Ministrul Justiţiei a semnat documentele pentru eliberarea Elenei Udrea

61998333
Agerpres

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a anunţat că a semnat documentele pentru eliberarea Elenei Udrea, aflată în detenţie în Costa Rica, în urma solicitării de extrădare formulate de autorităţile de la Bucureşti.

Pedeapsa de şase ani de închisoare primită de Elena Udrea în dosarul Gala Bute a fost suspendată prin decizia ICCJ, iar Tribunalul Bucureşti a revocat cererea de extrădare.

„Acum documentele au ajuns la Ministerul Justiţiei şi au fost semnate. Imediat procedăm la traducere, apostilare şi transmitere”, a spus Tudorel Toader, la România TV, potrivit news.ro. 

Tribunalul Bucureşti a decis vineri revocarea cererilor de extrădare din Costa Rica pentru Elena Udrea şi Alina Bica având în vedere suspendarea executării pedepselor pentru cele două de un complet de cinci judecători de la ICCJ. Decizia nu a fost contestată, astfel că ministrul Justiţiei a semnat documentele.

ICCJ a suspendat executarea pedepsei în cazul Elenei Udrea, în dosarul "Gala Bute", în care a fost condamnată la 6 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu.

Deciziile instanţelor sunt consecinţa hotărârii CCR prin care constituirea completurilor de 5 judecători de la instanţa supremă a fost declarată nelegală.

Udrea şi Bica se află în detenţie în Costa Rica din 3 octombrie.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Citește și...
61986103
Anunțul lui Toader despre suspendarea pedepselor pentru Elena Udrea și Alina Bica
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat vineri că a primit doar dispozitivele hotărârilor de suspendare a executării pedepselor pentru Elena Udrea şi Alina Bica, urmând să primească documentaţia completă.
62010147
Dosarul Revoluției. Inculpații Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu ”au cugetul împăcat”
Pentru prima dată de la Revoluţie, procurorii îi acuză pe mai mulţi lideri ai "Frontului Salvării Naţionale" de faptul că după izbucnirea revoltei din decembrie '89, au încercat să preia puterea printr-o diversiune care a provocat un masacru în România.
61830580
Decizia luată de Tribunalul București în cazul Elenei Udrea, vineri după amiază
Tribunalul București a revocat vineri cererea de extrădare înaintată autorităților din Costa Rica pentru Elena Udrea. Aceeași măsură a fost luată și în cazul Alinei Bica.