Reacția lui Călin Georgescu după confruntarea din instanță cu Potra. Declarațiile făcute la ieșirea din tribunal

×
Publicitate

Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, și mercenarul Horațiu Potra au ajuns luni, pentru prima dată, față în față în sala de judecată, în dosarul privind acțiuni împotriva ordinii constituționale.

Georgescu a sosit flancat de bodyguarzi, în timp ce Potra a fost adus cu duba din arest, însoţit de un puternic dispozitiv de securitate. Este pentru prima dată când cei doi se întâlnesc, după ce Horaţiu Potra a fost extrădat din Dubai.

Dosarul se află în faza de cameră preliminară, iar la acest termen avocatul lui Călin Georgescu a anunţat că a ridicat mai multe cereri şi excepţii.

"Am avut astăzi un termen de judecată în care eu şi mai mulţi colegi am ridicat mai multe cereri de a căror soluţionare va depinde în cele din urmă soluţionarea excepţiilor. Facem un pas în faţă. Este un ritm normal de soluţionare a cauzei. Pe de altă parte, trebuie să subliniem un lucru - noi avem încredere într-o Justiţie independentă şi puternică, fără protocoale, fără coridoare tactice. Ce înseamnă Justiţie puternică? Înseamnă că trebuie să stea dreaptă în faţa tuturor eforturilor de subjugare care au loc astăzi", a declarat avocatul, la ieşirea din sala de judecată.

Georgescu și-a reluat sloganul

La rândul său, Georgescu a reluat unul dintre sloganurile preferate ale susţinătorilor săi - "Turul doi, înapoi".

"Justiţia este reprezentată ca fiind legată la ochi. Nu pentru că ar fi oarbă, ci pentru că trebuie să vadă principii şi nu oameni. (...) Justiţia nu se face la televizor, ţine de conştiinţa intimă a judecătorilor. Eu aştept senin, convins că acea zi va veni. Şi va veni sigur. (...) Reforma în Justiţie începe cu un singur pas - turul doi înapoi", a spus Călin Georgescu, pe holul instanţei.

El a fost trimis în judecată în acest al doilea dosar de Parchetul General pentru complicitate la tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi comunicarea de informaţii false, în formă continuată (două acte materiale), alături de Horaţiu Potra şi 20 de mercenari din gruparea acestuia.

Procurorii susţin că mercenarii lui Potra urmăreau să se infiltreze în protestele organizate imediat după anularea alegerilor prezidenţiale din decembrie 2024 pentru a crea haos. Planul de acţiune ar fi fost pus la punct de Călin Georgescu şi apropiaţii săi în cadrul întâlnirii clandestine care a avut loc la ferma din Ciolpani, imediat după anularea alegerilor prezidenţiale.

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Citește și...
62598341
Cum a reușit Cristi Danileț să câștige la CEDO împotriva statului român. Explicațiile avocatei care l-a reprezentat

CEDO a decis luni că, deşi sunt supuşi unei obligaţii generale de rezervă, magistraţii pot comenta public, inclusiv pe reţelele sociale, subiecte de interes general, spune Nicoleta Popescu, avocata care l-a reprezentat pe Cristi Danileţ la Strasbourg.

62599179
Fostul judecător Cristi Dănileț a câștigat definitiv la CEDO procesul intentat statului român

Fostul judecător Cristi Dănileț a câștigat definitiv procesul intentat statului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Și asta după ce magistrații de la Strasbourg au decis că i s-a încălcat dreptul la liberă exprimare.  

61473799
Procedură spectaculoasă. Polițiștii și procurorii au decis să exhumeze trupul fostului ministru al Justiției, Rodica Stănoiu

Polițiștii și procurorii au decis să exhumeze, luni, trupul fostului ministru al Justiției, Rodica Stănoiu.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.