Tătuțu’ revine cu sezonul 2 la PRO TV de la 20:30. „Am frică de Dumnezeu, mai mare frică am de ce e pe pământul ăsta”

62606004

După ce fanii TĂTUȚU` au așteptat cu nerăbdare continuarea serialului, astăzi, de la 20:30, Bebe Măcelaru se întoarce pe micile ecrane în sezonul doi care poate fi urmărit, în premieră, la PRO TV.

Toți cei care îndrăgesc producția se pot bucura de o doză dublă de acțiune și răsturnări de situație, urmărind în această seară primele două episoade.

Tătuțu’ va trebui să ardă totul în urma lui, în încercarea de a-și pierde urma, după ce rivalitatea sa cu Nelu Stavrositu a luat o cu totul altă amploare.

„M-ai băgat în dușmănie pă viață cu Stavrositu!”, îi va reproșa el lui Mircea, după ce Rona, fiica inamicului său, a căzut victimă luptei dintre ei doi.

Fugit la Constanța, Bebe Măcelaru va căuta susținerea și protecția lui Sandu Tobă. Însă, știind că în lumea lor faptele cântăresc mai mult decât vorbele, își va asigura un garant puternic, amenințându-l pe fratele lui, preotul Petre.

„Măcelarule, poliția e pe urmele tale, Stavrositu la fel. Zi unde e frate-miu, că pun imediat garda pe urmele tale, n-ai înțeles?!”, va răbufni Constănțeanu.

„Am frică de Dumnezeu, chiar dacă am făcut rele. Dar mai mare frică am de ce e pe pământul ăsta, Sandule. Și dacă nu mă înțeleg cu tine să-mi ții partea când am belele, ce să fac, o să-l mierlesc pe frate-tu, dar moartea lui o să se pună la tine, nu la mine”, îi va explica Bebe.

Tătuțu’ va fi nevoit să-și calculeze cu grijă fiecare pas, pentru că atât Stavrositu, cât și comisarul Costoiu îi stau pe urme, gata să profite de cea mai mică greșeală a sa. Dacă va găsi protecție la Constănțeanu și cum va reuși să iasă din situația critică în care se află, rămâne de văzut în seara aceasta, de la ora 20:30, la PRO TV. În fiecare miercuri, vor putea fi urmărite câte două episoade ale producției.

Primele sezoane pot fi urmărite integral pe VOYO. 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62396193
Prima ediție a emisiunii lui Cătălin Măruță, din 2007, de la PRO TV. Cum arăta „Happy Hour” la debut. Imagini de arhivă
Într-un moment în care emisiunea „La Măruță” se apropie de final, imaginile de arhivă capătă o semnificație aparte. Prima ediție a show-ului prezentat de Cătălin Măruță a fost difuzată în 2007, la PRO TV, sub numele „Happy Hour”.  
62605954
Un film excepțional despre tragediile din Iran, disponibil în România. Are 36 de premii, regizorul a fugit de frică din țară
Unul dintre cele mai tulburătoare filme despre viața plină de suferințe a populației din Iran - film câștigător a 36 de premii și nominalizat la Oscar - poate fi văzut în România în sistem de streaming, pe micile ecrane.
62605914
Actorul Kiefer Sutherland a fost arestat după ce ar fi agresat și amenințat un șofer de ride-sharing
Actorul canadian Kiefer Sutherland a fost arestat, după ce ar fi agresat şi ameninţat un şofer de ride-sharing în Hollywood, a anunţat Poliţia, transmite BBC.