Mai multe autoare, educație media și inteligență artificială. Ce aduce nou programa de Limba română pentru clasa a IX-a

62553070

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a publicat, marţi, variantele revizuite de programe pentru Limba şi literatura română, clasa a IX-a, învăţământ liceal.

Documentele sunt rezultatul integrării de către membrii grupurilor de lucru pentru disciplina Limba şi literatura română a observaţiilor şi a propunerilor primite la Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, atât în perioada în care propunerile de programe şcolare au fost supuse procesului de transparenţă instituţională, cât şi în săptămâna 15 - 22 decembrie 2025.

Pentru domeniul de conţinut literatură, principalele modificări - într-o sinteză a coordonatorilor grupului de lucru - faţă de varianta aflată în dezbatere publică vizează:

*** clarificarea modalităţilor prin care se realizează trecerea de la gimnaziu la liceu, prin detalierea primei secvenţe de conţinut - organizate tematic şi intitulate acum "Reflecţii despre literatură", în continuarea temei generale din clasa a VIII-a "Reflecţii despre lumea din jur" - şi prin includerea unor repere de comprehensiune şi interpretare care să asigure o continuitate (dar şi un progres) între studiul literaturii în gimnaziu şi în liceu, care va fi abordat prin contextualizare şi în dinamică;

*** menţionarea, mai explicită de această dată, conform MEC, la principiul ordonator al conţinuturilor - cel diacronic - a cel puţin trei principii complementare: tematic, biografic, de context sociocultural. Au fost adăugate, în consecinţă, şi sugestii metodologice care să permită, de exemplu, compararea unor caracteristici a două epoci literare diferite, recunoaşterea unor modificări de teme, urmărirea unor traiectorii biografice relevante din perspectiva responsabilităţii civice etc;

*** extinderea listei de autori români recomandaţi prin includerea unor autoare care au avut un rol în iniţierea unor genuri publicistice (cazul Mariei Rosetti, care introduce cronica dramatică în spaţiul publicistic din sec. al XIX-lea) sau în constituirea unor forme incipiente de critică socială (Sofia Nădejde, pionieră a feminismului românesc). De asemenea, lista de autori străini recomandaţi pentru contextualizări conţine nume de autoare consacrate din spaţiul occidental, iar printre propunerile pentru proiectul şcolar final ("Oameni ai timpului lor") se numără mai multe personalităţi feminine relevante pentru activitatea lor literară şi civică (de pildă, Elena Ghica - Dora d'Istria sau Ecaterina Conachi);

*** includerea în exemplele de activităţi de învăţare şi în sugestiile metodologice a unor elemente de educaţie media;

*** diversificarea exemplelor de activităţi de învăţare care să permită elevilor utilizarea responsabilă şi etică a conţinuturilor generate de Inteligenţa Artificială;

*** includerea în nota de prezentare a unor definiţii succinte care să le clarifice profesorilor sensurile în care sunt folosite noţiunile în jurul cărora se construieşte programa: literatură, înţeleasă ca sistem pluristratificat (abordat ca reprezentare a realităţii, ca instituţie, ca parcurs istoric, ca spaţiu de creaţie, ca tablou al genurilor) şi contextul, înţeles ca ansamblu de condiţii socioculturale care facilitează construirea de reprezentări ale epocii, precum şi stabilirea de conexiuni cu reprezentări familiare elevilor de azi, se arată în comunicatul citat.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62592881
Ministerul Educaţiei anunţă două opţionale noi pentru elevii de gimnaziu. Cursurile dezvoltă competenţe digitale şi sociale

Ministerul Educaţiei şi Cercetării anunţă două opţionale noi pentru elevii de gimnaziu, acestea având rolul de a-i pregăti mai bine pentru viaţă. 

62580352
Elevii care au obținut media 10 la Evaluarea Națională și la Bac, răsplătiți de Guvern. Câți bani vor primi

Elevii clasei a VIII-a cu media 10 la Evaluarea Naţională vor primi câte 2.000 de lei, iar cei cu media 10 la examenul de Bacalaureat vor fi sprijiniţi financiar cu câte 5.000 de lei, după ce Guvernul a luat, joi, o decizie în acest sens.

62581990
Ministerul Educaţiei a aprobat 60 de milioane de euro din fonduri UE pentru bursele sociale ale studenţilor. Reacţia ANOSR

Ministerul Educației aprobă 60 milioane euro din fonduri UE pentru bursele sociale a 40.000 de studenți vulnerabili în 2026.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.