„Acțiuni contra ordinii constituționale”. Încadrarea juridică a faptelor lui Călin Georgescu, schimbată în „complicitate”

62523244

Fostul candidat prezidențial Călin Georgescu s-a prezentat luni la Parchetul General, în dosarul privind acțiuni contra ordinii constituționale, alături de gruparea lui Horațiu Potra.

Astfel, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorii au schimbat încadrarea juridică a faptelor „în complicitate la tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale și comunicarea de informații false, în formă continuată”.

”În continuarea comunicatului de presă din data de 26 februarie 2025 și a comunicatului de presă din data de 1 august 2025, informăm că procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus în cursul zilei de astăzi schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru unul dintre inculpați din infracțiunile de comunicarea de informații false și instigare la tentativă la comiterea de acţiuni împotriva ordinii constituţionale în infracțiunile de complicitate la tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale și comunicarea de informații false, în formă continuată (două acte materiale).

Pe măsura derulării cercetărilor, vom oferi informații suplimentare. Precizăm că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție” - se arată în comunicatul PICCJ.

Schimbarea vine după ce procurorii au audiat vinerea trecută 18 mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Susținătorii lui Georgescu au venit la sediul Parchetului


La sediul Parchetului sunt prezenţi zeci de susţinători ai lui Georgescu, dar şi un important dispozitiv de securitate al Jandarmeriei.

Procurorii susţin că Horaţiu Potra şi grupul lui de mercenari urmăreau să se infiltreze în protestele organizate imediat după anularea alegerilor prezidenţiale, pentru a crea haos.

calin georgescu protest 4 august

Planul de acţiune ar fi fost pus la punct de Călin Georgescu şi apropiaţii săi în cadrul întâlnirii clandestine care a avut loc la ferma din Ciolpani, imediat după anularea alegerilor prezidenţiale.

Georgescu a fost trimis deja în judecată într-un dosar separat, în care este acuzat de promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată (5 acte materiale).  

Protest ilegal în fața Parchetului General

Jandarmeria Capitalei anunţă că protestul care are loc luni la Parchetul General, unde este audiat fostul candidat la prezidenţiale, Călin Georgescu, nu respectă normele legale de organizare.

„În mediul on-line se observă organizarea unei acţiuni de protest pentru susţinerea unei persoane, în contextul citării sale într-un dosar penal aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Atragem atenţia asupra faptului că această adunare publică nu respectă normele legale de organizare, conform prevederilor Legii nr. 60 din 1991 (republicată) privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, cu modificările şi completările ulterioare”, informează DGJMB, într-un comunicat.

În acest context, din raţiuni de siguranţă publică, se recomandă tuturor cetăţenilor care intenţionează să participe la această adunare publică să coopereze cu forţele de ordine, să nu blocheze accesul în instituţiile publice la care se deplasează şi să indice forţelor de ordine persoanele care comit fapte antisociale pentru luarea măsurilor legale care se impun, transmite sursa citată.

„Jandarmeria Bucureşti va asigura protecţia tuturor persoanelor care aleg să-şi exprime opiniile în mod paşnic. Astfel, facem apel atât la cei prezenţi, cât şi la ceilalţi cetăţeni să fie responsabili şi îi asigurăm că siguranţa lor este prioritatea noastră”, se arată în comunicat.

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu s-a prezentat luni dimineaţa la Parchetul General, în dosarul în care este cercetat pentru acţiuni contra ordinii constituţionale alături de gruparea de mercenari a lui Horaţiu Potra. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62526207
19 persoane, trimise în judecată după violențele de la BEC, în urma respingerii candidaturii lui Călin Georgescu

Parchetul de pe lângă Tribunalul București anunță, vineri, trimiterea în judecată a 19 persoane, în dosarul deschis după violențele de la sediul BEC în urma respingerii candidaturii lui Călin Georgescu la Președinție.

62552313
Un procuror din Galați a fost trimis în judecată pentru falsificarea probelor într-un dosar de viol asupra unei minore

Procurorul Nicolae Valerian Cuzi de la Parchetul Judecătoriei Galați a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, fiind acuzat că a distrus declarația prin care un preot recunoștea că și-a violat în mod repetat eleva de 15 ani.

62564166
Încăierare între două familii din Ploiești. 13 reținuți, inclusiv un minor. De la ce a pornit conflictul

Un număr de 13 persoane, printre care și un minor, au fost reținute în urma unei încăierări între două familii, în Ploiești.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.