Costin Mărculescu a murit. Actorul a fost găsit mort în cadă

×
Publicitate

UPDATE Din primele informații, Costin Mărculescu era îmbrăcat, pregătindu-se, cel mai probabil, să facă baie, moment în care i s-ar fi făcut rău.

 

Cada ar fi avut dopul pus, acesta căzând cu capul în apă. Urmează să se stabilească dacă acesta murise înainte sau s-a înecat.

Veste șoc în lumea mondenă. Actorul Costin Mărculescu a fost găsit mort în noaptea de miercuri spre joi în apartamentul în care locuia în București.

Câțiva prieteni au dat alarma, pentru că actorul nu mai fusese văzut de câteva zile, nu răspundea la telefon, iar câinele său lătra insistent în locuința. 

Actorul Costin Mărculescu a fost găsit mort în apartamentul în care locuia singur.

Prietenii lui au fost cei care au alertat autoritățile după ce o vecină i-a anunțat că s-a spart o țeavă în locuința sa, de la etajul 8 și a inundat mai multe apartamente.

Actorul locuia într-un bloc din Sectorul 3 al Capitalei cu chirie, iar vecinii spun că l-au văzut ultima dată sâmbătă când a ieșit cu câinele la plimbare.

Pompierii au spart ușa pentru a reuși să intre în locuința acestuia, iar medicii de pe Ambulanță au fost cei care au găsit trupul neînsuflețit al actorului în cadă. Prietenii Lui Costin Mărculescu exclud varianta unei sinucideri, mai ales că acesta avea în plan să lanseze o carte la sfârșitul acestei luni.

Prietenă: „Pur și simplu apropiații m-au informat că a fost găsit mort în cadă și fiind prieteni de ani de zile și vorbind ultima dată în urmă cu câteva zile, locuind și în apropiere am zis să vin să văd ce se întâmplă. Se știe faptul că era depresiv în ultima perioadă, nu este o surpriză sau un lucru necunoscut, fiindcă s-au derulat tot felul de întâmplări neplăcute în ultimii ani pe partea de carieră, ca să spun așa. Costin era un om deosebit, era un om extrem de sufletist, un om care întodeauna știa să fie alături de prieteni. Pe data de 29 iunie urma să publice o carte „Bombă cu fitil aprins" și știu că își dorea foarte mult acest lucru."

Câinele actorului a fost luat de autoritatea pentru supravegherea și protecția animalelor pentru îngrijiri.

Născut la 29 iunie 1969 la Craiova, Costin Mărculescu a debutat în televiziune în anul 1984, la vârstă de 15 ani, în două piese TV “Misiune specială” și “Ecaterina Teodoroiu”, iar în Cinematografie în 1985, în filmul regizoarei Cristiana Nicolae “Al patrulea gard lângă debarcader”, conform Cinemagia.

În 1986 a jucat în, “Liceenii” alături de Ștefan Bănică Jr., Oana Sârbu, Mihai Constantin, Tudor Petruț, Cesonia Postelnicu, Ion Caramitru, Tamara Buciuceanu, George Ivașcu.

A absolvit Academia Națională de Teatru și Film I.L. Caragiale promoția 1989 – 1993. A fost invitat în emisiuni de divertisment în calitate de actor sau cântăreț și a scos șapte videoclipuri muzicale difuzate de posturile de specialitate.

A colaborat cu mai multe Teatre, susținând peste 2000 de spectacole în țară și în străinătate, jucând alături de Florin Piersic, Mișu Fotino, Alexandru Lulescu, Dem Rădulescu, Nicu Constantin, Tamara Buciuceanu, Emil Hossu, Catrinel Dumitrescu, George Constantin, Silviu Stănculescu, Constantin Diplan, Stela Popescu, Alexandru Arșinel, Mitică Popescu, Cezara Dafinescu, Horațiu Mălăele etc.

A pus bazele la 30 Mai 1999 Școlii Artistice de Modelling și Dans Sportiv Compania de Manechine și Fotomodele Costin Mărculescu.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62130516
Ultima imagine cu Costin Mărculescu, găsit mort în casă. Mesajele postate de actor în izolare

Actorul Costin Mărculescu, care a fost găsit mort în cadă, în apartamentul său din București, a postat ultima imagine pe pagina de Facebook în urmă cu mai bine de o săptămână.

62130510
Momente de groază la Timișoara. Un bărbat s-a întins pe șine înainte să treacă trenul

Momente dramatice, miercuri seară, pe o linie de cale ferată din Timișoara.

62103762
Accident dramatic în Dâmbovița. Un tânăr s-a răsturnat cu mașina din cauza unui câine

Accident dramatic pentru un tânăr șofer din județul Dâmbovița. S-a răsturnat cu mașina, după ce, susține el, i-ar fi apărut un câine în față, iar când a vrut să-l evite nu a mai reușit să păstreze controlul volanului.

Recomandări
Pnl bolojan
Ce a decis PNL după discuția cu Luca Niculescu despre noul Guvern, ”având în vedere situația în care se găsește România”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat că l-a informat pe premierul desemnat, Luca Niculescu, că Partidul Național Liberal nu intenţionează să participe în acest guvern și, de asemenea, că va intra în opoziție dacă PSD va fi la putere.

Id240918 inquam photos george calin
Vești proaste de la BNR: inflația va crește din nou. Combustibilii, energia și cursul leului pun presiune pe prețuri

Conducerea Băncii Naţionale a României (BNR) se aşteaptă ca rata anuală a inflaţiei să urmeze o traiectorie ascendentă până la finele anului curent, pe fondul creşterii preţurilor la combustibili şi energie şi a majorării cotaţiilor la materiile prime.

Luca niculescu
Luca Niculescu, după discuțiile cu PNL: „Nu mi s-a părut că primesc propunerea PSD cu cea mai mare deschidere”

Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat, joi, după discuțiile cu delegația PNL, că aceștia au ascultat propunerea de la PSD referitoare la participarea la guvernare. „Nu mi s-a părut că o primesc cu cea mai mare deschidere”, a mai spus el.