Kevin Costner împlinește 71 de ani. De la roluri de figurație la statutul de legendă a filmului. GALERIE FOTO

62606841
Getty

Kevin Costner s-a născut la 18 ianuarie 1955 în Lynnwood, California. A urmat studii liceale la Buena High School și la Villa Park High School. A luat lecții de pian, a scris poezii și a interpretat în corul bisericii baptiste.

În 1978, Kevin Costner a absolvit studii superioare în marketing la Universitatea de Stat din California, campusul Fullerton. A lucrat inițial în domeniul marketingului, însă a renunțat, hotărând să urmeze lecții de actorie. A acceptat locuri de muncă ocazionale pentru a-și putea întreține familia și studiile.

Debutase încă din 1974 în Sizzle Beach USA, continuând să se prezinte la audiții și acceptând inclusiv roluri de figurație în producții precum Night Shift (1982) și Frances (1982), potrivit CineMagia.

Ascensiunea la Hollywood și consacrarea artistică

Rolul agentului federal din pelicula The Untouchables (1987) a reprezentat adevărata sa rampă de lansare. În același an, a jucat și în thrillerul No Way Out, care i-a consolidat statutul de star. Au urmat Bull Durham (1988) și Field of Dreams (1989), perioadă în care și-a înființat propria companie de producție.

Primul proiect regizoral a fost filmul Dances with Wolves (1990), care i-a adus, în 1991, premiul Oscar pentru cea mai bună regie. Costner interpretează și rolul principal, avându-i ca parteneri pe Mary McDonnell și Graham Greene.

Dances with Wolves spune povestea locotenentului John W. Dunbar, devenit erou după o victorie importantă în timpul Războiului Civil american. Trimis la o unitate îndepărtată din Dakota de Sud, Dunbar este atras de viața simplă a indienilor Sioux, integrându-se în comunitate și primind numele „Cel care dansează cu lupii”. Filmul s-a bucurat de un succes covârșitor, obținând șapte premii Oscar și trei Globuri de Aur, conform imdb.com.

Roluri memorabile și recunoaștere internațională

Au urmat interpretări în pelicule precum The Bodyguard (1992), Wyatt Earp (1994), Tin Cup (1996), The Postman (1997), Message in a Bottle (1999), Thirteen Days (2000), Open Range (2003), Mr. Brooks (2007), Man of Steel (2013), The Highwaymen (2019), precum și în serialul Yellowstone (2018–2020).

În 2013, Kevin Costner a fost recompensat, la Paris, cu un premiu César pentru întreaga carieră. În același an, a primit Globul de Aur pentru cel mai bun actor într-o miniserie, pentru rolul din Hatfields & McCoys.

Muzica, viața personală și proiectul „Horizon”

Kevin Costner este pasionat și de muzică. A colaborat cu John Coinman și Blair Forward, proiectul lor evoluând ulterior în trupa Modern West. Alături de aceasta, a susținut concerte inclusiv în România, la Arad (2009) și București (2011).

Actorul a fost căsătorit cu fostul model și designer Christine Baumgartner, cu care are trei copii. Mai are alți patru copii din relații anterioare.

În 2024, Kevin Costner a prezentat în avanpremieră mondială, la cea de-a 77-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, primul episod din Horizon: An American Saga, un proiect ambițios despre cucerirea Vestului american. Cea de-a doua parte a seriei a avut premiera internațională la Festivalul de Film de la Veneția, potrivit Reuters.

Laureat al premiului Oscar, Costner este interpretul principal, unul dintre scenariști și producător al acestui proiect, pe care l-a și regizat. Filmul este gândit ca o serie de patru părți, deși actorul a recunoscut că finanțarea ultimelor două rămâne incertă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62606835
”Oscarurile europene”. Renate Reinsve a câştigat premiul pentru cea mai bună actriţă în 2025 la gala Academiei Europene

Renate Reinsve, protagonista filmului "Sentimental Value", regizat de Joachim Trier, a câştigat premiul pentru cea mai bună actriţă la cea de-a 38-a gală anuală organizată de Academia Europeană de Film (EFA) la Berlin.

62606782
Formația românească de doom/gothic/symphonic metal Green Eyes of Darkness a lansat albumul ”Fire Waves”

Formația românească de doom/gothic/symphonic metal Green Eyes of Darkness a lansat recent, sub egida casei de discuri Loud Rage Music, albumul ”Fire Waves”.

62606769
Brigitte Macron, DJ la o petrecere caritabilă organizată la Disneyland pentru copii bolnavi. VIDEO

Prima Doamnă a Franței, Brigitte Macron, și-a arătat talentul de DJ și mișcările de dans la o petrecere organizată la Disneyland Paris pentru copii internați în spitale și familiile lor.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 11 07h27m47s729
Trump se alătură lui Putin și cere ca Zelenski să plece de la conducerea Ucrainei. Reacția demnă a opoziției de la Kiev

Președintele Donald Trump a declanșat un nou atac virulent la adresa lui Volodimir Zelenski. L-a învinuit pe liderul Ucrainei că nu depune suficiente eforturi pentru a ajunge la un acord cu Vladimir Putin. 

Shutterstock 2678344565
Inimile de români bat, la propriu, pentru străini. România a ajuns să exporte inimi, pentru că nu are cui să le transplanteze

Dacă începutul anului în ceea ce priveşte numărul de operaţii de transplant de inimă a fost promiţător, în lunile care au urmat numărul acestor operaţii a scăzut, a declarat pentru Cotidianul Prof. Univ. Dr. Habil. Horaţiu Moldovan. 

Vlcsnap 2026 10 11 07h44m42s374
Peste 75.000 de credincioși stau o zi la coadă ca să ajungă la Sf. Parascheva. Rugăciunea unui copil: „Să trăiesc cu familia”

A fost încă o noapte de rugăciune la Catedrala Mitropolitană din Iași. Zeci de mii de credincioși continuă să aștepte chiar și 12 ore pentru a ajunge la racla cu moaștele Sfintei Parascheva.