Barbra Streisand îi crede pe bărbaţii care-l acuză pe Michael Jackson de abuzuri sexuale

62031152
Getty

Cunoscuta actriţă şi cântăreaţă Barbra Streisand susţine că îi crede pe cei doi bărbaţi care l-au acuzat pe Michael Jackson că i-a abuzat sexual în copilărie, însă se întreabă de ce părinţii acestora le-au permis să doarmă în casa cântăreţului.

În documentarul "Leaving Neverland", James Safechuck şi Wade Robson povestesc în detaliu cum regele popului i-a invitat în copilărie la ferma sa unde i-a abuzat sexual.

Filmul a fost întâmpinat cu furie de moştenitorii lui Jackson, care neagă acuzaţiile şi susţin că documentarul "o încercare jalnică şi patetică" de a face bani de pe urma superstarului.

Într-un interviu acordat The Times, Streisand, în vârstă de 76 de ani, susţine că îi crede "în mod clar" pe Robson şi Safechuck şi îl descrie pe Jackson, cu care a refuzat o dată să facă un duet, drept persoană "foarte dulce şi foarte copilăroasă".

"Nevoile sale sexuale erau aşa cum erau, provenind din ce copilărie sau ADN a avut. Poţi să spui că au fost 'molestaţi', dar acei copii, aşa cum i-aţi auzit spunând (pe Robson şi Safechuck), erau încântaţi să fie acolo. Amândoi s-au căsătorit şi amândoi au copii, aşa că nu i-a omorât", a completat actriţa, conform Press Assosiation, relatează Agerpres.

Întrebată dacă este furioasă pe Jackson, Streisand a mărturisit: "Este o combinaţie de sentimente. Mă simt prost pentru copii. Mă simt prost pentru el. Vina, cred, e a părinţilor, care au permis copiilor lor să doarmă cu el".

De altfel, mamele celor doi, Stephanie Safechuck şi Joy Robson, apar în "Leaving Neverland" pentru a povesti despre experienţa avută cu Jackson.

În timp ce Stephanie a mărturisit că nu a reuşit să-şi protejeze fiul, Joy susţine că regretă decizia de a-şi lăsa copilul alături Jackson la ferma Neverland.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62031057
Cum arată un model Playboy după ce implanturile de 75.000£ au desfigurat-o

Un model Playboy a dezvăluit coșmarul prin care a trecut din cauza unor implanturi mamare. Femeia a cheltuit 75.000 de lire sterline pentru cele 9 operații.

62031053
Emilia Clarke, pe cale să părăsească “Game of Thrones”. Ce drog a ajuns să folosească

Într-un interviu pentru The New Yorker, actrița Emilia Clarke a declarat că a fost foarte aproape să părăsească “Game of Thrones” din cauza a două anevrisme cerebrale.

62030999
Vedetă pop, arestată pentru că îşi filma partenerele în timp ce aveau relaţii intime

Cântăreţul K-pop Jung Joon Young a fost arestat în Coreea de Sud în legătură cu mai multe filmări cu conţinut sexual.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.