IT-ist din Capitală condamnat la închisoare pentru terorism. Descoperirea făcută de DIICOT

×
Publicitate

Un specialist IT din Capitală a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la 3 ani şi opt luni de închisoare cu executare pentru infracţiuni legate de terorism.

Bărbatul, susţin procurorii DIICOT, nu numai că se radicalizase, dar incepuse să facă propagandă în favoarea uneia dintre cele mai temute grupări jihadiste din lume: gruparea DAESH. 

La exact un an de zile de la momentul în care Khalil Rabee Zoltan a fost ridicat de la locuința sa din Popești Leordeni, Curtea de Apel București a tranșat definitiv, din punctul său de vedere, că sentința este foarte clară.

A fost găsit vinovat de două capete de acuzare: pe de o parte că ar fi făcut propagandă pe Internet, pe de altă parte că ar fi participat la ședințe de instruire, în vederea utilizării materialelor explozive, motiv pentru care a primit pe de o parte doi ani de închisoare cu executare, iar pe de altă parte trei ani de închisoare cu executare.

Prin contopire, judecătorii au stabilit o pedeapsă de 3 ani și 8 luni. El susține că e nevinovat, așa că a contestat sentința. Soarta lui urmează să fie decisă de instanța supremă. Foarte important în acest caz este că procurorii și, mai ales toți cei care au avut legătură cu el de la momentul arestării preventive, vorbesc despre un personaj extrem de violent.

Surse oficiale spun că astfel de secvențe ar fi avut loc nu doar în arestul poliției, ci și în sala de judecată. El ar fi amenințat procurorii, motiv pentru care încă din luna decembrie s-a luat măsura internării într-un spital de psihiatrie, iar această măsură a fost menținută prin sentința dată de CAB.

În cazul în care instanța supremă va confirma vinovăția și pedeapsa, Zoltan își va petrece cei 3 ani și 8 luni în închisoare, dar există și varianta în care în acea perioadă să fie petrecută într-un spital de profil. După ce va ispăși sentința, va avea interdicția ca timp de trei ani să părăsească teritoriul României.

Asta pentru că autoritățile vor ca el să se asocieze sau să se alăture unei grupări teroriste. În vremea în care era monitorizat, nu doar că făcea propagandă în favoarea mișcării Daesh, dar ar fi încercat și să ajungă în Siria.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Ministerul Justiţiei reia procedura de selecţie pentru numirea procurorului general

Ministerul Justiţiei reia, începând de vineri, procedura de selecţie în vederea numirii unui procuror general, după ce niciunul dintre cei patru candidaţi înscrişi la prima procedură nu a fost declarat admis.

Pedepsele primite de trei tineri din Neamț care au omorât în bătaie un bătrân de 73 de ani

Trei bărbaţi din judeţul Neamţ îşi vor petrece tinereţea după gratii şi la reeducare, după ce au luat viaţa unui om.

Tudorel Toader, în dialog cu Ovidiu Oanță: ”V-ați gândit la o demisie de onoare?”

Ministrul Justiției Tudorel Toader, care a devenit joi ghid pentru studenții la Drept de la Iași, veniți să viziteze instituțiile juridice din Capitală, a avut un dialog și cu corespondentul Știrilor Pro TV Ovidiu Oanță.

Recomandări
Protestul ciobanilor, „deturnat” și transformat într-o confruntare violentă. Analist: „În mulțime au fost infiltrați”

Scene violente și haos în centrul Capitalei. Un protest al ciobanilor veniți din toată țara s-a transformat într-o confruntare între manifestanți și jandarmi. 

Ce i-a cerut Grindeanu lui Bolojan să facă pentru a opri violențele din Piața Victoriei: „Este singura soluţie”

Dialogul premierului interimar cu reprezentanţii fermierilor este singura soluţie pentru a opri escaladarea conflictului, a afirmat, marţi, liderul PSD, Sorin Grindeanu, preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Bacău. Aproape 50 de copii au fost transportați de urgență la spital

Ministerul Sănătății monitorizează situația de la o școală din județul Bacău, unde 49 de elevi sunt suspectați de toxiinfecție alimentară după ce au consumat hrană furnizată de o firmă de catering. Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție.