"Dupa 20 de ani". Ambasadorul german, despre aderarea la Schengen: "Romania a depasit criza si indeplineste criteriile"

×
Codul embed a fost copiat

Invitat la emisiunea "Dupa 20 de ani", ambasadorul Germaniei a vorbit despre problema imigrantilor, despre aderarea Romaniei la spatiul Schengen, dar si despre scandalul "Dieselgate".

Ambasadorul Germaniei in Romania, Werner Hans Lauk, a discutat cu Cristian Leonte despre cele mai importante subiecte ale momentului: criza refugiatilor, spatiul Schengen si scandalul Volkswagen.

Germania depune un mare efort pentru integrarea refugiatilor

"In urma ultimelor informatii ale agentiei ONU pentru refugiati, aproape 60 de milioane de oameni se afla in cautare de refugiu. Acesti refugiati au motive diferite si multe tari sunt afectate.
Tocmai in interiorul UE este clar ca va trebui gasita o alta abordare decat cu 25 de ani in urma. Intr-adevar, cu 25 de ani in urma, multi germani din fosta RDG au venit in Germania Federala si au fost primiti cu mare entuziasm", spune ambasadorul german
, la "Dupa 20 de ani".

"Sigur ca acest lucru se bazeaza si pe faptul ca multe familii s-au reunit, s-au regasit prieteni, care au fost separati timp de decenii. Asta are legatura si cu faptul ca noi, est-germani sau vest-germani, daca e sa ne referim la aceste denumiri, avem aceleasi radacini culturale, vorbim aceeasi limba, astfel incat a fost, evident, mult mai simplu sa-i preluam din, cum spunem azi, noile landuri federale si de a-i integra", a continuat Werner Hans Lauk.

Citește și
vw
RAR a blocat vanzarea masinilor Volkswagen cu Euro 5. Statul roman se pregateste sa dea in judecata producatorul auto

"Chiar si o tara cu o putere economica ca a Republicii Federale Germania a necesitat un mare efort din partea statului, dar si al societatii si a avut nevoie de ceva timp pentru a ajuta Germania de Est sa ajunga asa cum o vedem azi. Desigur ca exista si in continuare provocari, chiar si in Germania, in ceea ce priveste
somajul in randul tinerilor sau al PIB-ului pe cap de locuitor in noile landuri federale"
, a spus ambasadaorul.

"Cert este ca in fosta Germanie occidentala se afla cea mai moderna infrastructura de comunicare si de transport. Avem cel mai mic nivel de somaj in Germania de Est, de la reunificare. Dar exista diferente pe care trebuie sa le abordam impreuna, solidar. Situatia de acum este, asadar, foarte diferita. Acum vin multi oameni in Germania din alte cercuri culturale, iar acest lucru se dovedeste a fi o mare provocare, insa nu doar pentru Germania", a tinut sa precizeze ambasadorul la "Dupa 20 de ani".

"Este o miscare a refugiatilor la nivel international, la nivelul comunitatii internationale. Daca vorbim de Europa, concret,de catre comunitatea europeana,chestiunea trebuie abordata in mod solidar, atat in cadrul comunitatii, cat si inspre exterior, inspre tarile de origine, pentru a-i prelua pe refugiati. Situatia este in asa fel ca nu doar Germania este tara de destinatie a refugiatilor. Si Suedia, si Austria, si Franta,si alte state ale Uniunii Europene sunt vizate de acest val de refugiati", a marturisit el.

"Daca va uitati numai la rutele pe care acesti refugiati le iau, prin care ajung in UE, vedeti ca sunt afectate si alte tari ale Uniunii. O tara mare, cum este Germania in Europa Centrala a fost afectata si in trecut de straini care au dorit sa vina acolo. Avem o mare comunitate de turci, avem si alte nationalitati si, nu in ultimul rand, pentru ca Germania este o tara care este conectata foarte strans in comunitatea economica mondiala.
Si inainte de 1989, am fost o tara de destinatie pentru refugiati politic, chiar si din Europa centrala si de est
", a precizat Werner Hans Lauk.

"Asadar, in cadrul populatiei germane, exista cunostinta altor culturi. Astfel, s-a dezvoltat o cultura de a-i dori sa-i ajutam pe refugiati. Asa au fost multi ajutati. In Germania, posibilitatea preluarii refugiatilor nu este nelimitata. Guvernul federal trebuie, si o si face sa colaboreze intensiv cu landurile federale, cu orasele si comunele pentru a crea adaposturi pentru acestia si a sprijini integrarea lor sociala", a continuat ambasadorul.

"Cancelarul federal a subliniat mereu: Germania este pentru libera circulatie in cadrul UE, asadar, pentru noi, aceasta problema nu se pune. E clar ca nimeni nu stie acest lucru. Europa nu se va rezuma doar la afacerile interne, in ceea ce priveste ingrijirea si preluarea refugiatilor si reglementarea acestei situatii, ci trebuie sa aborda si cauzele acestui val de refugiati si, impreuna cu tarile vecine din regiunea de unde provin acestia, mai exact, Turcia, dar si Libanul, si alte state din Orientul Mijlociu, daca vorbim si de Siria, sa pastram aceste contacte cu ei si impreuna, si pe aceasta cale, in comunitate, sa contribuim la clarificarea acestei probleme", explica ambasadorul.

"Este important ca Natiunile Unite si organizatiile lor subordonate sa fie sprijinite,astfel ca in zona de provenienta refugiatii sa poata fi adapostiti si sa se simta in siguranta. Acest lucru arata, si asa a reactionat si statul roman zilele acestea, ca e nevoie de sprijin financiar pentru ingrijirea acestor refugiati in zona invecinata Siriei. Dar, pe termen mediu, se va ajunge, si doamna cancelar a subliniat acest lucru la New York, ca pe agenda 2030 pentru dezvoltare durabila sa fie inaintate si pe termen mediu si lung cauzele pentru asemenea valuri de refugiati, cauze care sa fie combatute", spune Werner Hans Lauk.

"Am luat o masura care a fost prevazuta in reglementarile Schengen. A fost declaratia noastra foarte clara ca este vorba de o masura temporara, pentru ca in aceasta situatie concreta sa asiguram o inregistrare ordonata a refugiatilor. Iar aici, asa cum deja am mentionat anterior, avem o reglementare comuna, mai ales daca vorbim de Acordul de la Dublin, in ceea ce priveste preluarea si inregistrarea refugiatilor in primele state in care intra din cadrul Uniunii Europene", a precizat ambasadorul.

Despre aderarea Romaniei la Schengen

"Este foarte important sa ne amintim de aceste prevederi legale comune si sa le si aplicam fara diferente, pentru continuarea si mentinerea acestei libere circulatii, pe care Germania o apara atat de tare, trebuie sa gasim o solutie", a subliniat ambasadorul.

"Nu cred ca are vreo legatura ca Romania nu ar fi binevenita in Schengen. Ati vazut ca deja, de la inceputul liberei circulatii
a fortei de munca, de la 1 ianuarie 2014, in jur de sute de mii de lucratori romani s-au mutat in Germania, pentru a activa si si-au gasit un loc de munca in Germania.Si nu numai acolo, fireste. Ceea ce vreau sa spun este ca efectele practice sunt relativ vizibile. De exemplu, avioanele intre Germania si Romania sunt pline, nimeni nu are dificultati sa vina din Germania in Romania si invers"
, a spus oficialul german.

"Trebuie stabilit, si spun acest lucru cu mare admiratie, ca Romania face parte dintre acele state care indeplineste si astazi
criteriile de la Maastricht. Romania a depasit criza financiara
si economica foarte bine. Anul trecut, Romania a fost tara
cu cea mai mare crestere a PIB-ului. Exista multe semne pentru o evolutie economica in continuare pozitiva. Germania este cel mai mare partener comercial si unul dintre cei mai mari
parteneri investitionali in Romania",
a precizat Werner Hans Lauk.

Ambasadorul german in Romania, despre scandalul "Dieselgate"

"Guvernul federal si ministrul transporturilor au cerut un raport cuprinzator de la Volkswagen, in vederea protectiei consumatorilor, dar si a respectarii legilor, mai ales in ceea ce priveste standardele de mediu si legile de protectie a mediului
in vigoare la noi, nu doar in Germania, ci si in celelalte tari"
,a declarat ambasadorul.

"Totusi, trebuie sa tinem seama si de faptul ca aici este vorba
despre un soft care a folosit anumite masuratori, si nu despre probleme tehnice sau legate de motorul automobilelor. In mod categoric vorbim despre automobile sigure si functionale.
Nu trebuie sa uitam ca producatorii germani de automobile, din punct de vedere tehnologic, au fost mereu lideri mondiali, in ceea ce priveste tehnica auto, dar si protectia mediului
", a continuat el.

"De aceea cred ca trebuie sa ne gandim in perspectiva si sa lamurim situatia. Pentru inceput, cred ca este necesara
o transparenta absoluta. Si Volkswagen a fost de acord cu acest lucru. Am pus mare presiune pentru lamuriri. In ceea ce priveste statul, ar putea exista incalcari ale legii privind impozitele",
a precizat ambasadorul.

"Cred ca e prematur sa discutam despre masuri concrete in acest moment. Pentru inceput, trebuie date niste explicatii publice. Nu pot spune decat ca eu insumi sunt implicat. Si eu am un automobil pe motorina si astept cu nerabdare sa vad
ce inseamna si pentru mine. Cred ca este mult prea devreme
pentru a face o analiza in acest sens. Repet, in primul rand, trebuie stabilit ce masini si cate sunt implicate, unde se afla aceste masini. Cred ca este de recomandat, din partea politicienilor, pentru moment, sa astepte aceste explicatii inainte de a face alti pasi,  eventual inainte de a vorbi despre masuri punitive",
a mai spus ambasadorul german.

"Pentru ca cei implicati in primul rand trebuie sa fie contactati de Volkswagen. Exista si o protectie a consumatorilor si anumite probleme trebuie acoperite prin daune. Trebuie vazut cat le va oferi clientilor pentru eventualele daune", a mai spus el.

"Bineinteles ca acolo unde exista o anumita lezare a increderii,
aceasta incredere trebuie reconstruita. Ma bucur de o masina care merge de doi ani si jumatate, de cand o am, si trebuie sa spun ca sunt foarte multumit de masina mea. Fireste ca nu m-am bucurat sa aud ca ar putea sa aiba o problema in ceea ce priveste valorile de mediu si impactul asupra mediului"
, a martusirit ambasadorul.

Articol recomandat de sport.ro
Decizia luată de Jordan Chiles după ce a pierdut medalia de bronz în fața Anei Bărbosu
Decizia luată de Jordan Chiles după ce a pierdut medalia de bronz în fața Anei Bărbosu
Citește și...
Germanii, tot mai tematori in legatura cu imigrantii.
Germanii, tot mai tematori in legatura cu imigrantii. "Au loc ciocniri violente care au motivatii etnice sau religioase"

Ministrul de interne german, Thomas de Maiziere, a criticat comportamentul unora dintre solicitantii de azil ajunsi in Germania.

RAR a blocat vanzarea masinilor Volkswagen cu Euro 5. Statul roman se pregateste sa dea in judecata producatorul auto
RAR a blocat vanzarea masinilor Volkswagen cu Euro 5. Statul roman se pregateste sa dea in judecata producatorul auto

In Romania sunt in total 105 mii de masini produse de grupul Volkswagen care pacalesc testele de poluare. Cifra este finala, anunta RAR, dupa ce a primit toate datele de la producator.

Washington Post: Pentru Germania scandalul Volkswagen este o rusine nationala. Nemtii se mandresc cu respectul fata de reguli
Washington Post: Pentru Germania scandalul Volkswagen este o rusine nationala. Nemtii se mandresc cu respectul fata de reguli

Publicatia americana Washington Post explica intr-un editorial de ce scandalul Volkswagen, dupa masluirea testelor de laborator prin intermediul unui soft instalat in masini, a declansat un sentiment de rusine nationala.

Recomandări
Noul Parlament a fost învestit oficial. Motivul ciudat pentru care toți senatorii UDMR au depus de două ori jurământul
Noul Parlament a fost învestit oficial. Motivul ciudat pentru care toți senatorii UDMR au depus de două ori jurământul

Aleșii din actuala legislatură au depus sâmbătă jurământul. Lucrurile s-au complicat puțin în Senat, unde parlamentarii UDMR au fost nevoiți să se întoarcă la pupitru pentru că le-a lipsit un pasaj important din text.

VIDEO. Momentul în care atacatorul de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania, este arestat de poliție
VIDEO. Momentul în care atacatorul de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania, este arestat de poliție

Imaginile difuzate de postul german de televiziune MDR au arătat momentul în care presupusul atacator de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania, este arestat de poliția germană.

INTERVIU cu Aura Șova, câștigătoarea ”Vocea României 2024”: ”M-am făcut arhitect ca să pot să fac un azil de bătrâni”
INTERVIU cu Aura Șova, câștigătoarea ”Vocea României 2024”: ”M-am făcut arhitect ca să pot să fac un azil de bătrâni”

Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. După săptămâni în care vocea ei a răsunat în toate etapele show-ului, telespectatorii au decis ca trofeul și premiul în valoare de 100.000 de euro să ajungă la concurenta din echipa lui Tudor Chirilă..