Cand basmele devin realitate. Veni, Vidi, Viscri!

Doua femei trebaluiesc prin bucatarie si miroase sen-za-ti-o-nal. Nu stiu ce-au in oalele alea, dar vreau si eu. De toate. Se intorc socate si se uita la mine ca la masini straini. Ok, n-or sti romana, reformulez.

- Oh, excuse me, do you speak…
- Suntem romani, dar aici nu e pensiune. E casa de oameni, aici locuim! Dar ce sa iti dam?

Ooooooooo, Doamne! Doua palme, ce sa imi dati! Asa arata toate casele aici. Zici ca-s pensiuni, aranjate pentru turisti. Deci, masutele alea din curte sunt ale dumneavoastra? Si florile? Si pomii astia incarcati cu fructe? Si caruta aia de care atarna ghivece? Le-ati pus asa frumos, doar pentru dumneavoastra?! Ma scuz de un miliard de ori si dau sa plec. Femeile ma intreaba daca totusi nu vreau nimic. Insist ca nu, ele insista ca da. Si tot ma aleg cu o cafea pe care o beau pe ulita, pe o bancuta PUBLICA, sa nu mai intru peste oameni in casa.

Am ajuns in Viscri, deci, in ziua 2 a Saptamanii Haferland. E grozav aici si oamenii sunt atat de primitori! :) Satul incepe cu, desigur, casa Printului Charles. Serios, e chiar la intrare. Stiti povestea. Daca dai pe google Viscri asta e primul rezultat. Printul are aici o casa de vacanta. El. Printul Marii Britanii. O casa de vacanta in ROMANIA. O vila uriasa, cu 7 etaje, poleita in aur, cu 2-3 ponei si un inorog in curte. Glumesc. Casa arata ca in poza de mai jos. De-o simplitate superba. Mi se pare atat de firesc. Viscri e atat de frumos, atat de verde si de fresh, ca n-are nevoie de zorzoane.

Citește și

Cand basmele devin realitate. 8 motive pentru care sa mergi in “Haferland”

Praaanzul, acum luaaam pranzul! Nu, nu la bietii oameni de mai sus treziti cu turisti bezmetici in casele lor. Gospodinele de la Cetate au gatit dupa vechi retete sasesti. Nu fac multe poze, oamenii de aici nu sunt fani Instagram si alte prostii. “Repede, ca se raceste ciorba!”, aud din spate si mi-e urat sa scot telefonul. Oamenii mananca, nu posteaza. Cred ca n-am nici semnal aici, dar nici nu nevoie. Fanfara iti canta la masa, cine are nevoie de youtube?

Misunam fascinati dintr-un loc in altul al cetatii. E atat de multa umbra si de verdeata, ca pana si englezii fac poze ca asiaticii. Si au si ei parcuri o gramada. Meri, peri, peri mai mici, pomi de toate felurile si copii catarati prin ei. Nucile inca nu s-au facut, dar batranii copaci au ramurile pline. Pline! E de venit din nou la toamna, cand se fac, si e de manjit pe maini pana la coate, cu nucile verzi adunate direct din copac si zdrobite intre pietre. Sa tineti minte!

In turn, putini se incumeta sa urce. “Pe propria raspundere” e scris mare pe afis la intrare. Ma gandesc ca-s scarile de vina, ca e intuneric, c-o fi periculos. Pe propria raspundere, intr-adevar. Pentru ca urci pana aproape de nori si te loveste. Peisajul arata demential. Casute roz, albastre, mov si galbene. Si mult, mult verde. Inspira. Expira. Inspira. Expira. Traiesti fresh in Viscri, d-aia sunt oamenii asa primitori si te alearga cu placinte pe ulita: “Numa’ sa gusti un pic!”, desi probabil au facut doar o tava pentru cei mici, ca nu-s de la pensiune :)

Mai ploua, mai sta, mai iese soarele, mai picura un pic. Strainii s-au indragostit. Nu de frumusetea romancelor, dar cel mai des folosit cuvant este “palincatuica”, scris legat, asa cum e pronuntat. Adevarul ca n-ai ce face mai bun de atat. Sa tot stai la povesti cu satenii, sa ii auzi cum isi lauda nepotii de 3 ani care fac engleza intensiv, dar si germana, ca era doar 6 lei ora (adica pretul a 3 cafele aici in Viscri), de 4 ori pe saptamana, la scoala din Rupea. Sa le ajuti pe gospodine sa intinda rufele pe sarma. Si apoi sa le luati ca ploua. Si apoi sa le intindeti din nou. In miros din ala de rufe proaspat scoase de la spalat.

Vizitam si Biserica Evanghelica. Atei sau nu, credinciosi sau mai putin, toata lumea tace. Ti-e rusine iar sa scoti telefonul pentru poze, ca e atat de frumoasa, c-ar merita s-o vedeti. Dar n-am scos telefonul. V-o arat doar d-afara. E asa racoare si liniste inauntru si cei din fanfara incearca niste vocalize care se duc, se duc, se duc pana in turn si inapoi. Suna dumnezeieste aproape :)

Si in linistea asta aproape poetica, se aud aplauze si se-ncepe o cantare nemteasca. Suna asa frumos, mai ca m-as baga si eu. Lala….wurst… ceva. Un tip tatuat coboara din masina si canta cu fanfara. E Peter Maffay, presedintele Fundației Tabaluga, unul dintre initiatorii Saptamanii Haferland. E super-cunoscut in Europa, cantaret si compozitor. Nascut la Roades, unde mergem sambata. Dar asta nu e super-puterea lui. Nu muzica, ci alta. E un super-erou, mai tare ca toti Batmanii la un loc. O sa va povestesc, o sa vedeti, o sa-l iubiti. Va urma :)

Dar acum inchid laptopul, ca, uite, se ridica praful. Gastele anunta si ele prezenta, fac ca toate aratarile, cainii latra, e clar, vin animalele inapoi de la pascut. Au apa pe ulite, apa proaspata de izvor, care curge non-stop, ca toate animalele din sat sa nu sufere de sete pe caldurile astea. Satenii le invita in hambare si scot caldarusele pentru muls. Oh, deci d-asta avea gustul ala divin cafeaua de dimineata?

- Ma scuzati, cred ca am gresit iar casa. Ce mai gatiti bun si fresh p-aici? Lasati wi-fi-ul, nu imi mai trebuie! :)

Va urma!

Greta Goran, [email protected]

Articol recomandat de sport.ro

O bătaie de joc românească: tatăl lui David Popovici le-a povestit francezilor cum politicul voia să profite de băiatul lui