Acuzații s-au întors vineri dimineață la Oradea cu o cursă de linie, fiind așteptați de un grup de susținători.

Viorel Pașca a declarat că este complet nevinovat și că singurul său scop a fost să ofere adăpost și îngrijire unor oameni ai nimănui, abandonați de autorități.

Viorel Pașca: „Am fost naiv că chiar am crezut că statul vede că sunt de folos, că aduc un plus, că rezolvam o problemă pe care statul nu o poate rezolva.”

Viorel Pașca a spus că acuzațiile formulate de procurori referitoare la abuzurile apărute între persoanele cazate în casele lui sunt, în parte, reale, dar există o explicație.

Viorel Pașca: „Cred că parțial există adevăr în ele. Parțial. Lucruri se-ntâmplă oriunde, unde-s doi-trei oameni, pot să apară mici conflicte între ei. Unde-s 400, din toate zonele țării, din toate categoriile sociale, este posibil să apară mici chestii, sigur că-i posibil să se fi certat doi oameni între ei.”

Cât despre agresiunile sexuale, Pașca susține că acestea sunt doar exagerări.

Viorel Pașca: „Nu cred în asta, chiar așa, nu. Știți, de-a lungul timpului, cu mai multe persoane la un loc, apar și relații între bărbați și femei. Apar relații, nu le poți împiedica. Și nici nu ai dreptul legal să împiedici doi oameni să se placă.”

Potrivit procurorilor, femeia angajată ca asistentă medicală nu avea, în realitate, niciun fel de calificare în domeniu. Interceptările din dosar scot la iveală detalii revoltătoare: îngrijitoarele habar nu aveau ce tratamente să administreze, iar în repetate rânduri ar fi refuzat să le dea bolnavilor medicamentele vitale prescrise de medicii din spitale.

„Omul nu mai poate de durere că e în metastaze. De săptămâni întregi ele nu-i dau morfină”, se arată în referatul de arestare.

Din referatul procurorilor reiese și faptul că sute de persoane au fost trimise de instituții ale statului - primării, DGASPC și spitale - în centrele lui Pașca, iar autoritățile locale și centrale au avut de-a lungul timpului contacte cu acesta.

Viorel Pașca: „Am scris miniștrilor și pe Facebook: veniți și luați-i dacă credeți că nu sunt în regulă.”

Abia anul trecut, în iulie 2025, Ministerul Muncii a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, după mai multe controale la DGASPC Mehedinți și Bihor.

Potrivit autorităților, beneficiarii de la Dumbrava au fost preluați de 20 de Direcții de Asistență Socială. O situație complet neprevăzută a apărut la Râmnicu Vâlcea, unde au fost aduse 58 de persoane cu nevoi speciale și probleme medicale serioase. Reprezentanții locali se așteptau însă la doar 29 de oameni, așa cum se stabilise în planul inițial.

Adrian Iliescu, vicepreședintele CJ Vâlcea: „Probabil că a fost o acțiune pe repede înainte, având în vedere că a fost neprevăzut, se va remedia.”

Mulți vorbeau doar maghiara și nu aveau acte la ei. A durat câteva ore până au fost repartizați către alte centre din Vrancea, Giurgiu, Alba, Timiș și Brașov.

În ciuda acuzațiilor grave, Viorel Pașca a declarat că are conștiința curată, susținând că doar a îngrijit oameni abandonați de propriile familii și de stat. Între timp, avocatul acestuia a anunțat că a contestat deja măsura controlului judiciar.

Răzvan Doseanu, avocat: „O decizie echilibrată, spun eu. Respect profesionalismul judecătorului care, în ciuda presiunii mediatice, a avut curajul să dea o soluție rezonabilă, deși mi-aș fi dorit să se respingă în totalitate propunerea de arestare preventivă. Deși s-a dispus măsura controlului judiciar, am atacat această măsură.”

Viorel Pașca este convins că victimele lăsate pe drumuri se vor întoarce la el după ce își va reglementa actele azilelor.

În spatele acestei promisiuni se ascunde însă o statistică înfiorătoare din dosarul procurorilor.

Conform anchetatorilor, în clădirile asociației sale, Viorel Pașca ar fi găzduit timp de 17 ani peste 3.300 de persoane, iar din 2006 și până în prezent peste 1.000 au murit.