Zeci de percheziții în țară și R. Moldova la o grupare care a făcut prejudicii de milioane de euro. Cum acționa

×
Publicitate

O rețea de criminalitate organizată, specializată în infracțiuni informatice, fraude cu carduri și spălare de bani, a fost destructurată de ofițerii DIICOT.

Zeci de percheziții au avut loc în țară, dar și în Republica Moldova. Anchetatorii vorbesc despre un prejudiciu de peste trei milioane de euro și despre mai bine de 30 de victime.

Joi dimineață au fost organizate 32 de percheziții ale ofițerilor DIICOT în București, Constanța și Dâmbovița. Alte 12 descinderi au fost în Republica Moldova.

Anchetatorii au ridicat sute de probe, iar suspecții au fost conduși la audieri.
Oamenii legii vorbesc despre o rețea foarte bine organizată, care fura bani din conturile unor companii și persoane fizice.

Comisar-șef Felicia Tudoran, IPJ Galați: „Banii obținuți de la persoanele vătămate prin atacuri informatice de tip phishing și man in the middle sau prin fraude pe site-uri cunoscute de shopping, ar fi fost transferați, inițial, pentru o scurtă perioadă de timp, de membrii palierului 'tehnic' ai structurii infracționale, în conturile unor persoane juridice înființate pe teritoriile Spaniei, Italiei și Germaniei.”

Metoda folosită pentru a-și păgubi victimele

Mecanismul era foarte bine pus la punct. Hackerii trimiteau emailuri false, care păreau trimise de instituții sau firme cunoscute. Convingeau astfel victimele să își introducă datele de autentificare bancară.

Cătălin Anghel, specialist în protecție cibernetică: „Sunt atacurile cel mai des utilizate, acestea de phishing sau man in the middle. Atacul man in the middle este unul un pic mai sofisticat, în sensul că se interpune între tine și autoritatea bancară, spre exemplu, sau la companie, căpătând acces criptat. Asta se întâmpla mai ales de pe accesul la rețelele Wi-Fi publice și atunci tot ce scrii acolo, tastezi, vede tastatura, parole, user, cont și poate să acceseze în locul tău.”

Inspector Ioana Toma, Serviciul de Investigații Criminale, IPJ Galați: „Phishing-ul presupune crearea unor pagini frauduloase pe internet, care copiază foarte bine identitatea băncilor.”

Au fost identificate peste 30 de victime, persoane fizice și juridice. Prejudiciul este estimat la 3 milioane de euro. Sumele furate erau direcționate în conturile unor firme-fantomă, înregistrate în Spania, Italia sau Germania. Banii erau transformați apoi în criptomonede și, astfel, deveneau greu de urmărit.

Operațiunea de joi, sub numele de cod Crypto Wave, se desfășoară sub coordonarea Agenției Uniunii Europene pentru Cooperare în Justiție.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
Citește și...
Curtea de Apel București i-a redus pedeapsa cu închisoarea lui Mario Iorgulescu pentru accidentul produs acum aproape 6 ani

Curtea de Apel București a dispus joi scăderea unei perioade de opt luni din condamnarea de 8 ani și 8 luni închisoare primită de Mario Iorgulescu în dosarul legat de accidentul auto provocat de acesta în anul 2019, soldat cu moartea unui bărbat.

Procurorii DNA efectuează percheziţii într-un dosar în care ar fi vizat şeful Jandarmeriei Brăila

Colonelul Nicolae Albaceanu este cercetat pentru ca ar fi facut afaceri, direct sau prin firmele partenerei lui de viata, și, astfel, ar fi comis infracțiuni asimilate corupției.

Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT

CCR a publicat motivarea hotărârii prin care a declarat neconstituționale obligațiile prevăzute pentru demnitari și funcționari publici de a-și face publice în declarațiile de avere veniturile soțului, soției și copiilor.

Recomandări
INTERVIU | Ce spune azi Angela Merkel despre Vladimir Putin și invazia din Ucraina. „Nu există niciun fel de justificare”

Vladimir Putin a distrus ordinea reconstruită cu mari eforturi după al Doilea Război Mondial atunci când a atacat Ucraina, iar încercarea sa de a reface un imperiu care a apus nu are niciun fel de justificare.

Ministrul interimar Dragoș Pîslaru: România va avea o absorbție de peste 90% din fondurile nerambursabile PNRR

Ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a prezentat, marți, stadiul proiectelor PNRR, anunțând o rată de absorbție de peste 90% pe componenta de grant, dar și riscuri legate de reformele nerealizate.

Drona cu explozibil descoperită în Vaslui, „operată” de ciobanul care a găsit-o. Ce a luat din ea înainte să sune la poliție

S-a dat alarma în județul Vaslui, marți dimineață, după ce o dronă militară a fost descoperită pe un câmp.