Președintele Nicușor Dan cere reexaminarea legii care ar permite modificarea limitelor unor arii naturale protejate pentru finalizarea uzinelor hidroelectrice. Cei din Partidul Social Democrat, care au și depus proiectul, spun însă că România are nevoie de energie și anunță că vor susține din nou legea în forma actuală.
Legea trimisă de președinte înapoi în Parlament încearcă să deblocheze proiecte hidroenergetice începute înainte de 2007. Finalizarea acestora a fost oprită de noile reguli de mediu.
Pentru ca lucrările să poată fi terminate, anumite suprafețe ar putea fi scoase din limitele ariilor naturale protejate. Nicușor Dan a contestat deja legea la CCR, însă Curtea a decis că este constituțională. Acum, președintele cere Parlamentului să o reexamineze.
Care sunt cele 7 proiecte
În spatele disputei sunt șapte proiecte hidroenergetice. Rastolița, din Mureș, datează din 1989 și este gata în proporție de peste 90%. Aproape de final este și Livezeni-Bumbești, pe Jiu, începută în 2004 și blocată ulterior în instanță. La Cerna-Belareca s-a făcut peste 80% din proiect, la Pașcani în jur de 70%, iar la Surduc-Siriu unele lucrări sunt aproape gata. Doar la Căineni, pe Olt, hidrocentrala e pe sfert.
Cei din PSD, care au și depus proiectul de lege, spun că și după reexaminare vor vota legea în aceeași formă.
Cele 7 hidrocentrale ar putea avea o putere de aproximativ 214 megawați. Estimările vechi indicau o producție anuală de circa 600 de gigawați-oră însă calculele trebuie actualizate.
Mai mult, o parte dintre zonele în care au fost gândite proiectele sunt astăzi arii naturale protejate. Au urmat avize contestate, procese și, în unele cazuri, oprirea lucrărilor.
Diana Buzoianu, ministrul interimar al Mediului: Proiectele nu se fac cu populism, ele se fac cu studii, cu muncă, cu resurse alocate și cu experți care să se asigure că legislația este respectată. Nu se fac cu măcelăria legislației în speranța în care UE nu ne va amenda.
Activiștii de mediu sunt de părere că problema nu este hidroenergia în sine, ci costul cu care ar fi obținută. Proiectele au fost gândite în urmă cu zeci de ani, în alte condiții de mediu și cu alte debite ale râurilor.
Mihnea Matache, director de comunicare GreenPeace - România: Inclusiv Hidroelectria ia în considerare aceste proiecte pentru că evaluările pe care se bazează aceste legi sunt făcute în niște timpuri irelevante pentru realitățile noastre. Problema acestor proiecte pe lângă faptul că sunt în arii protejate, este că ele au și producție foarte mică.
Legea urmează să ajungă iar în Parlament pentru eventuale modificări.