Ministerul Educației a anunțat schimbările la evaluările de la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a. Noi cerințe pentru elevi

62576010
protv.ro

Ministerul Educaţiei anunţă miercuri modificări în metodologia evaluărilor naţionale de la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, pentru a pune accent pe aspecte concrete.

”Metodologia de organizare şi desfăşurare a evaluărilor naţionale de la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a pentru anul şcolar 2025 - 2026, aprobată prin Ordinul de ministru nr. 6.405/23.09.2025 (transmis spre publicare în Monitorul Oficial), aduce două inovaţii în beneficiul copiilor”, anunţă, miercuri, Ministerul Educaţiei.

Sursa citată a precizat că elementele de noutate în raport cu anii anteriori sunt reprezentate de:

(1) cerinţa ca sarcinile de evaluare/itemii testelor ce vor fi administrate elevilor aflaţi la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a să vizeze mai accentuat aspecte concrete (cunoştinţe, deprinderi, atitudini, valori), aplicabile, conectate la viaţa de zi cu zi a elevilor;

(2) posibilitatea de a extinde competenţele evaluate pentru o relevanţă curriculară mai mare.

”De asemenea, s-a accentuat rolul formativ al acestor evaluări prin impactul asupra şcolii şi asupra educaţiei personalizate la nivelul fiecărui copil (inclusiv cu implicarea părinţilor în asimilarea comprehensivă a rezultatelor)”, precizează sursa citată.

Ce va apărea în premieră

Ministerul Explică faptul că în acest an, ca proiect pilot, vor fi folositi itemi care vizează competenţe de alfabetizare funcţională cu aplicaţii practice, inclusiv din alte arii curriculare.

”În acest mod, evaluările vor reflecta noua abordare curriculară prin care subiectele vizează şi aspectele concrete ale aplicării în viaţa elevilor de zi cu zi a cunoştinţelor, deprinderilor, atitudinilor şi valorilor construite în procesul de învăţare. Extinderea, prin evaluare/testare a competenţelor evaluate, în direcţia noii logici a învăţării, cu focalizare pe aplicare şi transfer în contexte noi a cunoştinţelor, pe mobilizarea cunoştinţelor pentru rezolvare de situaţii-problemă, pe formulare de opinii şi argumentare ca antrenare a gândirii critice aplicate şi dincolo de disciplinele şcolare, în învăţarea pentru viaţă, va furniza date, informaţii obiective atât profesorilor de la clasă, cât şi unităţii de învăţământ, fundamentând feedbackul personalizat către elev, către părinte şi către comunitatea educaţională”, au mai transmis reprezentaţii ministerului.

Potrivit instituţiei citate, ”această abordare sistematică, graduală, adaptată nivelului de vârstă al elevilor, ţinteşte nu doar rezultate şi o mai bună performanţă sistemică la studiile comparative internaţionale la care participă România (de ex.: OECD-PISA, IEA-TIMSS, IEA-PIRLS etc.), ci şi concentrarea programatică pe responsabilizarea pentru propria învăţare, pe conştientizarea punctelor tari şi a celor ce necesită efort pentru propria dezvoltare, pentru atingerea propriului potenţial, pe internalizarea principiului învăţării pe tot parcursul vieţii, pe orientarea către o carieră şi o viaţă împlinită”.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62545426
Daniel David, după amenințările primite de mai multe școli din țară: Prezenţa poliţiei şi jandarmilor va fi crescută

Ministrul Educaţiei, Daniel David, afirmă, în legătură cu mesajele de ameninţare primite de zeci de şcoli din mai multe judeţe, că acestea sunt, într-adevăr, „foarte grave”, dar că este important ca lumea să nu se panicheze.

62576537
Elevi români au primit premii speciale la concursul european al tinerilor oameni de știință de la Riga

Două echipe formate din elevi din România, au obţinut premii speciale la Concursul Uniunii Europene al Tinerilor Oameni de Ştiinţă, desfăşurat la Riga, în Letonia, anunţă Ministerul Educaţiei.

 

62576128
Discuție online între ministrul Educației și tineri despre burse și transport gratuit. Reacția studenților la final

Într-o întâlnire cu studenți din toată țara, ministrul Educației a încercat să găsească soluții pentru cele mai importante probleme ale tinerilor: bursele și beneficiile de transport.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.