Personalul didactic calificat de predare şi conducere care îşi desfăşoară activitatea în localităţi izolate primeşte un spor de izolare de până la 15% din salariul de bază, în raport cu zona geografică, iar personalul didactic care îndeplineşte funcţia de diriginte, învăţătorii, educatoarele, institutorii, profesorii pentru învăţământul primar, profesorii pentru învăţământul preşcolar beneficiază de un spor de 10%, scrie Agerpres.

Aceste sporuri sunt prevăzute în proiectul actualizat al noii legi a salarizării, publicat vineri de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale (MMFTSS).

Potrivit sursei citate, personalul didactic calificat de predare şi conducere care îşi desfăşoară activitatea în localităţi izolate primeşte un spor de izolare de până la 15% din salariul de bază, în raport cu zona geografică.

Diferenţierea pe zone şi localităţi se aprobă prin hotărâre a Guvernului iniţiată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale şi Ministerului Finanţelor. Sporul de izolare nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor.

Citește și
Revoltă în învățământ pe proiectul legii salarizării. ”Salariul profesorului să fie echivalent cu al medicului”

Personalul didactic de predare din unităţile de învăţământ special, precum şi profesorii-logopezi, profesorii itineranţi şi profesorii de sprijin încadraţi ca personal didactic de predare în centrele judeţene de resurse şi de asistenţă educaţională, respectiv în Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională beneficiază de un spor de până la 15% la salariul de bază, pe baza normelor metodologice aprobate prin hotărâre de Guvern, iniţiată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale şi Ministerului Finanţelor.

Personalul didactic de predare desemnat să conducă şi să realizeze practică pedagogică pentru pregătirea viitoarelor educatoare şi a viitorilor învăţători, institutori şi profesori beneficiază de un spor de 5 - 15% din salariul de bază, în raport cu timpul efectiv lucrat pentru practica pedagogică şi calculat în raport cu numărul elevilor sau al studenţilor practicanţi.

Spor de 1% pentru fiecare doctorand

De asemenea, personalul didactic care asigură predarea simultană la 2 - 5 clase de elevi în învăţământul primar sau gimnazial primeşte un spor la salariul de bază după cum urmează:

* pentru 2 clase de elevi, de 5% la salariul de bază deţinut;

* pentru 3 clase de elevi, de 7% la salariul de bază deţinut;

* pentru 4 clase de elevi, de 10% la salariul de bază deţinut;

* pentru 5 clase de elevi, de 15% la salariul de bază deţinut.

Pentru personalul didactic şi administrativ din instituţiile de învăţământ superior, Consiliile de administraţie pot acorda un spor la salariul de bază, în limita a 20% din suma salariilor de bază anuale de la nivelul instituţiilor respective, cu finanţare exclusiv din venituri proprii. Beneficiarii şi cuantumul sporului se stabilesc anual de către Consiliile de administraţie, în funcţie de specificul şi calitatea activităţii desfăşurate de personalul didactic şi administrativ.

Personalul didactic de predare din învăţământul superior poate primi un spor pentru conducătorii de doctorat de 1% pentru fiecare student-doctorand, dar nu mai mult de 10% din salariul de bază.

Personalul didactic de predare, de conducere, îndrumare şi control, inclusiv cadrele didactice metodiste din unităţile de învăţământ preuniversitar, poate fi salarizat şi prin plata cu ora sau prin cumul, potrivit prevederilor Legii nr. 198/2023. Calculul pentru plata cu ora sau prin cumul se face la norma didactică prevăzută de Legea nr. 198/2023.

Salarizarea cadrelor didactice încadrate ca profesor pentru învăţământul preşcolar, respectiv profesor pentru învăţământul primar se face la nivelul încadrării pentru un profesor cu studii superioare din învăţământul preuniversitar.

Personalul didactic care îndeplineşte funcţia de diriginte, învăţătorii, educatoarele, institutorii, profesorii pentru învăţământul primar, profesorii pentru învăţământul preşcolar beneficiază de un spor de 10% din valoarea de referinţă.