Cum se face “lobotomizarea chimică” a copiilor din centrele de plasament
COPILĂRIE SUB ANESTEZIE I. Intrăm astăzi într-un univers incredibil de crud și dureros, în care mii de copii sunt sedați în centre de plasament, fără să aibă probleme psihice.
Este o practică în sistem, iar cei care lucrează acolo spun că e o metodă de a face față lipsei de personal.
5.700 de copii iau cocktail-uri de patru medicamente antipsihotice sau antidepresive, care îi ţin moleşiţi sau chiar adormiţi. Cu anii.
Alegeri 2024
19:35
Cine ar putea deveni noul președinte al României. Aceeași persoană, două sondaje diferite
16:15
Lider PSD, răspuns pentrul Lasconi, în cazul George Simion și interdicția lui la Chișinău
20:15
Candidații la prezidențiale fac coadă la Nicușor Dan. După Kelemen Hunor, primarul se întâlnește și cu Marcel Ciolacu
20:57
Ioan Chirteş a explicat de ce liderul AUR, George Simion, are interzis în Ucraina şi Republica Moldova: "Sunt dovezi clare!"
Paula Herlo a intrat în mai multe centre din ţară și a vorbit cu zeci de copii aflaţi sub un astfel de tratament. I-au spus că doar majoratul îi va ajuta să scape de ceea ce un medic psihiatru român numeşte lobotomizare chimică.
Imaginea cosmetizată a sistemului de protecţie a copilului ne arată prunci veseli, care decupează şi fac felicitări de ziua mamei inexistente în viaţa lor. Copii care studiază pentru şcoală, mulţumiţi de ce le oferă părintele surogat: statul român.
Dar viaţa lor nu e ceea ce li se prezintă vizitatorilor când intră în aceste case uriaşe. În spatele zâmbetelor se asund de multe ori dramele a zeci de mii de copii abandonaţi, pentru care aşa zisul sistem de protecţie e mai degrabă abuzator decât protector.
Oficial, un copil din trei este sedat în centre. Neoficial, specialiştii care lucrează cu ei vorbesc de două treimi. Copii care iau cockteiluri cu patru, cinci sau chiar şase pastile psihotrope sau neuroleptice ca să fie cuminţiți. Să se liniştească. Să nu mai creeze probleme. Iar despre asta vorbeşte chiar angajata unui centru, care nu este de acord cu această practică.
Angajata unui centru: “Nu-i oblig, dacă consider că au nevoie de sprijin emotional nu le mai dau, mă fac că le-o dau şi... E şi lipsa personalului şi atunci copilul e medicat. Nu de medicii din Protecţie, e dat de psihiatri, care la rândul lor sunt tot ai sistemului românesc.”
Sunt 5.700 în scripte. În realitate, nu le ştie nimeni numărul. Ca să înţelegem cum ajung aceşti copii să fie sedaţi cu bună ştiinţă am plecat prin centrele din ţară. În toate am găsit copii tranchilizaţi, deşi cei mai mulţi n-aveau dizabilităţi mentale.
Toţi cei din sistem ştiu ce se întâmplă în aceste locuri. Şi totuşi nu fac nimic. Pasează de la unii la alţii vina de a privi cum destinele a mii de copii sunt ruinate chiar de cei care ar trebui să le poarte de grijă. Nu-i mai bat, nu-i mai leagă, ci le pun cămăşi de fortă chimică.
Dr. Gabriel Diaconu, medic psihiatru: “Mii de copii care sunt lobotomizari chimic şi prin asta li se încalcă drepturi, iar statul român se face vinovat de un lent, dar inexorabil, genocid al acestor copii.”
Copil din centru: “Dormim tot timpul. Ne dă pastille, ne trezim, mâncăm, dormim, ne trezim, ne dă să desenăm, să nu mai faceţi prostii.”
Bogdan Simion, președintele Fundației „Sera”: “În anii ‘90 vedeaţi copii legaţi de pat, se numeste în termeni tehnici contenționare fizică treptată, am devenit mai umani şi acum îi contenționăm medicamenos, adică le dăm neuroleptice anticonvulsive, aşa încât a fie mai liniştiţi.”
Prima vizită am făcut-o într-un centru care adăposteşte fete. Era linişte în clădire când am ajuns noi, deoarce copilele erau la cursuri. Angajatele apucaseră să dea cu mopul în aşteptarea vizitei noastre, anunţată în ultimul moment.
O fată, căreia îi vom spune Diana ca să o protejăm, venise mai devreme de la şcoală şi scria. Aveam să aflu mai târziu că aşa se elibera de stres. Scria compuneri. Despre suferinţele ei şi, de cele mai multe ori, fuga surorii din centru. A stat plecată câteva săptămâni, timp în care Diana s-a simţit sfârşită. O avea doar pe ea, care decisese să o părăsească, aşa cum făcuseră părinţii şi asistentele maternale.
- Tu ai fost și în asistență maternală?
- Da
- Unde?
- La vreo cinci maternali.
- Și?
- Primul ne-a luat direct din centrul de primiri urgențe. Maternala s-a stabilit între timp în străinătate. Dar acolo, când venea asistenta social, ne găsea mereu dormind. Ne dădea pastile și dormeam mereu.
- Cine își dădea pastile?
- Maternala.
Despre prima asistenta spune că le bătea. Şi le dădea picături pentru somn. A doua a fost cea mai bună, dar a renunţat la sujba de asistent maternal, ca să se angajeze la primărie. A treia familie a renunţat la ele după ce soţul maternalei s-a îmbolnăvit.
Cât timp au fost la ea amândouă au ajuns la neuropsihiatrie, pentru că apăruseră semenele fricii de abandon. Erau agresive. La a patra mamă surogat au ajuns când erau deja pe tratament. Şi a renunţat la ele pentru că i s-a părut greu să aibă grijă de ele.
- Ce ați simțit la fiecare despărțire de ele?
- Eu, sincer să vă spun, ați văzut cum e terenul de fotbal? Cum dau jucătorii în minge cu piciorul? Asta am simțit eu. Că sunt o minge și toți sunt jucători și sunt dată de la unul la altul.
Ei, jucătorii, sunt angajaţii sistemului de protecţie care atunci când ele îşi strigau durerea, ei le linişteau. Cu pastile. Antipsihotice, stabilizatoare de dispoziţie, antidepresive sau sedative.
- La maternală luăm MEDIKINET (recomandat pentru ADHD), luăm CONCERTA (recomandat pentru ADHD), de la acela am leşinat.
- De la CONCERTA?
- Da, de 36. Și acum iau, dar nu mai am nimic. Luăm CARBAMAZEPINA (tranchilizant), RISPEN (antipsihotic), CONVULEX (antiepileptic, epidoase maniacale). Într-un timp luasem și LEVO (antipsihotic), de la care dormeam până seara.
Înşiră cu uşurinţă medicamentele antipsihotice, despre care noi nu ştim mai nimic. Copiii din centre nu doar că le ştiu numele, dar ştiu şi pentru ce sunt prescrise.
- Când îți dau pastile?
- Dimineața și seara. Dar eu nu le mai iau dimineața.
- De ce?
- Pentru că dorm pe bancă și mă certau doamnele alea.
- Când le iei? Doar seara?
- Nici seara nu le mai iau. Le bag sub limbă și le scuip. Nu vreau să le iau, nu mai vreau eu...
- Simți că nu-ți fac bine?
- Îhî!
Şi făcea asta pentru că simte că nu o ajută. Că-i tot timpul somnolentă, că parcă nu mai e ea.
Dr. Gabriel Diaconu, medic psihiatru: “Sunt văzuţi doar în baza comportamentului lor, ca şi cum ar fi deviant, câtă vreme acest comportament e dat de condiţiile lor de viaţă. Și atunci, tu pedepsești nu un comportament deviant, cât un strigăt de ajutor. În ce ţară traiești, dacă la un strigăt de ajutor tu dai un tratament tranchilizant? Unde e etica aici? Pentru că eu, unul, nu o mai văd.”
O fată devine somnolentă în timpul interviului. Era forţată să ia pastile care o moleşeau
Copii internaţi şi tranchilizaţi de câte ori se revoltau: “Luam Diazepam şi Teiodazin”
