"Romania, te iubesc!": Avem mai multe ferme decat orice tara europeana, dar sunt si cele mai sarace
Care sa fie viitorul agriculturii romanesti? Ferme mari, care sa produca mult si ieftin sau gospodarii mici, cu mancare eco? Europa ne asigura ca e loc pentru amandoua. Si totusi, n-avem nici una nici alta.
"Romania, te iubesc!": Care este singura sansa a taranului roman, intr-o piata dominata de importuri
"Romania, te iubesc!": Daca nu facem ceva, va trebui sa trecem pe harta Romaniei si muntii de gunoi
Dintre toate tarile europene, noi avem cele mai multe ferme, dar care sunt si cele mai sarace.
Taranii recunosc ca pe langa lipsa unei strategii nationale, de vina pentru esecul din agricultura e si mentalitatea romaneasca.
E trecut de miezul noptii. Pe camp, undeva mai la sud de Bucuresti, domnul Caras, vacar cu ferma de 140 de vaci, s-a inarmat si a iesit la razboi!
Agricultorul nu pune geana pe geana - din cauza hotilor. La fiecare coasa, vreme de o saptamana, pana reuseste sa-si stranga balotii de pe camp, fermierul Caras e paznic. La 5 ani de la integrare, Costica Caras tot mai socoteste la fiecare recolta o pierdere de 10% .
La rasarit o ia de la capat, cu balotatul. Lucreaza 150 de hectare - arendate. Ferma lui de vaci nu e nici mare, nici mica. E pe profit. Produce tone de lapte pe zi si livreaza la procesator. Isi vinde laptele la un leu litrul - de negociat un pret mai bun, nu incape vorba.
Fermierul nostru chiar a vrut sa infiinteze prima fabrica din Romania, proprietate a unei cooperative taranesti. A si convins un fond de investitii britanic sa-i imprumute milioane de euro cu o dobanda suportabila. Ce a patit?
Cooperativa lui a fost sparta inainte sa functioneze. Un partener s-a retras din afacere, fiindca marele procesator la care inca livra i-a oferit brusc un pret mai bun pe lapte.
Ba omul povesteste ca dupa ce a ramas fara cooperativa a mai si ramas si cu laptele nevandut. Fiindca marii procesatori de lapte sunt uniti.
Omul e convins ca si partenerul sau ar fi patit la fel, daca ar fi continuat cooperativa - nu-i poarta pica. Ar fi fost ruinati, intr-o saptamana, cu mult inainte de a fi putut pune pe picioare propria lor fabrica.
Acest tip de santaj se practica la scara globala. Nici o autoritate n-are nici ce acuza, nici ce cerceta. Economia de piata e libera.
Taranul s-a convins pe propria-i piele ca nu doar statul e vinovat pentru soarta agriculturii romanesti.
Taranul german a avut aceeasi problema. Cu doar 90 de vaci, n-a putut negocia un pret bun la procesator. In schimb a stiut sa-si negocieze libertatea de a procesa.
El gandeste pe termen lung. Ferma lui de vaci nu e asigurata - daca pierde propria productie de lapte, moare si fabricuta. El nu poate colecta de la altii, n-are licenta.
Dar la ananghie, marele procesator i-ar putea vinde lui din laptele colectat. Alti fermieri vest-europeni nu s-au mai incurcat cu procesarea. Ci au preferat sa-si inzeceasca septelul si sa castige din volumul de vanzari.
Ca acest fermier olandez, stabilit in Ardeal - unde a gasit mana de lucru ieftina si serioasa, pamant de zece ori mai ieftin decat in vest si apa de ploaie - exact ce-i trebuia pentru profit agricol.
Cu o afacere model, da taranilor romani o lectie, pe cat de buna, pe atat de dureroasa. A cumparat o ferma paraginita de la Albalact - fosta de stat: 4,7 milioane euro, cu credit pe 10 ani.
Cu mii de vaci si peste 10 mii de hectare arendate, olandezul a investit pe pamant romanesc 4,7 milioane de euro si a zdrobit orice concurenta.
Laptele ajunge la Albalact, cisterna fabricii vine aici si de 2 ori pe zi. E foarte aproape, deci - extrem de eficient.
Olandezul vorbeste din propria experienta. A inceput acasa cu 30 de vaci, dar procesatorul olandez platea prost, asa ca a emigrat in Germania.
In 2007 a descoperit Romania - unde costul de productie e mai mic, dar pretul platit de procesator e la fel de bun. Acum, taranul olandez conduce practic o ferma multinationala.
E calculat, pragmatic. Are in cap si pe hartie tot planul pe urmatorul cincinal. Dar cu cat e mai mare ferma, cu atat agricultura se transforma in industrie.
Vitele nu merg niciodata la pascut, mananca ce le aduce tractorul in staul. Fiecare are un medalion electronic care contorizeaza cat lapte a dat, cifrele se centralizeaza pe un server.
Ca sa produca atat amar de lapte, in ferma se nasc 100 de vitei pe luna. Materialul seminal se pastreaza in azot lichid, la -126 de grade. Doar la maternitate, vacile au pat moale, din paie - in rest... beton. Veterinarul nu-si mai vede capul de treburi.
O vaca are problem dupa fatare - nu se mai poate ridica. O vaca pierduta inseamna lapte pierdut, bani pierduti. Genetica a evoulat sau a degenerat intr-atat incat unele vaci mai fata si gemeni - lucru extrem de rar pana nu demult.
Dupa fatare, vacile se intremeaza cu energizante. Apoi, se prezinta la sala de muls. Vitelul nu suge nimic de la mama - unu - ar strica productia pentru vanzare, 2 - nici nu ar reusi. Ugerul vacii industriale atarna cu mult mai jos decat l-a gandit natura.
Cu doar 100 de angajati - olandezul face in Romania, ce nu au reusit sate intregi, cu mii de fermieri. Dar contrastul e izbitor: la tara vacile au nume, nu cipuri, iar grajdurile sunt pline de randunele.
Vacile taranilor pasc iarba grasa, pe pajisti neierbicidate. Viteii n-au ratie la lapte. Si pot sta cat vor langa mama lor. Insa ... nu e eficient. Cisterna nu opreste in fiecare sat pentru cateva sute de litri de lapte.
Etichete: cooperativa, ferme, lapte, Romania te iubesc, vaci,
.webp)
