Descoperire oribilă la o firmă din Argeş. Cine ar fi ascuns un cadavru chiar la locul de muncă

62082837
Pro TV

Cadavrul unui bebeluş a fost găsit într-o pungă, în curtea unei firme din Topoloveni. 

Un nou-născut a fost găsit mort, sâmbătă, în incinta unei firme din oraşul Topoloveni, din cercetări reieşind că mama este o angajată a societăţii, a anunţat Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

"În cursul zilei de 9 noiembrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Topoloveni au fost sesizaţi cu privire la faptul că în incinta unei societăţi a fost identificat un nou-născut decedat. Din cercetări a rezultat că o femeie de 35 de ani din Bogaţi, angajată a societăţii, ar fi născut la termen, în cursul nopţii de 8 spre 9 noiembrie, după care ar fi abandonat nou-născutul", se precizează într-un comunicat al IPJ Argeş.

Conform aceleiaşi surse, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârşită de către mamă, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni.

Femeia de 35 de ani a fost condusă la sediul Poliţiei Topoloveni, pentru cercetări şi luarea măsurilor legale care se impun.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62091128
Un bărbat a rămas paralizat după ce a ieșit seara în club. Ce ar fi băut acolo
Un bărbat din Marea Britanie a rămas paralizat după ce a consumat o băutură în care i s-ar fi pus droguri.
62084399
Cioban sfâșiat de un urs. Cum a fost găsit de polițiști
Un cioban care a dispărut, vineri, în timp ce se afla cu oile în zona unei păduri dintre Cucerdea şi Giuluş a fost găsit, sâmbătă, ucis de un urs, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş.
62091121
O tânără a fost violată până nu a mai putut merge. Ce i-a scris agresorul
Un bărbat din Australia a agresat sexual în mod brutal o tânără de 16 ani, înainte să-i ceară scuze printr-un mesaj.