DNA cere închisoare cu executare pentru fostul judecător CCR Toni Greblă

Fostul judecator al Curtii Constitutionale a Romaniei (CCR) Toni Grebla sustine o declaratie la iesirea din sediul DNA. FOTO AGERPRES

Fostul judecător al Curţii Constituţionale este acuzat de trafic de influenţă, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, constituirea unui grup infracţional organizat şi fals în declaraţii.

 

Un procuror de la DNA a cerut marţi judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie condamnarea fostului judecător al Curţii Constituţionale Toni Greblă la închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, constituirea unui grup infracţional organizat şi fals în declaraţii.

Procurorul a mai cerut în cazul lui Toni Greblă aplicarea dispoziţiilor legale privind concursul de infracţiuni, pedepsele accesorii şi interdicţia de a mai ocupa funcţii publice pe o anumită perioadă.

În plus, reprezentantul DNA a cerut confiscarea de la Toni Greblă a bunurilor obţinute nelegal.

Citește și
Fostul judecator al Curtii Constitutionale a Romaniei (CCR) Toni Grebla sustine o declaratie la iesirea din sediul DNA. FOTO AGERPRES
Noi acuzatii in cazul fostului judecator CCR Toni Grebla. De la capre si struti, la mese festive in campania electorala
„Al treilea război mondial a început”. Valeri Zalujnîi, ambasadorul Ucrainei în Marea Britanie și fostul comandant al armatei, declarații

De asemenea, procurorul de şedinţă a cerut închisoare cu executare şi pentru ceilalţi inculpaţi din dosar, respectiv oamenii de afaceri Ion Bîrcină şi Mihai Prundianu, dar şi pentru Grecu Gheorghe şi Victor Dolghi.

Procurorul a explicat că Toni Greblă este acuzat de trafic de influenţă în relaţia cu omul de afaceri Ion Bîrcină, căruia i-a promis că va interveni la funcţionari şi conducători din companii naţionale, printre care şi Laurenţiu Ciurel, fost director al Complexului Energetic Oltenia, pentru ca omul de afaceri să obţină diverse contracte.

"Din actele de la dosar, rezultă că intervenţiile lui Toni Greblă au avut loc faţă de Laurenţiu Ciurel pentru cumpărare de energie electrică. De asemenea, s-au exercitat acte similare pentru a obţine informaţii de la CNADNR prin intermediul lui Narcis Neaga, intervenţii la Ministerul Culturii pentru descărcarea arheologică în vederea unor lucrări la autostrada Deva - Lugoj. Ion Bîrcină trimitea un om de încredere la biroul parlamentar al lui Toni Grebla, iar acesta din urma îl direcţiona la directori de companii naţionale", a spus procurorul.

Reprezentantul DNA a arătat că omul de afaceri Ion Bîrcină a organizat mese festive în comunităţile de romi din judeţul Gorj, în circumscripţia unde Toni Greblă a candidat la Parlament.

Procesul continuă cu pledoariile avocaţilor, după care va urma ultimul cuvânt al inculpaţilor.

Toni Greblă a fost trimis în judecată de DNA în septembrie 2015, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă (trei infracţiuni) din care una în formă continuată, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, constituirea unui grup infracţional organizat şi fals în declaraţii în formă continuată (13 acte materiale).

În acelaşi dosar, mai sunt judecaţi Ion Bîrcină, administrator al mai multor societăţi comerciale, Mihai Prundianu, administrator al unei societăţi comerciale, Grecu Gheorghe şi Victor Dolghi, cetăţean din Republica Moldova.

DNA susţine că, în perioada 2010-2015, Toni Greblă, aflat în exercitarea funcţiilor de senator (2010 - 2013) şi judecător la Curtea Constituţională (2013 - 2015), a pretins şi primit de la omul de afaceri Ion Bîrcină, cu titlu de foloase necuvenite, folosinţa gratuită, service-ul şi asigurarea pentru un autoturism marca BMW Seria 5, în echivalent de 56.070 euro.

De asemenea, Toni Greblă este acuzat că ar fi primit: folosinţa gratuită a unui post telefonic înregistrat pe o firmă, în cuantum de 24.648 lei; suma de 1.200 lei; materiale electorale pentru campania electorală privind alegerile parlamentare din 2012 pentru lipirea a 20.000 de afişe şi alte materiale electorale, în cuantum total de 8.973 lei.

În schimbul acestora, potrivit procurorilor, Greblă i-a promis lui Bîrcină că va interveni şi va determina funcţionari publici - din cadrul societăţilor şi companiilor naţionale cu capital de stat, ministere, autorităţi publice centrale şi locale - să îndeplinească şi să urgenteze realizarea unor acte ce intrau în atribuţiile de serviciu ale acestora, astfel încât firmele controlate de Bîrcină (cu interese în domenii de activitate diversă - energie, transport fier vechi) să obţină contracte comerciale sau alt tip de facilităţi comerciale.

Potrivit DNA, în perioada 2008 - 2012, punctual în legătură cu campaniile electorale din 2008 şi 2012, Greblă a primit foloase electorale necuvenite în cuantum total de 100.000 euro (câte 50.000 de euro per campanie) de la Ion Bîrcină, în schimbul promisiunii de a interveni şi determina funcţionari publici să urgenteze realizarea unor acte ce intrau în atribuţiile acestora de serviciu în folosul firmelor controlate de Bîrcină.

Totodată, în perioada 2009 - 2015, Toni Greblă a pretins şi primit, direct şi indirect, de la Mihai Prundianu mai multe foloase necuvenite în cuantum total de 481.276 lei, din care: 360.269 lei reprezentând investiţii în curs consemnate în lista activelor unei societăţi comerciale (un tractor cu remorcă şi marfă aflată în custodie, respectiv contravaloarea a 80 de struţi, materiale de tip tâmplărie PVC şi alte materiale de construcţie pentru reabilitarea clădirilor unei ferme din judeţul Gorj); 121.007 lei, reprezentând cheltuielile salariale pentru şase angajaţi în perioada 2011 - 2015, pe firma Camera de Comerţ şi Industrie România - Japonia (care lucrau în realitate la o fermă din Buduhala - Teleşti).

În schimb, Greblă Toni a promis că va interveni şi determina funcţionari publici din cadrul companiilor şi societăţilor naţionale, respectiv autorităţi publice centrale şi locale, în folosul firmelor controlate de Prundianu, cu interese în domeniul energiei.

Procurorii mai arată că în perioada 2010 - 2015, Greblă a efectuat activităţi specifice calităţilor de asociat (perceperea de dividende), administrator (reprezentarea societăţii) şi director general (operaţiuni financiare ca acte de comerţ), încălcând dispoziţiile legale privind incompatibilităţile aplicabile judecătorilor de la Curtea Constituţională şi senatorilor.

''Începând cu luna august 2014, inculpatul Greblă Toni a constituit un grup infracţional organizat împreună cu inculpaţii Bîrcină Ion şi Dolghi Victor, având drept scop crearea unui mecanism de eludare a obligaţiilor faţă de statul român în activitatea comercială de export produse alimentare către Federaţia Rusă prin interpunerea Turciei (stat care nu avea impuse sancţiuni economice de export, aşa cum avea Uniunea Europeană din partea Federaţiei Ruse pentru exportul de produse agro-alimentare). Acest mecanism avea ca premisă folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor de transport şi comerciale falsificate (în sensul ascunderii provenienţei reale a bunurilor - ţară din Uniunea Europeană)'', mai spune DNA.

DNA precizează că, în perioada 2008-2015, Toni Greblă a omis să declare ''în cele 13 declaraţii de avere'' faptul că a dobândit de la o rudă, printr-un contract de donaţie, un teren în suprafaţă de 10.000 mp, situat în extravilanul comunei Teleşti, judeţul Gorj.

Articol recomandat de sport.ro
Tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2026, simulată! Cu cine a picat România în grupa de 5
Tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2026, simulată! Cu cine a picat România în grupa de 5
Citește și...
Toni Grebla, fost judecator CCR, trimis in judecata de procurorii DNA. Faptele de care este acuzat
Toni Grebla, fost judecator CCR, trimis in judecata de procurorii DNA. Faptele de care este acuzat

Fostul judecator al Curtii Constitutionale, Toni Grebla, a fost trimis in judecata de procurorii DNA, pentru mai multe acuzatii de trafic de influenta, dar si operatiuni comerciale incompatibile cu statutul sau.

Noi acuzatii in cazul fostului judecator CCR Toni Grebla. De la capre si struti, la mese festive in campania electorala
Noi acuzatii in cazul fostului judecator CCR Toni Grebla. De la capre si struti, la mese festive in campania electorala

Fostul judecator al CCR Toni Grebla revine in atentia procurorilor anticoruptie. Si nu doar pentru acuzatiile de coruptie ce l-au facut sa demisioneze, ci si pentru unele noi.

Avocat: Toni Grebla a fost retinut de DNA pentru ca ar fi incercat sa vanda 50 de capre care nu erau ale lui
Avocat: Toni Grebla a fost retinut de DNA pentru ca ar fi incercat sa vanda 50 de capre care nu erau ale lui

Fostul judecator al Curtii Constitutionale Toni Grebla a fost marti dimineata la sediul DNA si a fost retinut de procurorii anticoruptie. El este vizat de unul dintre cele mai mari scandaluri de coruptie.

Recomandări
Deși NU președintele decide asupra salariilor, pensiilor, taxelor, candidații fac promisiuni mărețe. Ce spun economiștii
Deși NU președintele decide asupra salariilor, pensiilor, taxelor, candidații fac promisiuni mărețe. Ce spun economiștii

În vreme ce la nivel european se vorbește tot mai des despre mari dificultăți pentru economie, iar recesiunea este o realitate pentru Franța și Germania, candidații la Cotroceni promit venituri mai mari, cel puțin pentru o parte din populație, dar și redu

Sondaj AtlasIntel alegeri prezidențiale 2024. George Simion și Elena Lasconi ar fi umăr la umăr în bătălia pentru locul doi
Sondaj AtlasIntel alegeri prezidențiale 2024. George Simion și Elena Lasconi ar fi umăr la umăr în bătălia pentru locul doi

Mai sunt doar trei zile până la primul tur al alegerilor prezidențiale, iar ultimul sondaj arată noi evoluții în lupta pentru turul al doilea: George Simion și Elena Lasconi ar fi umăr la umăr în bătălia pentru locul doi.

Marcel Ciolacu spune că va arăta actele pentru zborul privat când va dori: „Nimeni nu mi-a plătit nimic”
Marcel Ciolacu spune că va arăta actele pentru zborul privat când va dori: „Nimeni nu mi-a plătit nimic”

Marcel Ciolacu spune că va prezenta actele pentru a dovedi că și-a plătit zborul cu un avion privat la Nisa, însă va face acest lucru atunci când va dori el.