Pedeapsă majortată de judecători pentru un șofer din Borșa care a lovit o mașină de poliție. Ce sentință a primit inițial

×
Publicitate

Răsturnare de situație în cazul accidentului petrecut în urmă cu un an în Borșa, în care trei agenți au fost răniți, după ce bolidul condus de un individ a intrat în plin, pe contrasens, în autospeciala Poliției.

În prima instanță, șoferul vinovat a fost condamnat cu suspendare. Acum însă, magistrații Curții de Apel Cluj i-au dublat pedeapsa: 4 ani și două luni de închisoare cu executare. Decizia este definitivă.

Accidentul s-a petrecut în decembrie 2024. Autospeciala de poliție patrula pe străzile orașului Borșa. Pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere se observă cum un autoturism vine cu viteză pe un pod și intră pe contrasens, chiar înainte de o intersecție. Șoferul nu reușește să mai evite mașina de poliție și intră frontal în ea. Vehiculul este proiectat într-un stâlp.

Imediat după ce a realizat ce s-a întâmplat, vinovatul a fugit de la locul accidentului.

În autospecială erau trei agenți. Doi dintre ei au fost grav răniți, iar unul a scăpat cu răni ușoare.

Ion Sorin Timiș, primarul orașului Borșa: „Unul dintre ei este destul de grav, știu că s-a pensionat, se deplasează destul de greu și probabil că nu va mai putea lucra. Celălalt nu are probleme locomotorii, dar probabil că are alte probleme medicale.”

Răsturnare de situație la Curtea de Apel Cluj

La scurt timp după ce a fost prins, șoferul a refuzat testarea pentru alcool și droguri, iar într-un final și-a recunoscut fapta. Judecătoria Vișeu de Sus l-a condamnat în prima instanță la 2 ani și 4 luni de închisoare cu suspendare, însă magistrații Curții de Apel Cluj au considerat pedeapsa mult prea blândă pentru gravitatea faptelor și l-au condamnat la 4 ani și 2 luni de închisoare cu executare.

Ionuț Cocan, avocat: „Rarisim se întâmplă să vedem astfel de schimbări de 180 de grade. Au efectuat o analiză cât se poate de aprofundată și cumva percepția aceasta a societății cere ca judecătorii să judece astfel de spețe, dosare cu o fermitate aparte. Tocmai pentru a se asigura că astfel de situații nu vor fi vreodată reiterate.”

Decizia instanței este definitivă.

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
cersetor iasi protv
Amenda primită de „cerșetorul cu mașină de lux” după pelerinajul de Sfânta Parascheva. Cum atrăgea mila credincioșilor

Peste 9.000 de lei, strânși în doar opt ore din cerșit, este suma găsită asupra unui bărbat de 59 de ani, în timpul pelerinajului de Sfânta Parascheva, din Iași.

Calin georgescu agerpres 19668015
Curtea de Apel București va decide soarta lui Călin Georgescu săptămâna viitoare. Până atunci, rămâne în arestul poliției

Călin Georgescu trebuie privat de libertate, însă poate fi plasat în arest la domiciliu. Este opinia judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul București.

Calin georgescu agerpres 19665778
Motivarea instanței în cazul deciziei de plasare în arest la domiciliu a lui Călin Georgescu. Explicația judecătorului

Judecătorul de drepturi și libertăți depline Vlad Andriescu a explicat, vineri, de ce a decis înlocuirea arestului preventiv al lui Călin Georgescu cu arestul la domiciliu, în dosarul în care este acuzat de înșelăciune.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Luca Niculescu, întâlnire cu miniștrii din Cabinetul său, la Vila Lac, înaintea votului de învestitură. „Situația este gravă”

Premierul desemnat Luca Niculescu se întâlnește, astăzi, cu miniștrii propuși la Vila Lac, în ziua în care urmează să semneze și acordul cu liderul PNL, Ilie Bolojan.

Imagini piloti romani drone mapn 3
Imagini din misiunea piloților români care au doborât în doar 3 minute dronele rusești deasupra Mării Negre | GALERIE FOTO

Ministerul Apărării Naționale a publicat, pe pagina oficială de Facebook, imagini surprinse în timpul misiunii desfășurate seara trecută de piloții români pentru neutralizarea celor două drone care au pătruns neautorizat în spațiul aerian al României.

Proteste franta gettyimages 2300257535
Situație critică în Franța. Macron se va adresa națiunii după protestele violente din Hexagon. Primul deces raportat

Preşedintele francez Emmanuel Macron se va adresa ţării duminică, la ora 20:00, ora locală (18:00 GMT), a anunţat biroul său, informează Reuters.