„Fiul Deltei” nu a fost uitat. Ansamblul memorial „Ivan Patzaichin” a fost inaugurat în Tulcea

×
Publicitate

Ediția din acest an a Festivalului „Ivan Patzaichin” a debutat, vineri seară, pe faleza din Tulcea, cu dezvelirea unui ansamblu de monumente dedicate marelui campion.

Cinci lucrări concepute de artiști plastici apropiați de fiul Deltei, cum era deseori numit Patzaichin, îmbogățesc acum faleza care îi poartă numele.

Inaugurarea a fost marcată cu un concert pe apă, o defilare de ambarcațiuni și proiecții pe clădirile emblematice de la malul Dunării.

87 de sportivi din Tulcea, medaliați din 1956 și până acum la Jocurile Olimpice, la campionatele mondiale ori europene de kaiac-canoe, au de acum numele inscripționate pe această columnă cu pagăi. Este monumentul aflat în centrul ansamblului memorial.

Virgil Scripcariu, artist plastic: „Pentru mine Ivan Patzaichin este strict legat de idea de pagaie care se mișcă, este tenacitatea și cadența cu care a folosit acest obiect. Și cumva voiam să conțină obiectul meu această idee de pagaie care intră la nesfârșit în apă”.

Lucica Buhaev, cumnata lui Ivan Patzaichin: „Acele pagăi înseamnă exact câte campionate și câte medalii a câștigat Ivan. Sunt doi ani de când ies la Dunăre și mă uit și-l aștept pe Ivan să vină. Nu m-am obișnuit cu ideea că Ivan nu este”.

Pe columnă este și numele lui Toma Simionov, campion olimpic împreună cu Ivan Patzaichin, în aceeași barcă, la Moscova și Los Angeles.

Toma Simionov, campion olimpic: „Faptul că am fost partener cu Ivan, cu atâtea medalii, a fost ca un frate mai mare pentru mine, am învățat foarte multe de la el”.

Duminică va pleca spre Mila 23 caravana „Apele Unite ale României” – un convoi cu 40 de ambarcațiuni. Peste 100 de persoane vor vâsli 55 kilometri pe traseul denumit „Delta lui Ivan".

Această cursă anuală este o propunere de turism în ambarcațiuni complet prietenoase cu natura.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62361018
Vacanță de coșmar pentru zeci de turiști. Oaspeții unui hotel de lux din Maroc au vomitat sânge

Mai mult de 70 de britanici au vomitat sânge după ce au fost loviți de o infecție parazitară la un hotel din Maroc.

62384750
Răfuială între rude, în județul Mureș. Un bărbat, arestat preventiv după ce s-a răzbunat pe un nepot

Un bărbat de 59 de ani din județul Mureș a fost arestat preventiv după ce s-a răzbunat pe un nepot.

62384680
Ce înger păzitor ai în funcție de zodie. De la Mihail și Gavril la Anael sau Muriel, vezi cum îl cheamă pe protectorul tău

Știați că atunci când ne naștem, toți avem îngeri și spirite binevoitoare care ne ajută să ne atingem scopurile de viață? Ei sunt acolo pentru a ne lumina calea și a ne ghida, pentru a ne veghea astfel încât să nu ne abatem de la calea către fericire.

Recomandări
Imago0867414592h
Grindeanu îi vrea pe liberali: „Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă pentru România”

Preşedintele PSD Sorin Grindeanu continuă disputa cu liderul liberal, premierul demis Ilie Bolojan, căruia îi transmite că blocajul din economie şi lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alege să le trateze cu ironie. 

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale” 

Id85910 inquam photos george calin
Dăianu: Cel mai mare dușman acum pentru economie este criza politică. Anticipatele ar fi un dezastru

România nu își mai permite să prelungească această criză politică, în condițiile în care incertitudinea apasă deja puternic asupra leului și asupra economiei, avertizează președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu.