Procesul în care Călin Georgescu este acuzat de propagandă legionară poate începe. Lista completă a acuzațiilor

×
Publicitate

Procesul fostului candidat la prezidențiale Călin Georgescu, în care este trimis în judecată pentru că ar fi promovat public, persoane condamnate pentru genocid și crime de război, dar și doctrine fasciste, legionare și xenofobe, poate să înceapă.

Judecătoria Sectorului 1 a ajuns la concluzia că a fost sesizată legal de Parchetul General. Călin Georgescu are însă la dispoziție trei zile, să depună contestație.

După aproape o lună de la finalizarea procedurii de cameră preliminară, Judecătoria Sectorului 1 a decis să îi respingă ca neîntemeiate, cererile și excepțiile lui Georgescu și a constatat că instanța a fost sesizată legal.

Fostul candidat la Prezidențiale a fost trimis în judecată în iulie pentru două capete de acuzare: promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi promovarea, în public, de idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată.

„Inculpatul a afirmat de-a lungul timpului, consecvența sa ideologică pro-legionară (...), cu scopul de a produce o schimbare de percepție cu privire la încadrarea istorică a Mișcării Legionare într-o încercare de normalizare și revitalizare a legionarismului și a figurilor istorice conexate acestei ideologii, sens în care acesta a făcut mai multe afirmații cu caracter elogiativ/laudativ la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Ion Moța ș.a.”, arată Parchetul General.

Cum se apără Călin Georgescu în fața acuzațiilor

Acuzații în legătură cu care Georgescu a invocat dreptul la liberă exprimare.

Călin Georgescu, inculpat: „Ca orice cetățean al României care se confruntă cu un abuz evident, nu am și nu voi avea decât o singură apărare. Legea! Nădăjduiesc că se va face nu doar aplicarea ei, ci un act de justiție”.

În timpul procedurii de cameră preliminară, avocatul lui Călin Georgescu susține că a invocat nenumărate nelegalități în faza de urmărire penală, care ar fi atras restituirea dosarului la Parchet.

Judecătorul de cameră preliminară a constatat însă că procurorii Parchetului General au administrat legal probele și au efectuat corect actele de urmărire penală, așa că a dispus începerea procesului.

Hotărârea, afirmă avocatul lui Georgescu, va fi însă contestată în termen de trei zile.

Corespondent Știrile ProTV: „Dacă se va ajunge la judecata propriu-zisă și dacă va fi găsit vinovat, Călin Georgescu riscă între 6 luni și 5 ani de închisoare. Până atunci însă, fostul candidat la Prezidențiale se bucură de prezumția de nevinovăție”.

Călin Georgescu a mai fost trimis în judecată, în septembrie, dar la Curtea de Apel București, pentru complicitate la tentativă de acțiuni contra ordinii constituționale și comunicare de informații false. Este dosarul în care sunt judecați între alții Horațiu Potra, fiul și nepotul său, pentru că ar fi pus la cale violențe în Capitală, după ce Curtea Constituțională a anulat primul ciclu electoral al alegerilor prezidențiale.

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
Doi bătrâni din Capitală, păcăliți cu drame inventate de o femeie din Ilfov. Suma pe care a reușit să o obțină de la ei

O femeie din Ilfov bănuită de înșelăciune a obținut peste 3.000 de euro în câteva luni de la doi bătrâni.  

Fostul senator Eugen Pîrvulescu, achitat de ICCJ în dosarul angajărilor aranjate la Ambulanță. Motivarea instanței

Fostul senator liberal Eugen Pîrvulescu a fost achitat marți de Instanța Supremă în dosarul în care DNA îl acuza că ar fi încercat să manipuleze un concurs la Serviciul de Ambulanță Teleorman.

Judecătorii au dispus începerea procesului lui Călin Georgescu în dosarul de propagandă legionară

Procesul fostului candidat la prezidențiale Călin Georgescu, în care este trimis în judecată pentru acuzația că ar fi promovat public doctrine fasciste, legionare și xeonofobe, poate să înceapă.

Recomandări
SURSE: Președintele Nicușor Dan va face o nouă desemnare de premier la începutul lunii septembrie

Președintele Nicușor Dan va face o nouă desemnare de premier la începutul lunii septembrie, fără să mai organizeze consultări politice oficiale cu partidele, au precizat pentru Știrile Pro TV surse apropiate de Palatul Cotroceni.

SUA vor ca Europa să preia conducerea apărării continentului. Lazurca: „Elbridge Colby va veni în România”

Subsecretarul Pentagonului Elbridge Colby le-a transmis joi aliaților NATO că SUA vor o apărare a Europei condusă într-o măsură mai mare de europeni și le-a cerut opiniile în cadrul revizuirii prezenței militare americane pe continent.

Planul pentru cel mai negru scenariu la Cernavodă. Autoritățile vor să aducă apă cu cisterna dacă Dunărea scade la un metru

Guvernul anunță noi măsuri pe Dunăre prin care să asigure în viitor suficientă apă pentru răcirea reactoarelor centralei de la Cernavodă.