Mulți specialiști au anticipat la începutul Războiului că Rusia va apela la experiența și la flota fantomă a Iranului pentru a eluda embargo-urile internaționale. În Zona Economică Exclusivă a României am identificat 12 petroliere implicate în 128 de STS-uri care au legătură cu flota fantomă a Iranului. Cea mai prolifică a fost Nava MYRA, implicată în 75 de operațiuni. Petrolierul este deținut de compania Zulu Ship Management din Emiratele Arabe Unite.

Dragoș Țîrnoveanu – fondator 45North.ro:Când am verificat compania respectivă pe listele de sancțiuni am văzut că apare pe acest comunicat de presă al Trezoreriei Statelor Unite din 2025 în care este încadrată într-un ecosistem de companii, indivizi și nave al căror scop final era să faciliteze vânzarea de petrol iranian și rusesc.”

Flota fantomă iraniană face tranzacții în România

În iunie 2025, Trezoreria Statelor Unite anunță un uriaș pachet de sancțiuni împotriva unei rețele de firme conectate la regimul din Iran. Imperiul este condus de Hossein Shamkhani, fiul lui Ali Shamkhani.

Amiralul Ali Shamkhani a condus Forțele Navale Iraniene și a fost Ministru al Apărării în Guvernul din Teheran. A fost consilier de rang înalt al fostului Ayatollah Ali Khamenei.

Citește și
România, te iubesc! Emisiunea integrală din 22 martie 2026
România, te iubesc! Emisiunea integrală din 22 martie 2026

Fiul acestuia, Hossein Shamkhani, este creierul din spatele unei rețele de transport țiței din Iran și Rusia care a generat miliarde de dolari.

Dragoș Țîrnoveanu – fondator 45North.ro: „Conform rapoartelor din presă, Ali Shamkhani a fost ucis în cadrul recentei operațiuni militare a Statelor Unite. Iar fiul acestuia, Hossein, este desemnat de autoritățile din Statele Unite ca fiind beneficiarul final, creierul din spatele acestei rețele care ar fi vândut petrol, ar fi făcut profituri de zeci de miliarde de dolari din aceste vânzări.”

Și mai interesant este că în același comunicat al Trezoreriei americane este menționată și firma NEST WISE TRADING din România. Aceasta este controlată de Nest Wise Petroleum din Dubai, una dintre firmele din rețeaua Shamkhani, prin care sunt făcute tranzacțiile cu petrol din Iran și Rusia.

Firma din România a fost înființată în octombrie 2022, la câteva luni de la începutul războiului și a fost radiată în 2024. Pentru scurt timp a avut sediul într-o cameră dintr-o casă din București, apoi s-a mutat într-o altă cameră dintr-o clădire administrativă din Portul Constanța. În cei doi ani de activitate, cu doar 2 angajați, Nest Wise Trading din România, deținută de Nest Wise Petroleum din Emiratele Arabe, a înregistrat o cifră de afaceri de 127 de milioane de euro, apoi a dispărut. Administrator a fost o doamnă din Constanța.

Administrator Nest Wise Trading: „Firma a avut un director și directorul acela… eu am fost contabilă firmei și în ultimele luni am acceptat să fiu administrator și nu știam de lucrul acesta că nici nu aș fi acceptat.”

Corespondent PROTV:Directorul era român sau străin?”

Administrator Nest Wise Trading: „Directorul era croat.”

Corespondent PROTV:Și acționarii i-ați văzut vreodată, i-ați cunoscut?”

Administrator Nest Wise Trading:Nu i-am văzut.”

Remorcherele sprijină transferurile petroliere ilegale

Aflăm de la ea că rețeaua Shamkhani intrase și pe piața cerealelor pe lângă cea a petrolului.

Administrator Nest Wise Trading: „Firma s-a ocupat cu export de cereale, aici sunt sume foarte mari la acest tip de activitate. Ei nu au lucrat nici măcar un an întreg. Cifra asta de afaceri s-a făcut cam în 9 luni. Achiziționau din România, din fosta Iugoslavie și din Ucraina. Au exportat și în China, în Singapore, în Pakistan și în toată lumea.”

Revenim la Remorcherul Dynamix. Acesta, alături de Remorcherele Ares și Vulkan, face parte dintr-o flotă de vapoare care au ajuns în România după ce a început războiul din Ucraina.

Dimitris Ampatzidis, analist Kpler:Ultimul semnal pe care l-am primit de la aceste nave, chiar înainte să le vedem pentru prima oară în România, a fost în zona Ucrainei.”

Corespondent PROTV:În jurul Ucrainei?”

Dimitris Ampatzidis, analist Kpler: „Da.”

Corespondent PROTV: „Crimeea?”

Dimitris Ampatzidis, analist Kpler:În Crimeea, da.”

Corespondent PROTV:Deci erau în Crimeea, zona controlată de Rusia?”

Dimitris Ampatzidis, analist Kpler: „Corect.”

Toate 3 navighează sub steagul Camerunului.

Dynamix este deținut de o companie înregistrată într-o căsuță poștală din St. Kitts and Nevis, în timp ce proprietarul Ares și Vulkan este înregistrat într-o căsuță poștală din Insulele Marshall. Remorcherele au fost aduse în România special ca să asiste operațiunile de tip STS.

Remorcherele au asistat inclusiv petrolierele din flota fantomă a Rusiei sau care navighează direct sub steagul Rusiei să transfere produse petroliere în Zona Economică a României. Când se întorc la mal ele se retrag la o dană deținută de Șantierul Naval Mangalia, o companie din industria de armament stat deținută de Ministerul Economiei.

Șantierul Naval Mangalia găzduiește remorcherele

Corespondent PROTV:Remorcherele cameruneze sunt înconjurate de instituții strategice ale statului. Șantierul Naval Mangalia sunt peste 10 nave militare ale forțelor navale, tot aici în zona asta e una dintre bazele forțelor pentru operațiuni speciale. Cam asta-i contextul prin care intră și ies din România remorcherele cameruneze.”

Analistul Kpler spune că în timp ce poposea în porturile românești unul dintre remorchere a călătorit în apele controlate de ruși, însă nu poate fi 100% sigur deoarece este posibil ca semnalul GPS al navei să fi fost bruiat din cauza războiului electronic.

Dimitris Ampatzidis – analist Kpler:Pe baza datelor GPS, au efectuat unele operațiuni în apele controlate de Rusia după începutul războiului.”

Remorcherele sunt un element cheie deoarece firma care le controlează este cea care trimite la Autoritatea Navală Română printre puținele date oficiale pe care le știm despre aceste operațiuni.

Când au intrat în România, toate trei remorcherele au declarat că au la bord echipaje formate numai din cetățeni ucraineni. Însă o parte dintre aceștia aveau reședința în Rusia.

Ca să execute un ship to ship transfer, petrolierele trebuie să anunțe înainte Autoritatea Navală Română data, locul, numele navelor, tipul și cantitatea mărfii care urmează să fie transferată.

Autoritatea Navală monitorizează parțial STS-urile

Marius Roibu este director în cadrul Autorității Navale Române, singura instituție care centralizează informații despre STS-uri. Mai multe servicii de informații occidentale au avertizat că la bordul navelor din flota fantomă se află spioni ruși și că acestea pot fi implicate în operațiuni de sabotaj. În România, majoritatea STS-urilor au avut loc în larg, mai departe de 12 mile de țărm.

Marius Roibu, director Autoritatea Navală Română:Dacă cineva, mâine, din statul român cere ANR-ului: «vrem să monitorizați toată zona economică exclusivă a României să ne spuneți când începe STS-ul, când se termină», cine îl face, unde-l face, care-i capacitatea practică de a face acest lucru? Mă tem că nu putem vedea mai departe de 12 mile pe radar, fiindcă zona noastră de interes este în apropierea coastei, marea teritorială.”

Autoritatea Navală susține că nu are bază legală să verifice dacă informațiile furnizate de nave sunt reale.

Autoritatea Navală nu știe cu certitudine nici măcar dacă cele peste 1.200 de STS-uri au fost executate la data, locul și de navele anunțate.

Fiecare zonă din Europa este survolată de mai multe ori pe săptămână de sateliții Sentinel. Imaginile captate sunt disponibile pe portalul Copernicus. Cu ajutorul lor am reușit să identificăm multiple STS-uri din lista ANR. Dar și unele care nu apar în listă. De exemplu, pe 2 iunie 2025 pe lista ANR apar doar 2 nave notificate. În schimb, pe imaginile din satelit, apar 3 nave lipite una de alta.

Marius Roibu – director Autoritatea Navală Română: „Cred că vorbim de un STS terminat și nava neplecată și un STS în desfășurare.”

Corespondent PROTV: „Nu e la fel de posibil să fie de fapt un STS în care a mai fost implicată o a treia navă care nu a fost anunțată?”

Marius Roibu – director Autoritatea Navală Română: „Cred. Nu vă pot confirma, nu am toate datele.”

Pe portalul Global Fishing Watch se pot găsi date despre traseele istorice ale tuturor navelor care stau cu transponderul pornit. Aici am găsit un petrolier rusesc care a poposit de mai multe ori în Zona Economică a României. Nici el nu este pe lista oficială a STS-urilor. Analiștii Kpler susțin că este posibil să fi executat transferuri petroliere cu o altă navă care avea transponderul oprit. Cei de la ANR nu știu nimic.

Corespondent PROTV:Ei ce au făcut?”

Marius Roibu – director Autoritatea Navală Română: „Aparent au fost implicați într-o operațiune STS.”

Corespondent PROTV:Ce se întâmplă mai departe cu această informație?”

Marius Roibu – director Autoritatea Navală Română: „Repet, aparent au fost implicați într-un STS.”

Corespondent PROTV:Această informație rămâne efectiv în eter sau e măcar transmisă de către ANR la nivel european, la o agenție care poate le centralizează, sau către alte state europene astfel încât să se știe că există anumite vapoare care au obiceiul de a face STS-uri fără să notifice. Se face o bază de date cu astfel de informații?”

Marius Roibu – director Autoritatea Navală Română: „Nu, nu se face o bază de date.”

Unele petroliere sancționate continuă să transfere petrol

Pe lista ANR am găsit și 2 petroliere care au transferat petrol în Zona Economică a României după ce au fost sancționate de Uniunea Europeană. Hasan East și Essen KA au fost sancționate în octombrie și decembrie 2025, iar luna trecută au transferat zeci de mii de tone de hidrocarburi în apele noastre.

Potrivit ANR singura situație în care poate sancționa un petrolier când se află în Zona Economică Exclusivă este dacă poluează. Directorul Roibu susține că fenomenele de poluare sunt monitorizate din satelit printr-un soft al Uniunii Europene.

Corespondent PROTV:Noi, de când a început războiul, nu am avut niciun fenomen de poluare detectat în apele noastre din Marea Neagră?”

Marius Roibu – director Autoritatea Navală Română: „Nu, nu.”

Statele Unite, Franța, Belgia, Suedia și Finlanda au găsit cadru legal pentru a verifica și chiar reține petroliere din Flota Fantomă. În România, cele mai performante vapoare și cei mai buni senzori îi au Garda de Coastă și Forțele Navale.

I-am cerut un interviu ministrului Apărării, Radu Miruță, despre măsurile pe care le poate lua Armata pentru monitorizarea Flotei Fantomă. Nu am primit un răspuns. Am trimis o solicitare și către Garda de Coastă. Nici ei nu au răspuns. În timp ce Ocean Aglaia și Kolente transferau petrol în larg, Ministrul de Externe Oana Țoiu anunța la Forumul Economic de la Davos că trebuie crescută presiunea asupra flotei fantomă.

Într-un răspuns scris, Garda de Coastă ne-a transmis, după finalizarea reportajului, că există un plan de cooperare între Poliția de Frontieră și Autoritatea Navală Română privind schimbul de informații pentru activitățile STS. Garda de Coastă susține că, de la începutul războiului din Ucraina și până în prezent, nu a identificat operațiuni STS care să nu fi fost notificate în prealabil.

Răspunsul oficial poate fi consultat AICI.

Oana Țoiu – ministrul Afacerilor Externe:Trebuie să creștem monitorizarea și presiunea asupra Flotei Fantomă. E clar că este un instrument folosit de Rusia pentru a se finanța.”

I-am cerut ministrei de două ori un interviu despre măsurile concrete pe care România intenționează să le ia. Nu am primit un răspuns.