"Orasul ascuns", partea a 2-a. Ce fac azi fostii aurolaci ai tranzitiei, acei copii filmati in anii '90 cu punga de aurolac la gura

Urmareste integral emisiunea pe VOYO.RO

In canal gatesc, mananca si dorm, printre conductele incinse isi intemeiaza familii si tot acolo se sting. 

"Romania, te iubesc!" a coborat sa filmeze viata de sub pamant. Echipa i-a cautat si pe fostii aurolaci ai tranzitiei, acei copii filmati in anii '90 cu punga de aurolac la gura. Vedem unde si cum au ajuns Augustin, Emanuel, Ionut si Cristina.

Piata Victoriei, vis a vis de Guvern. Iata una dintre portile de intrare intr-o realitate paralela. Cristina este ghidul nostru in orasul subteran. Un canal infect, cu un aer greu care iti strange stomacul. Cele cateva cearsafuri murdare si aparatura veche adunata de prin tomberoane creaza iluzia de casa.

Cristina trece des pe aici. Tatal ei a murit, iar cu mama care si-a facut o alta familie nu mai pastreaza legatura. Prin experiente similare trec mai toti copiii institutionalizati, pe care legea ii protejeaza doar pana la majorat. Din momentul in care devin maturi sunt doar niste numere.

 Este mandra ca numele sau figureaza in cea mai mare baza de date de film din lume, dupa ce a fost protagonista unui documentar, in 1998. O casa de productie a filmat-o cum traia la metrou impreuna cu alti copii. In grupul lor, Cristina era sefa.

Documentarul a castigat marele trofeu la un Festival International de Film. Milioane de straini au fost impresionati de povestea aurolacilor din Romania. Pe langa performanta actoriceasca, Cristina se mai lauda cu ceva. Este singura dintre putinele femei de pe strada, casatorita cu acte. S-a maritat cu Ionel "pe 31, intr-o toamna" si nu poate uita ca au primit atunci 200 de euro, ajutor ca tineri insuratei. Iata-l si pe Ionel intr-o scena de zi cu zi. Este prins de politie pentru ca se droga, iar sotia il imbarbateaza.

Incercarea politiei de a o lua si pe Cristina la sectie esueaza. Iar cand vine politia, toti se retrag in canal, singura solutie pe timp de iarna, indiferent de zona.

Suntem la canalele din Zona Palatului Parlamentului, la intrarea din spate, in Ministerul de Finante. Acolo, un canal este folosit cel mult ca locuinta temporara. Nu este intr-o zona centrala si bineinteles spatiul mai restrans il face mai inaccesibil. Si din aceasta cauza, doar cei care sunt cu adevarat nevoiti sa ajunga in astfel de conditii recurg si la aceste dormitoare doar pentru ca usa din tavan e deschisa. Sunt foarte multe astfel de canale, pe care autoritatile nu le inchid. Si atunci pot fi folosite pe durata noptii. Total insalubre, dar decat pe frigul de afara, mai bine aici langa tevile incalzite.

 Aici spatiile tehnice arata ca niste catacombe, in care se ascund gurile de aerisire din minister. Temperatura - 24 de grade, fiind un bun refugiu in fata gerului de la suprateran.

Sunt culoare mici, pe sub strada. Undeva la 10 metri deasupra sunt birourile reprezentantilor din ministerul Finantelor. Nimeni nu s-ar fi gandit acum 20-30 de ani, inainte de revolutie, ca aici o sa locuiasca cineva, ca vor ajunge sa stea oamenii pe durata iernii.

La mare cautare e si zona Grozavesti, langa un hipermarket. In subteran e reteaua care incalzeste caminele studentesti.

Doar intrand in astfel de canale poti intelege cu adevarat cine sunt oamenii strazii, cum este viata lor, care sunt legaturile dintre ei. Sunt conditii inumane, e o luma dura si un trai mai mult decat mizer. Oamenii fara un adapost isi fac vizite si din vorba in vorba afla despre locurile bune de dormit. Sa ramana mereu in canal...aceasta pare singura solutie pentru cei mai multi dintre ei. In ultimii 20 de ani putini au scapat de viata sub pamant.

1995. Gara de Nord. Un copil de 10 ani priveste un anunt lipit pe usa. Imaginile fac parte dintr-un reportaj la Stirile PROTV despre furturile din zona caselor de bilete. 5 ani mai tarziu, acelasi copil, intre timp adolescent, se bucura ca a fost primit intr-un centru al primariei sectorului 6. Era plin de speranta si bucuros ca are in sfarsit unde sa stea. Ca a scapat de cosmarul iernilor in vagabondaj. 11 ani mai tarziu, in 2012, il gasim ...la Gara de Nord.

Augustin: "Am stat acolo pana la 18 ani, dupa care am fost nevoit sa plec."

Aflam ca il cheama Augustin si are 26 de ani. S-a maturizat si anii grei prin care a trecut i se citesc pe chip. Isi aduce aminte cum a fugit de acasa in urma cu mai bine de 17 ani, de la parintii care il bateau. Parintii s-au stins acum 3 ani, sora sa anul trecut. Acum si-ar fi dorit sa fi stat mult cu ei. Spune ca nimeni in tot acesti ani nu l-a consiliat, nu l-a convins cu adevarat sa se intoarca acasa. Nu are scoala, abia stie sa citeasca, si traieste din mila trecatorilor. Nu se integreaza in grupul celor din canal si doarme de ani buni la subsolul unui bloc din zona. A inteles ca departe de seringi si anturajul dependentilor, mai are o sansa la viata.

 Cand Augustin ajungea pe strazi, in parcul Garii de Nord era un intreg grup de copii. Era iulie 1995. Acesta este Emanuel, el este Ionut, cu ei locuieste si Vali, iar cel mai mare este Emil.
Emanuel se impune prin violenta la gura canalului, fiind paznicul locului.

Emanuel: "Doamna nu ii las ca astia vin si din provincie si se drogheaza, fac mizerie..."

Ionut, zis si Sumudica, avea 10 ani si era trimis sa faca rost de bani. Vali statea de 6 cand venea politia. Emil, ceva mai mare, visa la un loc de munca. Toti au in comun canalul dar soarta i-a dus pe drumuri diferite. Pe Ionut il gasim tot in canal si in 2000. Mai experimentat, dar dependent de aurolac.

In 2012, in fata Garii, un sarman vine sa ceara un pahar cu ceai fierbinte. E acelasi Ionut. Mult mai batran, cu toate ca are doar 27 de ani. N-a cunoscut decat viata in mizerie. Nu stie sa scrie, nici sa citeasca. Nu isi mai aminteste de grupul din 1995...

 Vali Popescu, locuieste astazi in adapostul unei fundatii. Ii ajuta pe voluntari sa-i convinga pe alti tineri sa se lase de droguri. Vali stie doar ca in '95 era aparat mai mereu de Emanuel, mai puternic si mai curajos.

Iar Emanuel a scapat de viata de canal. In 2012 il gasim cu sotie si un copil - locuiesc impreuna intr-o garsoniera. Emanuel spune ca si-a facut norocul cu mana lui. Cand alti copii primeau Abecedarul, el invata sa isi prepare aurolacul, cand adolescentii traiau primele iubiri, el devenea dependent de heroina. Si totusi a scapat de droguri, ajutat de o fundatie, care l-a cules de pe strazi. A avut vointa - acum e angajat la unul dintre hotelurile emblematice ale capitalei, unde a fost 3 ani la rand "angajatul anului."

 L-am cautat si pe Emil, cel care in '95 ii apara pe copiii din canal. Emil s-a stins. In canal, tot langa Gara. Aceeasi soarta au avut-o zeci de alti copii ai canalelor - multi inmormantati de autoritatile locale ca persoane necunoscute.

Cristina Stefan: "Sunt multi - Ivascu, Crenguta, Ionut, Ramona, Aramis, Bidi de la canal la Podul Grant, a murit Guldetu. "

Aceste nume sunt doar date intr-o statistica. Canalul este magnetul care si acum ii tine aproape pe multi din fostii aurolaci ai tranzitiei. Iar daca se casatoresc si vor o familie pe strada, au si mai putine solutii. In adaposturile primariilor de sector pot sta doar separat barbatii si femeile. Primaria Generala are un centru pentru familisti, dar impune o conditie care ii impiedica pe multi sa aiba acces.