Experiențe inedite la TIFF: suprizele pregătite de organizatori

×
Publicitate

Festivalul Internațional de Film Transilvania îi așteaptă pe cinefili cu proiecții speciale, dar oaspeții pot avea parte și de experiențe inedite.

De pildă, pot analiza cu atenție rulota în care s-a filmat pelicula "Parking", semnată de Tudor Giurgiu. Vehiculul a fost amplasat în Piața Unirii din Cluj-Napoca și așteaptă vizitatori.

Iar cei mai îndrăzneți și creativi au ocazia să devină, preț de câteva ore, actori sau regizori.

Organizator: "Aţi văzut cumva filmul Parking? Vă invităm să vizitaţi rulota, este chiar rulota din film şi puteţi vedea câteva secvenţe".

Zeci de oameni au vizitat deja rulota aflată în Piaţa Unirii. În acest vehicul au fost filmate multe dintre scenele din pelicula Parking - care a deschis festivalul. Scriitorul romanului "Apropierea" - care a fost sursă de inspiraţie pentru această producţie - i-a întâmpinat pe curioşi. Iar unii au primit un dar special - o poezie.

Marin Mălaicu-Hondrari, scriitor: "Dacă vreţi să vedeţi câteva secvenţe din cel mai recent film al lui Tudor Giurgiu, Parking, un film despre poezie şi iubire."

Spectatoare: "Mi s-a părut foarte emoţionant să pot să am acces la locul unde s-a filmat acest film şi mă bucur foarte mult că am avut parte de experienţa asta."

Filmul este cel de-al patrulea lungmetraj semnat de Tudor Giurgiu.

Marin Mălaicu-Hondrari, scriitor: "Ne aflăm în rulota Parking, Poetry Van, o idee a lui Tudor Giurgiu de a promova nu doar filmul românesc contemporan ci şi poezia contemporană românească. Mă simt foarte bine în rulotă mai ales când sunt înconjurat de cărţi sau de câini."

Rulotă poate fi vizitată până când festivalul îşi va închide porţile.

Laura Ducu, PR Parking: "Au avut ocazia să îi cunoască pe scriitorii care au venit aici cu rulota Parking şi au putut să plece acasă cu o poezie personalizată pentru partenerul lor de viaţă."

Filmul va ajunge în cinematografele din țara în 14 iunie.

La ediţia din acest an au succes şi producţiile cu conţinut virtual. Biletul de intrare în sala în care publicul poate trăi direct povestea din film, cu ajutorul tehnologiei, costa 15 lei. Filmul "Equator 360" - de pildă - poarta spectatorii în toată lumea.

Vizitator: "Ai senzaţia că eşti sub Turnul Eiffel, chiar în Paris."

Vizitator: "Ceva unic, cred că trebuie văzut de câteva ori să nu ratezi nimic, dacă te ai uitat în dreapta se mişca în stânga şi ai ratat."

Cei care merg anul acesta la TIFF au şansa să devină regizori sau actori. Într-un studio amenajat, cu o suprafaţă de peste cinci sute de metri pătraţi şi cu 15 decoruri, publicul are la dispoziţie echipamentul şi resursele necesare pentru că timp de trei ore să creeze de la zero un film.

Claudia Droc, responsabil proiect: "La sfârşitul filmării noi facem un montaj, foarte scurt, nu extrem de complicat, şi le proiectăm filmul."

Gala de închidere a ediţiei cu numărul 18 va avea loc în această seară, când va fi anunţat şi filmul care va câştiga marele premiu al festivalului.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Pavel Bartoș a debutat ca regizor la TIFF. Reacția spectatorilor la "Romanian Tradition"

Pavel Bartoș şi-a făcut debutul, joi seara, ca regizor la Cluj. Premiera primului scurt-metraj regizat de el, "Romanian Tradition", a avut loc în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania, în prezenţa a peste 2000 de cinefili.

Cine este tânăra care călătorește goală în jurul lumii. Pozele ei atrag milioane de fani

O tânără nudist din Rusia a devenit celebră pe rețelele sociale, după ce a publicat fotografii nud din vacanțele sale. De-a lungul anilor, Svetlana Reus a călătorit, printre altele, prin Statele Unite, Peru și Maldive.

Bradley Cooper, părăsit de partenera sa după patru ani. Ce a înfuriat-o pe Irina Shayk

Actorul Bradley Cooper și supermodelul rus Irina Shayk s-au despărțit, după patru ani de relație.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.