Arest la domiciliu pentru judecătoarea Elena Burlan, care ar fi primit șpagă de la interlopi

×
Publicitate

O judecătoare de la Tribunalul București este acuzată că ar fi primit 50 de mii de euro mită, în urmă cu mai mulți ani, de la nişte interlopi cercetaţi pentru tentativă de omor.

Mai mult, procurorii DNA au cerut arestarea sa preventivă, însă instanța a decis să o plaseze în arest la domiciliu.

Soarta magistratului va fi decisă chiar de colegii săi, care i-au infirmat sentința și i-au condamnat pe suspecți la ani grei de închisoare.

Judecătoarea Elena Burlan a fost luată de procurori de acasă şi inculpată pentru luare de mită. 50 de mii de euro, susţin anchetatorii, ar fi primit magistratul în 2009 şi 2010 de la membrii unui clan pe care i-a judecat pentru tentativă de omor.

Suspecta ar fi fost denunţată de unul dintre interlopi, iar de curând şi de soţia acestuia, o pretinsă ghicitoare pe care judecătoarea şi colegele ei de la Tribunal ar fi frecventat-o pentru a le ghici în cărţi.

Judecătoarea Elena Burlan Pușcaș a declarat că a fost mereu corectă și că nu a luat bani niciodată.

Procurorii anticorupţie susţin că judecătoarea Elena Burlan ar fi primit spaga tocmai ca să dea decizii blânde. Ori prin sentinţa pe care a dat-o în prima instanţă, i-a condamnat pe indivizii consideraţi periculoşi la pedepse cu suspendare. Însă a fost infirmată de Curtea de Apel, iar interlopii au primit 8 şi respectiv 7 ani şi jumătate de închisoare.

Soţul judecătoarei îi este alături. Este vorba despre fostul fotbalist Marcel Puşcaş.

La cererea DNA, cazul judecătoarei Elena Burlan a fost analizat şi de CSM, care a dat aviz ca ea să fie arestată preventiv sau cel puţin plasată în arest la domicliu.

Elena Burlan este judecătoarea care i-a achitat în prima instanţă pe doctorul Răzvan Trancă, acuzat de o pacientă că a încercat să o violeze, dar şi pe chirurgul Şerban Bradisteanu, acuzat că ar fi primit spaga peste 4 milioane de dolari.

Tot ea i-a trimis după gratii pe cei doi angajaţi ai companiei Black Cube, pentru că ar fi venit la Bucureşti să o spioneze pe şefa DNA.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
61860009
Dosarul Mineriada. ÎCCJ a respins cererea Asociaţiei 21 Decembrie 1989 de sechestrare a averilor inculpaţilor

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei a respins definitiv, joi, cererea Asociaţiei 21 Decembrie 1918 de instituire a sechestrului pe averile persoanelor judecate în dosarul "Mineriada din 13-15 iunie 1990".

61774927
Sentința în dosarul retrocedărilor ANRP, anunțată în 29 mai. Procurorii au cerut închisoare cu executare pentru Bica și Cocoș

Procurorii DNA au cerut miercuri, la Instanţa supremă, condamnarea la închisoare cu executare a fostei şefe a DIICOT Alina Bica şi a omului de afaceri Dorin Cocoş, în dosarul ANRP.

61825254
Daniel Horodniceanu, reacție după ce ministrul Justiției l-a ales pe Felix Bănilă la șefia DIICOT

Procurorul şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, afirmă că nu ştie, deocamdată, unde îşi va continua activitatea după încheierea mandatului.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georgescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.