Pedeapsa primită de femeia din București care a încercat să își ucidă fiul vitreg pe care îl acuza că i-a abuzat sexual fiica

×
Publicitate

Curtea de Apel București a decis definitiv să trimită după gratii o femeie care a încercat să își ucidă fiul vitreg în urmă cu mai bine de doi ani. Îl bănuia că i-ar fi abuzat sexual fiica, deși legiștii au contrazis-o.  

Trei ani și jumătate de închisoare este pedeapsa definitivă dată de Curtea de Apel București femeii de 33 de ani, după incidentul teribil petrecut în martie 2022 într-un apartament din cartierul Giulești, atunci când femeia ar fi vrut, spuneau procurori la vremea respectivă, să ia viața celui pe care îl adoptase încă de la vârsta de 6 ani.

Victima avea 17 ani și era practic copilul adoptiv, care era considerat fratele mai mare al celorlalți patru copii ai femeii și la un moment dat, ea era ferm convinsă că una dintre fetițele sale, care avea de altfel, afecțiuni psihice, ar fi fost abuzată sexual de adolescent, motiv pentru care ar fi cerut socoteală și l-ar fi ademenit pe acesta în apartamentul lor, iar acolo l-ar fi tăiat cu un cuțit.

Acesta, în încercarea de a scăpa de agresiune, a urcat pe fereastra apartamentului, unde a rămas suspendat preț de câteva momente, iar apoi, din cauza spaimei și probabil a stării tensionate, a căzut de la etajul cinci pe plafonul unei mașini. Din fericire, a supraviețuit atât agresiuni pe care o suferise din partea femeii, cât și după această căzătură, iar apoi s-a ajuns ca femeia să fie acuzată de tentativă de omor calificat.

De altfel, a și fost condamnată în primă instanță pentru această acuzație la 6 ani de închisoare, însă ulterior, judecătorii Curții de Apel București au îmblânzit pedeapsa, precizând că această acuzație este doar tentativă de omor, simplu, motiv pentru care pedeapsa i-a fost redusă la 3,5 ani de detenție spatele gratiilor.

Femeia este deja carcerată în penitenciarul de femei de la Târgșor, însă după toate probabilitățile, nu va rămâne în spatele gratiilor decât doar câteva luni, pentru că din această pedeapsă primită de la Curtea de Apel București i se vor scădea lunile. Și nu sunt puține petrecute în arest preventiv, iar apoi în arest la domiciliu, așa încât este foarte posibil ca în următoarele șase luni să beneficieze de o liberare condiționată.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Procurorii cer pedeapsa maximă pentru Mario Iorgulescu în dosarul de ucidere din culpă

Procurorii au cerut vineri instanţei pedeapsa maximă prevăzută de lege pentru Mario Iorgulescu în dosarul în care este judecat pentru ucidere din culpă şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi drogurilor.

Percheziții în Botoșani la persoane bănuite că au furat bijuterii din magazine din Franţa. Prejudiciul e de 160.000 de euro

Poliţiştii din Botoşani au făcut opt percheziţii la persoane suspectate că au furat bijuterii din mai multe magazine din Franţa. Prejidiciul în acest caz este estimat la 160.000

Judecătorii nu sunt de acord ca Mario Iorgulescu să fie supus unei expertize în Italia

Curtea de Apel Bucureşti a respins marţi cererea avocaţilor ca Mario Iorgulescu să fie supus unei expertize medico-legale în Italia, în dosarul în care este rejudecat în legătură cu accidentul auto provocat de acesta în anul 2019.

Recomandări
Măsurile luate de Guvern după protestul fermierilor din București. „Nu a participat nicio asociație din sectorul ovinelor”

Guvernul a reacționat după protestul fermierilor de marți din București și a transmis primele măsuri la problemele semnalate.

Ursula von der Leyen va propune un Consiliu European de Securitate și un protocol după modelul articolului 4 NATO

Ursula von der Leyen va propune o schimbare radicală a arhitecturii de securitate a Europei și a alianței occidentale NATO atunci când va lua cuvântul, miercuri, în Parlamentul European pentru a vorbi despre Starea Uniunii. 

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când sălbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.