Școlile ar putea rămâne închise până la sfârșitul anului. Cursuri, doar online. DOCUMENT

62160754
StirilePROTV

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, reunit în şedinţă luni seară, propune prelungirea derulării cursurilor în sistem online, până în 23 decembrie, când elevii intră în vacanţa de iarnă.

 

CNSU s-a reunit luni seară şi a aprobat Hotărârea 57 privind aprobarea prelungirii suspendării activităţilor care impun prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ şi continuarea activităţilor didactice în sistem online, transmite News.ro.

Potrivit CNSU, decizia s-a luat la propunerea Ministerului Educaţiei şi având în vedere „evoluţia situaţiei epidemiologice”.

„Luând în considerare creşterea număruui de persoane infectate la nivel naţional, precum şi creşterea zilnică a numărului de cazuri noi confirmate, implementarea deficitară a măsurlor de prevenire, interacţunea intensă şi mobilitatea persoanelor, aspecte care generează o presiune constantă asupra capacităţii de gestionare a unităţilor administrativ-teritoriale şi a sistemului sanitar, CNSU adoptă prezenta hotărâre:

Art 1: Se aprobă prelungirea suspendării activităţilor care impun prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ şi continuarea activităţilor didactice în sistem online, pentru perioada 9.12.2020 – 23.12.2020”, a transmis CNSU.

Ulterior, elevii intră în vacanţa de iarnă.

Articol recomandat de sport.ro
Apariție surpriză la meciul lui Cristi Chivu din Serie A! David Popovici, primit cu un cadou special de Inter
Apariție surpriză la meciul lui Cristi Chivu din Serie A! David Popovici, primit cu un cadou special de Inter
Citește și...
62160961
Curtea de Apel Iași: Suspendarea cursurilor în școlile din Iași este legală
Suspendarea cursurilor în școlile din Iași este legală și s-a făcut conform măsurilor specificate pentru perioada pandemiei.
62155079
MEC anunță că analizează posibilitatea ca elevii să revină în școli din semestrul al II-lea
Ministerul Educaţiei a precizat, luni, după apariţia în spaţiul public a unor informaţii conform cărora cursurile şcolare "faţă în faţă" s-ar putea relua în semestrul II, că încă nu a fost luată o decizie în acest sens.
62159884
Directorii unor școli au cumpărat dotări „smart” din economiile făcute în pandemie
Deși a bulversat învățământul, pandemia are și o parte bună. Pentru că liceele au rămas goale, unii directorii au cheltuit mai puțin pentru întreținere.