Avertismentul UNICEF pentru România. Copiii până în 3 ani riscă să fie neadaptați
În România, doar un copil mai mic de 3 ani din 30 merge la creșă, în timp ce în Olanda, de pildă, trei sferturi au parte de așa numita educație timpurie.
Sunt învățați să se descurce singuri, pe când la noi, cei care prind un loc "la cămin" sunt predați de părinți dimineața, hrăniți și păziți până seara. Unicef cere statului român să investească urgent în proiecte pentru această generație, care riscă - spun specialiștii - să fie una neadaptată, intolerantă și sub potențialul nativ de inteligență.
Suntem în camera senzorială a creşei Neghiniţă din Bucureşti. Unii copii învaţă culorile fără niciun efort, alţii, ca Andrei, au nevoie de stimuli dinamici.
Spaţiul, cât o sufragerie mai mare, pune mintea celor care abia ţin lingura bine în mână să facă sport, să perceapă texturi, să asocieze sunete, să îşi învingă teama de întuneric şi de lumină puternică. E totuşi singura creşă din sectorul 4, unde cursanţii cu scutec urmează programe de studiu.
Primele 1.000 de zile de viaţă, creierul are capacitatea de a crea 100 de miliarde de conexiuni neuronale. E ca un burete care absoarbe nu doar informaţie, ci şi comportamente sociale. Problema e că la noi doar 20.000 de copii din 600.000, sub 3 ani, merg la creşă. Şi spun "merg", deşi corect ar fi "să înveţe". Sunt 10 ore pe zi în care creierul copilului nu are parte de niciun antrenament, precum în camera senzorială.
În schimb, România plăteşte un părinte timp de 2 ani, ca să stea cu copilul acasă. Ceea ce nu îşi permite, de fapt, nicio ţară europeană bogată.
Prof. dr. Lucian Ciolan, Decan Facultatea de Sociologie: „Nu avem creşe şi asta influenţează inclusiv PIB-ul României! Faptul că părinţii nu au cu cine să îşi lase copiii este o problemă extrem de serioasă. Iar în creşele care există abia am început să discutăm de nevoia de a avea şi program educaţional. Creşa nu este o instituţie de monitorizare şi supraveghere a copilului! Să stea în pat, să doarmă şi eventual să fie schimbat din când în când.”
În mediul rural există o singură creşă într-o comună din Argeş. În rest, cei mici cresc agăţaţi de fusta mamei ori supravegheaţi de bunici.
Sistemul public nu oferă de altfel alt spaţiu de socializare. Nu sunt locuri de joacă cu acces public. Nici teatre de păpuşi, nici cercuri gratuite de bricolaj, dans sau excursii de câteva ore, accesibile financiar oricărei familii. Jumătate dintre copiii români ajung, de la stat doar cu bunica sau mama, direct la grădiniţă, pierduţi între alţi 20 de colegi.
Mark Alter, profesor New York University: ”E uşor să înveţi pe cineva citire sau matematică sau ştiinţe. Partea grea e să îi apropii pe copii unii de alţii. Ceea ce ajungi, ca fiinţă umană, se creează de la naştere.”
Organizaţia pentru copii a Naţiunilor Unite cere guvernului să finanţeze urgent proiecte publice de educaţie timpurie. Să dea facilităţi fiscale, pentru afacerile în beneficiul copiilor. Universitatea Harvard arata ca pentru fiecare dolar învestit, sunt economisiţi alţi 8 dolari, care ar fi fost cheltuiţi pe logopezi, psihologi şi recuperarea şcolară a celor neadaptaţi.
