Tom Cruise nu se gândeşte să renunţe la filmele de acţiune. "Misiune Imposibilă. Declinul", din august în cinema

×
Publicitate

Tom Cruise, în vârstă de 55 de ani, s-ar înhăma bucuros la un al şaptelea episod din seria "Misiune Imposibilă".

Până atunci însă, Cruise şi colegii din distribuţie se pregătesc să pornească în turneul de promovare a filmului cu numărul şase: "Misiune Imposibilă. Declinul", care are premiera mondială la finalul lunii iulie.

În "Misiune: Imposibilă. Declinul", agentul Ethan Hunt şi echipa să pornesc într-o cursă periculoasă pentru a repara urmările unei misiuni eşuate.

Tom Cruise, care revine pentru a şasea oară în rolul lui Hunt, şi-a executat singur toate cascadoriile, oricât de periculoase au fost. A continuat să sară de pe clădiri chiar şi după ce şi-a fracturat glezna făcând acest lucru.

Tom Cruise: "Nu am stat prea mult în pat, fiindcă am început imediat recuperarea: câte 10-12 ore pe zi, timp de şapte zile pe săptămână. Asta fiindcă în 12 săptămâni trebuia să pot alerga din nou."

A sărit de 106 ori de la înălţime pentru filmarea unei scene ce presupunea o săritură din avion. Inspiraţi de el, şi ceilalţi actori au vrut să-şi facă singuri cascadoriile. Cruise, un veteran în domeniu, le-a supravegheat pregătirea.

Henry Cavill, proaspăt alăturat distribuţiei în rolul unui agent CIA, a povestit că filmările au fost istovitoare, dar încărcate de adrenalină.

"Misiune: Imposibilă. Declinul" ajunge în cinematografele de la noi la începutul lunii august.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
61956064
Kanye West și-a declarat simpatia pentru Donald Trump, pe Twitter
După câteva luni de absență de pe site-urile de socializare, rapper-ul Kanye West a revenit şi a stârnit o furtună pe Twitter.
61955776
“Avengers: Infinity War” se anunță cel mai spectaculos film din universul Marvel. Când va ajunge și în România
"Războiul infinitului", cel mai nou episod din seria de filme "Răzbunătorii", în care joacă și actorul de origine română Sebastian Stan, a avut premiera mondială la Hollywood.
61955723
Marian Godină s-a căsătorit. Polițistul a publicat o imagine cu soția în rochie de mireasă
Polițistul brașovean Marian Godină s-a căsătorit miercuri cu iubita lui, Lorena. Acesta a publicat pe Facebook o poză cu tânăra în rochie de mireasă.