Cand basmele devin realitate. Mesendorf si ce se ascunde in gradinile sasilor!
Ultima zi din Saptamana Haferland se incheie la Mesendorf. Un satuc ascuns printre vai si dealuri, cu nu mai mult de 300 de oameni.
Ulita principala e lata, lata, lata. Caii pasc de o parte si de alta. “Stii cum se zice despre caii cu coama blonda? Ca-s ca femeile blonde. Sa n-ai incredere in ei!”, imi spune un satean, care ma vede ca fac poze.
Sasii sunt plini de viata, desi satul nu-i. Casele sunt in paragina, semn ca aici au fost sasii, dar au plecat. Cateva sunt restaurate. Femeile sunt la geam, sa vada ce se intampla in satucul lor chiar uitat de lume.
Dar cand intri in curti, ooooh!, alta lume. Arata de parca-s pliantele din Kauflandul meu din Bucuresti. Meri, peri, pruni. Asta e parc, nu va suparati, sau curtea dumnevoastra? E curte de oameni, se fierb tuciuri imense cu mancare (gainile sunt la mare cautare, remarc dupa 6 zile de festival) si- cu porumb cules “din spate”.
- Ce-au special sasii?, ii intreb pe sateni, ca pe sasi i-am tot auzit laudandu-se intre ei.
- Oameni muncitori si care sar in ajutor. Pacat c-au plecat, ar fi inflorit Mesendorf, sa-l fi vazut pe vremuri…, deplang romanii plecarea lor.
- Cum era?
- Gospodarii frumoase, faceam saptamanal piete in sat, ei ne-au invatat cu curtile astea pe lungime, sa cultivam de toate. De la șușea (șosea, adica) par casele lipite intre ele, dar curtile erau ingrijite, era ca la magazin p-aici. Dar au plecat, facem si noi ce putem, se mai plang satenii mei. Se pare ca nu prea multe :)
Deosebesti casele sasesti de cele romanesti din prima. Ale romanilor sunt tuguiate, ale sasilor au o „teșitura”, in fata. De ce? Asa le era moda, nu exista o explicatie utila, desi simt ca imi scapa ceva.
Dupa 6 zile printre ei nu pare ca fac ceva doar pentru ca asculta moda. In curtile astea lungi, se pregatesc oamenii sat raga cu arcul. In caprioare, curcani, mistreti. Desigur, toti desenati si lipiti pe capitele de fan. V-am zis, aici doar gainile sunt sacrificate pentru bunatatile din tuciuri.
Ajungem in biserica, desigur, biserica-fortareata si ea, unde fanfara le canta pentru ultima data oamenilor in acest an. Andreas, un sas stabilit in, normal, Germania, vorbeste cu mine intr-o engleza aproximativa. Ne intelegem, ca limbajul mainilor si al ochilor e universal. Chiar, ce-o fi cu toti ochii astia albastri ai sasilor, plini de viata? Or fi fost si ei “la moda”, dar prea sunt albastri si expresivi.
“E grozava Romania, o sa mai vin! E prima oara, dar mi-a placut mult!”. Ce? “Peisajele iti taie respiratia, unde vezi cu ochii numai verde, vede, verde, dealuri si vai. Oamenii calzi si frumosi”. Romanii? “Aaaa, dada,dada, si romanii, normal!” :)
Unde stai? Undeva langa Stuttgart. Stii Stuttgart? Stiu. Ciprian Marica, football… :)
“Aaaaaa, e Daum la voi la nationala! Neamtul nostru! Stai fara grija, peste 4 ani, daca-l tineti, castigati titlul european”, imi zice. Aha. Deci iata si un defect mare al sasilor: sunt mari mincinosi!
Nu cred ca o sa castigam noi vreun titlu, sa incepem macar cu un meci, ii raspund. Andreas prinde curaj.
- Stii care e problema voastra?
Sper sa fie o intrebare retorica, ca daca incepem sa ne plangem, cum ii sade bine romanului, nu ne mai oprim. Este o intrebare retorica, asa ca imi povesteste mai departe:
- Ca nu le spune nimeni jucatorilor vostri ca, chestia aia cu plasa, acolo trebuie sa intre mingea. Si la pauza se schimba!, rade si pleaca sa isi ocupe locul in fanfara, strigandu-mi un: “Hai, Romania! Cu Daum o sa va fie mai bine, are ochi pentru jucatori buni!” :)
Sasii, mai putini ca in primele zile, deapana amintiri si poze. Ii las in lumea lor si imi pare bine c-au mai animat satucul asta uitat de lume. Doamna Sofia, sasoaica de 94 de ani, se ridica si ii da locul unui batranel sas. Sunt 100 de scaune libere, dar ea tot simte nevoia sa aiba grija de oamenii ei.
Raman cu scena asta in cap si ma gandesc ca nu degeaba se lauda sasii intre ei. Traditie? Ei au invetat cuvantul asta. Ca si gradinile astea luuuungi de parca-s paduri, imagini de Photoshop din pliantele Kaufland. Noroc cu ei! ;)
Greta Goran, [email protected]
