Opinie Rareș Năstase: ”Să nu uităm cum arată războiul. Și omenia românilor. Au curs lacrimi de ambele părți”
Să nu uităm cum arată războiul. Și omenia românilor. Fugind cât mai departe de zonele de conflict, copii cu lacrimi în ochi, după cozi, la granițe.
De mână cu frații și mamele lor, cu mătuși și bunici, adulți cu fețe împietrite, unii mai debusolați ca alții.
Obosiți, înfrigurați, temători.
În urmă cu fix 3 ani, la vama de la Siret, am văzut români care nu doar că au venit cu ajutoare, în calea refugiaților, dar unii au ținut să le dea bani.
Atunci am descoperit 2 bătrâni, probabil pensionari, care împărțeau lei celor care intrau în țară.
Au curs lacrimi de ambele părți, într-un uriaș gest de solidaritate. De o parte erau oameni neobișnuiți și surprinși total că sunt ajutați, de cealaltă, semeni mărinimoși, care au sărit să ajute.
3 ani de la începutul războiului.
Greu de uitat privirile copilașilor care nu înțelegeau ce li se întâmplă, de ce pleacă într-o călătorie spre nu se știe unde, de ce nu vine și tata, de ce bagajele sunt făcute pe fugă, de ce mama și cei din jur plâng des. Prea des.
3 ani de la începutul unui război în care copiii nu au greșit cu nimic…
