Tatal a plecat in Spania, pentru o viata mai buna, iar el a ajuns in strada. "Cand am aflat ca am HIV, am vrut sa ma sinucid"

Acum, Stefan isi face veacul prin canalele din Bucuresti. Doarme printre daramaturi sau prin masini abandonate. Se drogheaza si cerseste pentru a supravietui. Are hepatita C si s-a contaminat cu HIV. Singurii care i-au aratat afectiune sunt cainii fara stapan.

Tiganca, Greta, Urechiusa si ceilalti catei sunt familia lui Stefan. Un tanar de 20 de ani, din Bucuresti, care nu stie ce inseamna caldura parinteasca. Nu a avut parte de ea. Sunt sase ani de cand imparte bune si rele doar cu necuvantatoarele. Ele i-au tinut de cald cand a dormit sub cerul liber. L-au ascultat si i-au fost alaturi cand ii era rau si plangea in nestire.

"Un animal tine mai mult la un om decat cum mi s-a intamplat mie cu parintii. Ce simt eu acum este ca ma mai iubeste Dumnezeu si ce iau eu pe langa mine, adica animale. In rest, nu ma mai simt iubit de nimen", spune Stefan.

Mama lui Stefan i-a intors spatele pe cand el nici macar nu apucase sa o strige... Avea doar un an cand femeia l-a lasat. Nu are poze cu ea, nu stie cum arata. Tatal l-a ingrijit, initial. Si-a gasit insa o alta femeie, cu care s-a casatorit. Apoi a plecat la munca, in Spania. Baiatul implinise sapte ani si se mira ca ai lui impacheteaza de zor.

Citește și

In urma cu 9 ani, Rahela isi implora parintii sa se intoarca in tara, la ea si la cei 5 frati. Cum arata viata tinerei astazi

Reacția lui Dmitri Medvedev, după atacul ucrainean cu rachete americane ATACMS

"Am vazut ca isi facea doua bagaje de alea mari si l-am intrebat "Tata, ce faci?" Si mi-a zis "ma duc pana la mama ta, la spital, ca se simte rau". "Si vii repede inapoi?" Si a zis ca da si atunci a fost prima oara cand m-a mintit. A venit dupa 2 ani. Plecase in strainatate", povesteste Stefan Safta.

Pana la 11 ani, Stefan a stat la orfelinat. In 2007, tatal si partenera lui s-au intors in tara pentru a-l lua cu ei. Isi facusera un rost in strainatate, iar baiatul s-a bucurat ca nu l-au uitat. In Spania, insa, a primit o lovitura puternica: a fost plasat intr-un centru pentru minori fara parinti.

"Am fost la scoala, am fost si la casa de copii, ma mai duceam si munceam pe camp, la cules de portocale, mandarine, cirese. Nu aveam bani de chirie, nu aveam conditii, nu aveam ce sa mancam. A inceput sa nu ma mai intereseze nici pe mine de tata si nici se mama vitrega. Am inceput sa ne indepartam", spune el.

S-a plimbat de la un orfelinat la altul si a muncit ca zilier, pana cand tatal l-a adus in Romania. Si s-a lepadat de el. Tanarul zice ca din cauza mamei vitrege, care nu-l avea la inima... A ajuns iar la casa de copii.

Abandonul l-a vazut drept pedeapsa. Nu intelegea unde a gresit, dar se simtea responsabil. S-a razvratit. A lasat scoala si a intrat intr-un anturaj dubios. Voia, initial, sa-si faca prieteni. A ales insa calea teribilismului.

"Am inceput sa invat sa ma droghez, sa fur, sa cersesc. Am inceput sa trag prima oara la punga cu aurolac. Am ajuns la iarba, la marijuana, la heroina, sa trag la seringa, de la folie la tigara si apoi seringacu heroina, am ajuns la pastilele de metadona, la etnobotanice. Era sa raman fara mana, ca am avut infectie in corp din cauza prea multor droguri si nedormit, nemancat, nebaut apa si numai droguri. Am stat aproape in toate canalele si la Victoriei, si la Grozavesti, la Gara de Nord, Unirii, Dristor. Toate canalele... Vara stau pe la Presei, pe iarba.
Am dormit si intr-o masina", isi povesteste Stefan viata.

De sase ani traieste asa, pe strazile Capitalei. Sase ani in care a fost batut si umilit. Sase ani in care a ajuns de mai multe ori in spital, pentru ca a vrut sa-si ia zilele.

In urma abuzurilor, s-a ales cu virusul hepatitei C si a descoperit ca are HIV.

"Cand am aflat ca sunt bolnav de HIV, am baut si m-am drogat. Am vazut ca nu mor, am incercat sa ma sinucid de trei ori si nu am putut nici prima, nici a doua.. A treia oara m-am trezit la spital. Nu stiam ce se intamplase cu mine", povesteste Stefan.

In spital a cunoscut alti adolescenti care sufereau de aceeasi boala. Doar ca langa ei erau in permanenta mama sau tata. A vrut sa isi caute si el parintele. L-a reperat, insa, asa cum am tot aratat in cadrul campaniei noastre, ruptura produsa intre parintii plecati si copiii abandonati e greu de dres.

"Parca i-ar fi frica sa ia ceva de la mine. Vorbesc cu el, ca are Facebook, vorbesc si nu-mi da niciun raspuns, deloc. Am simtit ca eu nu mai am niciun rost in viata, ca degeaba sunt. Fac umbra degeaba pe pamant. Nu mai am pentru ce sa traiesc", spune el.

In urma cu doi ani, Raluca Pahoni, de la Fundatia Homeless, l-a vazut pe Stefan in zona Garii de Nord.

"Mi s-a parut ca era cel mai nefericit. Era cel mai nefericit...", spune Raluca.

Femeia l-a adus alaturi de ea. L-a spalat, l-a imbracat, l-a hranit si s-a ingrijit sa-si ia medicatia... Trebuie sa-si sustina sistemul imunitar, altfel risca sa se prapadeasca in orice moment.

Raluca Pahomi: "Cand au vazut ca el s-a imbolnavit, efectiv au fugit de el... Au fugit de el ca de o bomba biologica. El, inauntrul lui, simte ca a gresit. Dar nu a gresit el, au gresit altii. El a fost un copil."

Adica o fiinta mult prea fragila in fata sortii decise de altii. Si de un sistem care inchide ochii la astfel de nedreptati.

"Ar fi trebuit ca Asistenta Sociala sa nu stea la birouri. Asistenta Sociala si asistentii maternali stiu ca sunt prost platiti si ca sistemul este dezastruos, dar daca esti asistent social e ca si cum esti doctor. Raspunzi de niste oameni, te duci dupa ei, ii caut" spune Raluca.

Stefan spune ca singurul lucru care ii da speranta este dorinta de a-si cunoaste mama biologica. Ar fi aflat ca femeia mai are patru copii, iar acum vrea sa-i vada. Stie doar ca o cheama Carmen Butnaru.

"Macar mama sa fie langa mine, sa ma ia acasa ar fi cel mai frumos cadou", spune Stefan.

Pana atunci, se lupta. Cu el insusi, dar mai ales cu cei din jur. S-a obisnuit sa fie numit aurolac, cersetor sau boschetar.

"Cea mai mare jignire a fost sa ma faca bolnav, sidos... Ma aratau: "Uite, bolnavul de SIDA. La noi in dictionar cuvantul boschetar nu exista. Eu stiu, ca am facut scoala", spune Stefan.

Si poate ca s-ar fi tinut de scoala, iar povestea lui s-ar fi scris altfel daca parintii nu s-ar fi lepadat de el.

Stefan spune ca in canale si printre darapanaturile din Bucuresti sute de copii impartasesc aceeasi soarta. Sunt victime invizibile, nu apar niciodata la recensamant. Nu stie nimeni de soarta lor. Sunt copiii nimanui. Etichetati "boschetari" si izolati de o societate care, de altfel, face prea putin pentru ei.

Articol recomandat de sport.ro

După Kosovo, încă o națională contestă victoria la masa verde a României: "A făcut apel și rămâne fermă"