Piesa "Blonda, Chiorul si Piticul", jucata la Cotroceni in absenta presedintelui Basescu

60504520

Piesa "Blonda, Chiorul si Piticul" s-a jucat, miercuri seara, la Palatul Cotroceni, in absenta presedintelui Traian Basescu si a oricaror politicieni, printre cei prezenti aflandu-se doar prieteni ai actorilor.

"Sincer, m-am asteptat la prezenta domnului Basescu, dar, probabil, problemele pe care le are l-au facut sa nu vina in seara aceasta. Speram sa vina la urmatorul spectacol. Nu am avut nicio discutie cu domnul Basescu", a spus, inaintea spectacolului, regizorul Stefanis Lupu.

El a adaugat ca si-ar dori sa aiba "cel putin" cate o reprezentatie pe luna la Palatul Cotroceni. De asemenea, una dintre spectatoare a afirmat ca nu stie continutul piesei, mentionand ca a fost invitata, in calitate de prietena, de unul dintre actori.

Un alt spectator a spus, razand, ca a venit pentru ca acasa nu are aer conditionat, iar la Cotroceni este racoare. Reprezentantii trupei de teatru au primit din partea Administratiei Prezidentiale, invitatii pentru 120 de persoane.

Presedintia si-a rezervat invitatii pentru aproximativ 15-20 de persoane. In timpul spectacolului, in sala s-au aflat circa 100 de persoane.

Citeste mai multe despre acest subiect, pe www.mediafax.ro

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe nisipul fierbinte din Bahamas cu o fostă voleibalistă
FOTO Pictorial incendiar pe nisipul fierbinte din Bahamas cu o fostă voleibalistă
Citește și...
60504495
Au copiat un magazin Apple perfect iar angajatii credeau ca lucreaza pentru Steve Jobs.Cum s-a aflat
Pe ei nu ii supravegheaza nimeni cu camere desi sunt campioni olimpici la copiat. Chinezii au facut-o din nou si au reusit sa reproduca un intreg magazin.
60504372
Un sarpe, un steag si pijamale. Iata ce tin oamenii in frigider. GALERIE FOTO
Un fotograf profesionist a facut o serie de 34 de "portrete" ale frigiderelor din casele oamenilor. Daca vezi ce este in ele iti poti da seama de caracterul omului care locuieste acolo, crede artistul. Tu ce ai in frigider?
60503923
Cel mai tare sport al verii. Pozeaza in aer inainte de a sari in apa. FOTO care fac senzatie pe net
Dupa ce oameni care s-au fotografiat facand planking au facut senzatie pe retelele de socializare, noul sport al verii strange milioane de vizualizari pe internet.