Generația Z. Cum vor transforma acești tineri România până în 2050

×
Publicitate

Românii care s-au născut între 1996 și 2010 ar putea schimba fața României în bine. Cel puțin asta arată un studiu recent în care au fost analizate calitățile generației Z.  

Deschiderea spre nou, implicarea socială și dorința de a învăța mereu câte ceva sunt atuurile acestor tineri. Sociologii spun că, spre deosebire de baby boomers sau de persoanele născute până în 1990, aceștia sunt cei mai potriviți pentru piața muncii din prezent.

Productivitatea României și decalajul istoric față de țările din Europa de Vest ar putea să dispară până în 2050, potrivit unui studiu recent.

Specialiștii sunt de părere că toate acestea sunt posibile cu ajutorul celor care fac parte din generația Z - tineri dezinvolți, deschiși spre nou care se pot adapta foarte ușor.

Reprezentații generației Z s-au născut între anii 1996 și 2010 și au venit la pachet, potrivit studiilor, cu mai multe calități față de generațiile trecute. Cele mai recente cifre ne arată că 46% dintre membrii generației Z sunt deja activi în câmpul muncii. 75% economisesc bani lună de lună, iar 83% pun preț pe sănătatea mintală. Merg la psiholog regulat și sunt atenți la gestionarea stresului. Mai mult decât atât, jumătate dintre ei fac constant voluntariat.

Caracteristicile generației Z

· 46% dintre membrii generației Z sunt activi deja în câmpul muncii

· 75% economisesc bani

· 83% pun preț pe sănătatea mintală

· 50% dintre cei cu vârsta cuprinsă între 16 și 20 de ani spun că au făcut sau fac voluntariat

Ioan Hosu, sociolog: „Au o deschidere mai mare către comunitate, responsabilitate socială mai mare și simț al justiției. Își găsesc foarte ușor loc de muncă. Vin ca mănușă pentru așteptările multora dintre noi, să vedem oameni care sunt dispuși să se schimbe, să accepte schimbarea. Sunt puțin anxioși când vine vorba de situațiile de criză, dar compensează cu dispoziția către a accepta noul”.

Puterea de adaptare este punctul forte al celor din Generația Z.

Tânăr: „Noi suntem mai avansați puțin”.

Tânăr: „Ne adaptăm mult mai repede decât ei. Dacă nu ne merge într-un domeniu ne îndreptăm spre altul”.

Tânăr: „Eu când m-am angajat am testat mai multe domenii și într-un final am ajuns să rămân în domeniul în care mă potrivesc. Partea de marketing. Cel mai important este relaționarea cu colegii și domeniul de activitate, apoi urmează partea financiară”.

Totuși, cei născuți înainte de 80 au mici nemulțumiri și câteva sfaturi.

Adult: „În mod normal nu ar trebui să fie așa multe diferențe. Aș învăța în schimb tânăra generație să fie mai aplecată către cei puțin mai în vârstă care au mai multă experiență și să ia în considerare sfaturile lor”.

Adult: „La ce posibilități au acum și oportunități, de a merge afără, de a studia, de a face joburi și la distanță, online, cred că se descurcă mult mai bine față de acum 30 de ani”.

Același studiu ne arătă că cei Generația Z vor avea nevoie de sprijin și de multă răbdare pentru a reuși să ducă România până în anul 2050 în topurile europene la capitolul economie și sprijin social.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
62410686
Ce mănâncă astronauții în spațiu? Meniul bulgăresc, făcut cu cea mai sofisticată metodă de conservare inventată vreodată

În 1979, Bulgaria a devenit a treia țară din lume, după SUA și URSS, care a produs alimente destinate consumului în spațiu. Meniul bulgăresc pentru astronauți a fost dezvoltat pentru primele două zboruri spațiale sovieto-bulgare.

62410647
Doi antreprenori au creat o afacere profitabilă cu hrană din greieri. “Teoriile conspiraționiste nu ne ajută deloc"

În ziua de astăzi, probabil nimeni nu contestă importanța unei diete echilibrate. Totuși, puțini se gândesc la modul în care se pot construi obiceiuri alimentare sănătoase într-un mod care să fie prietenos cu mediul, scrie delfi.lt.

62410634
Așa mamă, așa fiu - Cum și-a influențat o actriță bulgară fiul să ajute animalele fără stăpân

Este o vorbă în popor care spune „Așa mamă, așa fiu”. Acest lucru este valabil și în cazul frumoasei actrițe și modelului de origine bulgară, Dilyana Popova, și al fiului său, Boril.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.