La tragerea Joker au fost înregistrate două câștiguri de categoria a III-a, în valoare de 60.181,40 de lei fiecare. Unul dintre biletele norocoase a fost jucat pe aplicația mobilă AmParcat.ro, iar celălalt la o agenție din Miroslava, județul Iași, a anunțat duminică Loteria Română.
La tragerea Noroc s-a câștigat premiul de categoria a III-a, în valoare de 84.647,76 de lei. Biletul câștigător a fost jucat tot pe aplicația mobilă AmParcat.ro.
Un alt premiu important a fost acordat la Loto 5/40. Câștigătorul premiului de categoria a II-a a obținut 67.285 de lei, biletul fiind jucat pe platforma bilete.loto.ro.
În total, cele patru bilete câștigătoare au adus premii de 272.295,56 de lei.
Duminică, 27 septembrie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce joi s-au acordat peste 21.200 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,66 milioane de lei.