Țara în care ploile provoacă dezastre. Din cauza incompetenței, România rămâne vulnerabilă la schimbările climatice
După ei, potopul, partea a III-a. În timp ce Europa investește masiv în adaptarea la schimbările climatice și în protecția la inundații, România rămâne vulnerabilă și birocratică. Nu din lipsă de bani, ci din incompetență în atragerea lor.
În zonele cu risc, comunitățile rurale așteaptă sacii de nisip, iar proiectele rămân blocate între hârtii și declarații.
Cei de la Apele Române au alte planuri, care țin de sediul central.
L-am întrebat la începutul verii pe ministrul mediului de la acea vreme, Mircea Fechet, despre investițiile pentru apărarea la inundații, cu bani europeni. Ar fi trebuit să avem contracte semnate și proiecte în derulare, cu acești bani, mai ales că atunci când i-am cerut de la Comisia Europeană, ne-am lamentat că avem rețea hidrografică mare și sute de zone vulnerabile. Halucinant e că timp de 2 ani, din aceste fonduri, nu s-a accesat mai nimic.
Administrația Națională Apele Române, prescurtat ANAR, este instituție publică responsabilă cu gestionarea resurselor de apă din toată țara. Funcționează sub autoritatea, dar în coordonarea Ministerului Mediului. Fostul ministru Fechet era tare optimist că mai e timp până la finalul anului să accesăm banii, deloc puțini, puși la dispoziție de Uniune.
Mircea Fechet, fost ministru al mediului: ”La minister nu s-a pierdut niciun leu, niciun euro. Speranța e că nu vom pierde niciun leu.”
Conducerea la minister s-a schimbat, iar noul ministru are o altă variantă mult mai tranșantă.
Diana Buzoianu, ministrul mediului: ”Banii ăștia sunt pierduți. Zero la baraje, zero la diguri, zero la decolmatări. Nu mai avem această șansă istorică. Nu ne vom atinge de acești bani..”
Barajul Belci, ultimul din listă, așteaptă și acum modernizarea.
Practic, trebuie transformat într-un polder, adică pe terenurile agricole din vecinătate să apară un bazin de retenție a apei, care să preia debite mari, în caz de nevoie. Lucrarea e necesară pentru ca râul Tazlău, în caz de viituri, să nu inunde cartierul Slobozia, din marginea orașului Onești, dacă se umflă.
Aici a avut loc în 1991 o mare tragedie. Barajul s-a rupt într-o noapte, din pricina ploilor abundente. O localnică își amintește că avea 20 de ani când Tazlăul a luat 250 de case, dar și nu mai puțin de 25 de vieți.
Își amintește bubuitura și au urcat toți pe case.
Culmea, la începutul anului, ministrul Fechet se lăuda că a aprobat ca barajul și alte lucrări de diguri din zona Focșani vor fi demarate în urgență. Chiar a ținut să precizeze acest termen, în postare. Cât de urgent s-a derulat șantierul se vede o jumătate de an mai târziu.
Proiectul ține de ABA Siret, iar directorul Relu Adam susține că încă se lucrează la desemnarea unei firme care să se ocupe de amenajare. În lucru ar fi și proiectul – „Supraînălțare diguri în incinta Călieni-Nănești”, adică aproape 45 de kilometri, care apără acum peste 5 mii de locuințe, din 4 comune, la limita județelor Vrancea și Galați, aproape de Vadu-Roșca, unde au avut loc inundații masive în 2005.
La Biliești, de exemplu, primarul susține că toată localitatea stă cu teama de a nu fi sub ape, cum au fost și în 2005, dar și anul trecut. Edilul ne arată și locul pe unde malurile Putnei au cedat, dar și cum a preferat să riște un dosar penal, pentru că a săpat un canal ca apa să se poată scurge în el.
Vasile Chirilă, primar Biliești: ”Am săpat, ce e mai important, viața oamenilor sau un canal? În 20 de ani să nu faci absolut nimic, e rea-voință. Și în 20 de ani, din dig, cât s-au făcut? 800 de metri din 13 km.”
Am cerut un interviu cu directorul și un punct de vedere de la conducerea Apelor Române. Într-un târziu, adică după aproape 2 luni de la solicitare, am primit doar un răspuns în scris.
Au precizat că s-a semnat totuși un contract de 29 de milioane de euro, pentru dotarea cu sisteme moderne de monitorizare a cursurilor de apă, proiect cu bani prin PNRR, în curs de implementare. Iar în cazul barajelor, ar fi început lucrările la unul dintre ele.
Imediat ce a preluat conducerea ministerului, Diana Buzoianu a semnat un ordin de demitere a șefului de la Ape, Sorin Lucaci.
Diana Buzoianu: ”Eu mă așteptam ca acest om să își dea imediat demisia.”
Doar că fix în aceeași zi, mai spre seară, a mai dat un ordin, o erată practic, prin care a revenit asupra deciziei și nu l-a mai demis. Am întrebat dacă nu cumva au existat presiuni în rândul coaliției de la guvernare, pentru anularea demiterii, fiind de notorietate că directorul de la Apele Române este un apropiat al șefului PSD, Sorin Grindeanu.
Diana Buzoianu: ”Eu vreau să fiu sigură că decizia pe care o luăm, în instanță acest om ne vom trezi că dă în judecată ANAR sau Ministerul Mediului, își obține banii înapoi. Trebuie să ne asigurăm că ordinul e bullet proof. Nu mi-a spus nimeni, dar aștept să îmi spună cineva că nu mă interesează nici viața oamenilor. Eu vreau să fie asta aici. Dar au existat speculații, voi lua o decizie urgentă.”
Sorin Grindeanu: ”Trebuie făcută o evaluare acolo, de unde așa...”
Diana Buzoianu: ”Eu nu cred că domnul Grindeanu nu știe cum e cu fondurile europene.”
Ministrul Mediului a invocat, la demitere, în primul rând dezastrul de la Praid.
Diana Buzoianu, ministrul Mediului: ”Riscul era unul moderat, era motiv de demitere. Au avut inundații majore în 2023.”
Am mers la Praid, post-dezastru, și am văzut cum reprezentanții Salrom – Societatea Sării, care deține perimetrul minier cu salina, dar și cei de la Apele Române, responsabili de gestionarea pârâului Corund, au făcut front comun, într-o încercare disperată de a mai reduce pericolul, deși toată salina e sub ape.
Rareș Năstase: ”Practic, râul Corund este tras parțial prin conducte... un debit de max. 12 litri pe secundă, dar țevile nu vor face față dacă apa vine cum a venit la inundații, când era peste 60 de litri pe secundă”.
Șeful de la investiții Salrom vorbește de bani aruncați pe apa Sâmbetei.
Nicolae Șoltuz, director de investiții la Salrom – ăștia sunt bani îngropați, sunt lucrări temporare.
Tubulatura ancorată nu va mai fi necesară, ba chiar va fi inutilă, pentru că cei de la Apele Române, prin șeful de la investiții, se laudă că au început demersurile pentru devierea pârâului, ca să nu mai treacă fix prin muntele de sare, cum a fost lăsat de decenii. În plus, vor fi făcute 3 baraje de captare, în amonte, pe Corund, ca apa să poată fi controlată, după cum se laudă reprezentantul instituției.
Luci Ervin, director tehnic la Apele Române: ”În prima fază s-au alocat bani pentru proiectare. Proiectarea trebuie să se încheie în 3 luni de zile.”
Diana Buzoianu: ”E dezastru ce e la Apele Române. După Romsilva, Apele Române sunt următoarea instituție asupra căreia îmi voi îndrepta atenția. Aparatul de oameni aduși la centru să îi aducem înapoi în teren. Au ajuns la 270. Structură umflată.”
Pentru sediul central de la Apele Române se plătesc lunar 54 de mii de euro, pe chirie, într-un imobil din buricul capitalei, care a fost anterior hotel. Clădirea e deținută de un offshore din Cipru, iar Apele Române au birouri pe 4 etaje din 6. La unul dintre ele, împart palierul cu un salon de înfrumusețare. Ni s-a permis accesul doar pe câteva culoare, pe motiv să nu deranjăm salariații care lucrează intens în birouri.
Culmea, pe holuri tronau panouri pe care scria despre importanța proiectelor cu bani din PNRR.
Și tot culmea, motivând chiria mare, cei de la Apele Române au prins în bugetul pe anul în curs suma de 75 de milioane de lei, pentru a cumpăra un sediu nou.
Diana Buzoianu, ministrul Mediului: ”Aveau cerința de 6.000 de mp de sediu. La cei 270 de angajați, vor să fie o garsonieră la fiecare angajat.
Șeful ANAR a precizat într-un comunicat că a căutat în permanență soluții pentru sediul central. Nu am primit un răspuns pentru un interviu pe tema fondurilor neaccesate.
Diana Buzoianu, ministrul Mediului: ”E încă un exemplu de risipă din banii publici”.
Trăim în țara în care fiecare ploaie mai serioasă provoacă dezastre, pentru care plătim scump. Nu facem prevenție și ignorăm pericolul.
Fonduri europene prin PNRR? Le știm, le analizăm, le punem frumos într-un fișier pe calculator. De acolo până la diguri de apărare, baraje și decolmatări, e cale lungă.
E patria viiturilor, în care comunitățile se îneacă la propriu – când nu sunt luați de ape, oamenilor le ajung promisiunile până la gât și nămolul din case, dincolo de glezne.
Autoritățile? Ca de fiecare dată, sunt perfect pregătite... să fie luate prin surprindere.
