Premiat cu Oscar, Nicolas Cage e mai încântat de trofeul primit la Cluj. Reacția sa

×
Publicitate

Prezent la Cluj în cadrul festivalului TIFF, actorul american Nicolas Cage a primit sâmbătă seară trofelul "Transilvania" pentru Contribuţia Specială adusă Cinematografiei Mondiale.

Câștigător al unui premiu Oscar, Nicolas Cage a vorbit despre energia pe care țara noastră i-o dă. S-a declarat încântat de revenirea pe meleagurile noastre, iar despre trofeu a spus că-l va pune lângă pat.

În ropote de aplauze, aşa a fost primit Nicolas Cage la Casa de Cultură din Cluj. Pe scenă, în fata sutelor de spectatori, actorul s-a declarat încântat de revenirea sa în România.

Nicolas Cage, actor: "Sunt foarte încântat că am revenit aici, în frumoasa voastră ţară. Am făcut două filme aici. Ambele experienţe au fost minunate şi sunt mândru de aceste două filme, de aceea mi-am dorit să mă întorc şi să vă mulţumesc personal pentru acele experienţe. Întotdeauna am crezut cu tărie în spiritul unui anumit loc şi aici, în România, am simţit un spirit foarte bun, care m-a influenţat foarte mult în munca mea în mod benefic. Sunt pe deplin inspirat aici şi sper să fac încă un alt film cu voi."

Pentru a marca evenimentul, organizatorii au ales şi un film în care a jucat marele actor - pelicula "Față în faţă."

Nicolas Cage, actor: "Unul dintre cele trei filme preferate pe care le-am făcut vreodată şi am fost într-o bună companie cu John Woo, un regizor cu un simţ al ritmului extraordinar și original. Desigur, a fost o plăcere să lucrez cu John Travolta, un actor cu resurse comice extraordinare."

Premiul i-a fost înmânat de preşedintele festivalului Tudor Giurgiu, care l-a numit pe Nicolas Cage o legendă a cinematografiei mondiale. Iar actorul s-a declarat absolut încântat de numele trofeului.

Nicolas Cage: "Îmi place foarte mult cum sună aceste două cuvinte, lăsați-mă să le repet din nou: Transylvania Trophy."

Tudor Giurgiu, președinte TIFF: "A făcut filme cu regizori esenţiali din instoria cinemaului mondial. O personalitate magnetică, un om care a făcut o grămadă de filme, o personalitate unică în felul lui."

Nicolas Cage a dezvălui chiar şi locul în care îşi va pune noul trofeu.

Nicolas Cage, actor: "Am să pun acest trofeu lângă pat şi, la 3 noaptea, când am să mă simt singur, am să mă gândesc la prietenii mei de aici, din Transilvania."

Sute de oameni s-au îngrămădit să-l vadă măcar de la distanţa pe marele actor.

Copil: "E foarte fain şi are filme faine şi pentru că joacă bine."

Nicolas Cage are 55 de ani, iar de-a lungul carierei sale a câştigat numeroase premii, printre care şi un premiu Oscar.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62050874
Dr. Alban şi Sandra, la Timişoara. Reacţia publicului la un rapper din anii '90

Timişoara este în această săptămână capitală muzicii anilor '80-'90. Cei mai în vogă artişti ai acelei perioade cântă la festivalul Diskoteka.

62050873
Festivalul "Femei pe Mătăsari", în Capitală. S-a dansat şi pe disco, şi pe muzică populară

Mătăsari este zilele acestea una dintre cele mai căutate străzi din Capitală. Acolo are loc ediţia cu numărul 9 a Festivalului "Femei pe Mătăsari", care celebrează femeia și puterea ei de a face lumea mai frumoasă.

62032811
Cardi B, complet goală, fotografiată de paparazzi. Ce mesaj a vrut să transmită

Cardi B a făcut un gest extrem de curajos și controversat pentru a-și lansa cel mai nou single, “Press”. Artista a apărut complet goală pentru a transmite un mesaj puternic despre modul în care faima afectează viața privată a vedetelor.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.