”Cei trimiși”, primul serial polițist românesc cu elemente paranormale, a fost lansat pe VOYO: ”E foarte bine scris!”

×
Publicitate

De luni, 22 decembrie, o nouă producție VOYO Original promite să ne fascineze. ”Cei trimiși”, primul serial thriller polițist românesc cu elemente paranormale, propune un concept curajos, care ne va purta într-o călătorie intensă.  

Serialul „Cei trimiși” este un ”crime paranormal”, cum îl descrie chiar creatorul său, Anghel Damian.

Punctul de pornire este o crimă atipică. O brigadă specială este trimisă într-o investigație, care devine rapid mai complicată decât și-ar fi imaginat oricine. Pe lângă dilemele profesionale, anchetatorii ajung să-și confrunte propriile revelații personale, totul pe fundalul unor fenomene stranii ce ridică întrebări din ce în ce mai mari.

Actrița Raluca Aprodu, cea care o interpretează pe protagonistă, a fost invitată în ediția de dimineață a Știrilor Pro TV.

”Acum, nu că eu am jucat, dar chiar e un serial foarte, foarte mișto și foarte inedit. Și e spectaculos, așa, în poveste. Te uiți, te uiți și te tot întrebi ... bă, dar, unde se duce? Ce mai urmează? E foarte, foarte bine scris.”, a declarat Raluca.

Raluca Aprodu

”Povestea este dincolo de actorii care îți plac sau nu-ți plac. Este foarte legată, are suspans, are imagine foarte bună, are muzică are... Mi se pare că are toate elementele potrivite să te țină să te întrebi ce se întâmplă la următorul episod. Și cred că asta e foarte frumos”, mai spune actrița.

Un nou episod va fi disponibil în fiecare luni, exclusiv pe VOYO!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62600896
Prima soție a lui Chuck Norris, cu care actorul are doi copii, a murit în Texas: ”Suntem recunoscători că nu mai suferă”

Dianne Holechek, iubita lui Chuck Norris din liceu, cu care a fost căsătorit timp de câteva decenii, a murit, afirmă tabloidul TMZ.

62406418
Tudor Chirilă: „Nicolae Ceaușescu a fost un criminal care a ordonat foc împotriva propriului popor”

La 36 de la Revoluția din 1989, care a dus la căderea regimului comunist din România, actorul și muzicianul Tudor Chirilă le readuce aminte celor care îl ”glorifică” pe Nicolae Ceaușescu că acesta a fost ”un criminal”.

62600878
„Avatar: Foc și Cenușă”, pe primul loc în box-office-ul american. Încasările sunt sub cele ale primelor două filme

„Avatar: Foc și Cenușă” - al treilea film din saga SF de mare succes a lui James Cameron - este pe primul loc în box-office-ul american.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.