoscut fapta.

incendiu buzau crima

Trupul tinerei a fost găsit carbonizat sâmbătă dimineaţă, de către pompierii buzoieni chemaţi de vecini să stingă incendiul care cuprinsese un apartament situat la etajul 9 al unui bloc din oraş.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62023763
Cadavre decapitate ale fostelor sclave sexuale, lăsate în urmă de jihadiști
Comandourile de elită britanice au descoperit cadavrele a 50 de sclave sexuale decapitate în Baghuz, după ce au evacuat, vineri, ultima enclavă a Statului Islamic. Rămășițele victimelor erau aruncate la gunoi.
61937692
S-a certat cu iubita şi a pus Rottweiler-ul să o sfâşie. "Nu mai avea piele pe faţă"
O fată din Rusia a fost măcelărită de câinele iubitului ei şi a murit la spital.
61935351
Doi soți români, găsiți într-o baltă de sânge în Italia. Bărbatului i-au tăiat urechea
Doi soți români au fost bătuți cu bestialitate în curtea casei lor din Malcontenta, provincia Veneția, de trei indivizi, care i-au tăiat lobul urechii bărbatului, informează presa italiană.