Un băiețel de șapte ani, născut fără o mână, a primit un cadou neașteptat de la un străin. GALERIE FOTO

62380003
Profimedia

Un băiat în vârstă de șapte ani s-a născut fără mâna dreaptă. Însă, de curând, băiatul a avut surpriza să primească o mână robot, asemenea eroului său preferat, Iron Man.  

Baiețelul, pe numele lui, Louie Morgan-Kemp, din Swavesey, Cambridgeshire, abia începuse să strângă fonduri pentru proteză, când un om de afaceri cu o inimă bună a văzut povestea sa la știri și s-a oferit să plătească întreaga sumă de 13.000 de lire sterline, scrie The Sun.

Băiețelul a declarat că gadgetul, fabricat de Open Bionics, cu sediul în Bristol, l-a ajutat la diferite acțiuni, care pentru unii par banale, cum ar fi: să ridice lucruri și să mănânce.

El s-a declarat încântat și i-a mulțumit binefăcătorului său.

Dixon a văzut știrea despre strângerea de fonduri pentru Louie și a contactat-o pe mama sa pe rețelele de sociale, oferindu-se să plătească.

„Nu am putut să nu o fac. Este în natura mea să fac astfel de lucruri”, a declarat bărbatul.

Mama lui Louie, Hannah Morgan, în vârstă de 32 de ani, a spus că îi este recunoscătoare domnului Dixon, adăugând: „Nu ne așteptam să se întâmple atât de repede.”

Mâna bionică funcţionează pe baza unor senzori implantaţi în piele.

Când copilul îşi încordează muşchii din braţul cu probleme, el transmite un semnal mâinii bionice, pe care îl transformă în impulsuri electrice.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62380014
Cum a reușit un YouTuber celebru să își distrugă Ferrari-ul de 400.000 de dolari în doar câteva minute. VIDEO

YouTuber-ul WhistlinDiesel a reușit să își distrugă bolidul de lux, un Ferrari F8 în valoare de 400.000 de dolari, în timp ce încerca să filmeze un videoclip pe un câmp din Texas, scrie Mirror.

62379920
VIDEO viral pe TikTok, cu 1,5 milioane de vizualizări. Ce îi face o focă unui scafandru

E lucru ştiut că focile sunt nu doar simpatice, dar şi prietenoase. Iată şi o dovadă filmată de un scafandru american, care a surprins o întâlnire de-a dreptul amuzantă cu o focă, în sudul statului american California.

62379793
Delfinii au înotat cu turiștii, pe litoralul românesc. Cum se explică apariția mamiferelor

Turiștii aflați în aceste zile în vacanță la mare pot fi norocoșii care admiră delfinii de aproape. Simpaticele mamifere s-au apropiat de mal suficient cât să poată fi observate de pe plajă.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.