Cum arăta Barack Obama în tinerețe. Fostul președinte a împlinit 63 de ani. GALERIE FOTO

62012672

Barack Obama, fostul preşedinte al SUA şi primul afro-american ales în această funcţie, s-a născut la 4 august 1961 în Honolulu, Hawaii.

Este fiul unui kenyan, Barack Obama Sr., şi al unei americane din Kansas, Ann Dunham Stanley. A petrecut o mare parte a copilăriei în Honolulu, iar de la şase până la zece ani a trăit în Jakarta, împreună cu mama şi cu tatăl vitreg, de origine indoneziană.

După absolvirea liceului, a frecventat timp de doi ani Colegiul Occidental din Los Angeles. Apoi, s-a mutat la New York, unde a studiat ştiinţe politice la Universitatea Columbia, obţinând licenţa în 1983.

În 1985, s-a mutat în Chicago, unde a început să se implice în activităţi în folosul comunităţii, în special a celei afectată de şomaj. Potrivit https://www.barackobama.com/, aici a primit ''cea mai bună educaţie posibilă, superioară chiar şi celei de la Facultatea de Drept din Harvard''. La Harvard a fost admis în 1988.

În 1990, The New York Times semnala alegerea lui ca preşedinte al revistei Harvard Law Review, Obama fiind prima persoană de culoare care a ocupat această funcţie de la înfiinţarea publicaţiei.

În 1991, a obţinut titlul de Juris Doctor magna cum laudae. Barack Obama a lucrat ca avocat specializat în apărarea drepturilor civile, înainte de a deveni membru al Senatului statului Illinois, între 1997-2004. S-a remarcat prin scăderea taxelor pentru familiile nevoiaşe şi prin îmbunătăţirea accesului la serviciile medicale.

A predat dreptul constituţional la Universitatea din Chicago, între 1992-2004.

După o încercare nereuşită, în 2000, de a obţine un loc în Camera Reprezentanţilor a SUA, în 2003 Obama şi-a anunţat participarea la campania electorală pentru Senatul Statelor Unite. În noiembrie 2004, a fost ales senator al Statelor Unite, cu o majoritate de 70% din voturi, fiind cea mai detaşată victorie în alegerile senatoriale din istoria statului Illinois. A depus jurământul ca senator la 3 ianuarie 2005.

A făcut parte, până în decembrie 2006, din Comisiile senatoriale pentru politică externă, mediu şi lucrări publice, problemele veteranilor de război. Din ianuarie 2007, a primit funcţii suplimentare în Comisia pentru sănătate, educaţie, muncă şi pensii şi în Comisia pentru securitatea statului şi afaceri guvernamentale. Mandatul său s-a încheiat la 16 noiembrie 2008.

În februarie 2007, Obama a devenit primul candidat la preşedinţie care a precizat deschis că refuză finanţarea publică în alegerile generale de la crearea sistemului în 1976. La 23 august 2008, Obama l-a ales pe senatorul statului Delaware, Joe Biden, drept candidat la funcţia de vicepreşedinte.

La 4 noiembrie 2008, Barack Obama a fost ales în funcţia de preşedinte al SUA, cu 365 de voturi din partea electorilor (52,9%), învingându-l pe contracandidatul său, republicanul John McCain, care a obţinut 173 de voturi (45,7%).

La 20 ianuarie 2009, la Washington, a avut loc învestirea celui de-al 44-lea preşedinte american ales, Barack Obama, care l-a înlocuit pe predecesorul său, George W. Bush.

În 2009, Comitetului Nobel i-a acordat preşedintelui Barack Obama Premiului Nobel pentru Pace: ''pentru eforturile sale extraordinare în scopul întăririi cooperării între popoare''. Obama a donat premiul în bani unor organizaţii caritabile.

Barack Obama a semnat, împreună cu omologul său rus Dmitri Medvedev, noul Tratat ruso-american pentru reducerea armelor strategice START-2, la 8 aprilie 2010, la Praga. După ratificarea documentului de către parlamentele celor două ţări, acesta a fost promulgat de preşedinţii Barack Obama şi Dmitri Medvedev, la 2 februarie 2011, respectiv la 28 ianuarie 2011. START-2 a intrat în vigoare la 5 februarie 2011, fiind funcţional până în 2021.

La 4 aprilie 2011, Obama a anunţat participarea la campania electorală din 2012, pentru realegerea sa în funcţia de preşedinte. A depus actele la Comisia Electorală Federală în aceeaşi zi.

În cadrul alegerilor, desfăşurate la 6 noiembrie 2012, pentru ce de-al doilea mandat la Casa Albă, îl învinge în cadrul confruntării electorale pe candidatul republican Mitt Romney. Obama a obţinut 303 voturi din partea electorilor, iar candidatul republican Mitt Romney 206 voturi.

Mandatele sale au fost caracterizate, printre altele, de scăderi sau scutiri de taxe, estimate a fi returnat 3.600 dolari în buzunarul familiei americane de rând; reformarea modului de a face afaceri pe Wall Street; promulgarea pachetului legislativ Affordable Care Act, cunoscut şi sub denumirea de Obamacare, cu implicaţii profunde pentru sistemul de sănătate american; normalizarea relaţiilor dintre SUA şi Cuba etc.

 Barack Obama este căsătorit din 1992 şi are două fiice.

Articol recomandat de sport.ro
Ce face Kayla Simmons, la 30 de ani, după ce s-a lăsat de volei
Ce face Kayla Simmons, la 30 de ani, după ce s-a lăsat de volei
Citește și...
Ce spun criticii despre mult așteptatul film ”Michael”. Lipsește cel mai controversat subiect din viața lui Jackson

Filmul „Michael”, care poate fi văzut și în România, acoperă moștenirea pătată a starului pop cu o mănușă cu paiete, ascunzând problemele lui Michael Jackson sub un film biografic convențional care, dacă îți acoperi urechile, sună grozav - spun criticii.

East European Comic Con 2026. Aproape 40.000 de fani ai filmelor, serialelor, jocurilor video și culturii asiatice participă

Bucureștiul a devenit capitala culturii pop. În primele două zile de „Comic Con'', în jur de 40.000 de fani ai filmelor, serialelor, jocurilor video și culturii asiatice au trecut pragul evenimentului.

Concert de muzică folk în București, susținut de artistul independent Ovidiu Scridon

Ovidiu Scridon, un artist independent de muzică folk, care a susținut concerte atât în țară cât și în comunitățile românești din străinătate, va avea un concert duminică, 26 aprilie 2026, de la ora 16:00, în București.

Recomandări
Războiul de la graniță. Ziua în care, pentru prima dată, o dronă a Rusiei cu încărcătură explozivă s-a prăbușit în România

Pentru prima dată de la începutul conflictului din Ucraina, o dronă cu încărcătură explozivă s-a prăbușit chiar într-un oraș din România. S-a întâmplat în Galați, iar autoritățile au intrat în alertă maximă.

Focuri de armă la dineul corespondenţilor de la Casa Albă. Donald şi Melania Trump au fost evacuaţi şi sunt „în siguranţă”

Donald și Melania Trump sunt „în siguranță”, a anunțat sâmbătă Serviciul Secret american, după ce i-a evacuat pe președinte și pe Prima Doamnă de la cina corespondenților de la Casa Albă, unde s-au auzit focuri de armă. 

De ce nu a putut fi doborâtă drona rusească ajunsă în Galați. Armata anunță rearanjarea apărării la granița cu Ucraina

Ministrul Apărării a anunțat că Armata analizează rearanjarea sistemelor de apărare ale României de la granița cu Ucraina, după ce o dronă rusească s-a prăbușit în orașul Galați. Drona nu a putut fi doborâtă pentru că zbura la altitudine prea mică.