Măsuri sporite de securitate pentru protecția elevilor. Școlile unde vor patrula polițiști cu câini special antrenați

×
Publicitate

Mai sunt doar câteva zile până când elevii încep cursurile, iar multe școli de stat din țară nu și-au pus la punct sistemele de securitate. Controalele polițiștilor au descoperit probleme și în jurul unităților de învățământ. 

Ministerul de Interne anunță că va implementa măsuri adaptate pentru fiecare școală, în urma unor analize de risc privind violența sau consumul de substanțe interzise.

Potrivit Ministerului de Interne, în acest an școlar polițiștii vor acorda chiar mai multă atenție prevenirii consumului de droguri în rândul elevilor.

MAI: ”Va fi dezvoltat proiectul-pilot privind utilizarea echipelor canine în zona școlilor, în funcție de situația operativă. Structurile specializate vor interveni atunci când există indicii privind activități ilegale”.

În zona unităților de învățământ unde există informații că dealerii încearcă să îi atragă pe minori în capcana stupefiantelor, vor fi polițiști și câini special antrenați să descopere droguri. Aceștia vor patrula în timpul orelor de curs.

Polițiștii au descoperit și că în preajma unor școli, există un risc crescut de accidente rutiere, întrucât trecerile pentru pietoni au marcajul șters ori sunt acoperite de vegetație. Acolo vor fi trimise mai des echipaje rutiere.

Elevi beți descoperiți în zona școlilor

De asemenea, potrivit poliției, în anul școlar care a trecut s-au înregistrat peste 2.700 de infracțiuni comise cu violență. Dintre acestea, 2.450 s-au petrecut în școli.

Sunt mai puține acolo unde există sisteme de supraveghere video dar, din păcate, 22% din unitățile școlare nu au așa ceva deocamdată. În Dolj, polițiștii au descoperit că...

Comisar șef Dan Adrian, adjunctul șefului IPJ Dolj: ”64 de unități de învățământ nu dispun de niciun fel de măsuri de securitate, pază umană sau sisteme tehnice împotriva efracției. Au fost organizate acțiuni pentru verificarea autovehiculelor destinate transportului școlar, fiind identificate 144, din care unul e nefuncțional, iar 16 nu aveau licențe de transport și inspecția tehnică periodică expirată".

În zona școlilor unde au fost găsiți elevi fumând ori chiar băuți, polițiștii au verificat magazinele din apropiere. Agenții comerciali vor fi amendați dacă le vând minorilor băuturi alcoolice, energizante sau tutun.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
Securitate scoli 19
Dealeri, elevi beți și marcaje rutiere șterse. Ce au descoperit polițiștii în jurul unor școli. Măsurile luate

Mai sunt doar câteva zile până când elevii încep cursurile, iar multe școli de stat din țară nu și-au pus la punct sistemele de securitate. Controalele polițiștilor au descoperit probleme și în jurul unităților de învățământ.  

Santier
Bucureștiul se pregătește de haos în trafic. Sunt zeci de șantiere deschise, cu o săptămână înainte de începerea școlii

Cu o săptămână înainte de începerea noului an școlar, tot Bucureștiul este în șantier. Iar deranjul nu va dispărea prea curând, transmit autoritățile, pentru că în multe locuri, lucrările s-au dovedit a fi mai complicate decât se estimase.

Elevi admitere liceu
Eurostat: România este la coada clasamentului UE la cheltuielile pentru educație. Cât alocă țara noastră pentru școli

Cheltuielile publice pentru educaţie (de la grădiniţă şi până la liceu) în Uniunea Europeană au reprezentat 4,7% din produsul intern brut (PIB) în anul 2023, o cifră care nu a suferit modificări comparativ cu situaţia din anul 2022.

Recomandări
Rti femicid
Dramele trăite de româncele aflate departe de casă. În Italia, 15% dintre ele devin victime ale violenței domestice

Un raport al institutului de statistică din Italia, publicat în urmă cu o săptămână, arată că aproape 15% dintre femeile românce între 16 și 75 de ani declară că au suferit cel puțin o formă de violență fizică sau sexuală înainte de a împlini 16 ani.

Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Concluzia trasă de Luca Niculescu după ce s-a întâlnit cu miniștrii din Cabinetul său, la Vila Lac: „Nu ne așteaptă o perioadă ușoară”

Premierul desemnat Luca Niculescu s-a întâlnit, duminică, cu miniștrii propuși, la Vila Lac, în ziua în care urmează să semneze și acordul cu liderul PNL, Ilie Bolojan.

Proteste franta afp 000 d3kq43e
Franța, ca după război. Vandalism și incendieri în marile orașe, în timpul protestelor. Extrema stângă, acuzată că alimentează violențele

După o zi de proteste deturnate de grupuri de manifestanți violenți puși pe jafuri și acte de vandalism, orașele Franței arată ca după război.